11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul Moldomin face închisoare

Directorul Moldomin face închisoare

Oficialul companiei miniere este primul nume condamnat în dosarul fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban.

 
Curtea de Apel Alba Iulia a finalizat un prim dosar în cazul “mită la Curtea de Apel Timişoara”, acolo unde fostul vicepreşedinte al instituţiei timişorene, Cătălin Şerban, este acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Astfel, directorul companiei miniere Moldomin Moldova Nouă, Iacob Chişărău, a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru că l-a ajutat pe Cătălin Şerban în săvârşirea respectivelor infracţiuni. Oficialul Moldomin a fost cercetat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar pentru că şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei a fost şi prima persoană, din dosarul care cuprinde cinci nume, care a fost trimisă deja după gratii.

“Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatului Chişărău Iacob pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni la pedeapsa de patru ani şi şase luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă la pedeapsa de trei ani închisoare, iar pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă la pedeapsa de trei ani de închisoare. În urma contopirii pedepselor stabilite, Curtea de Apel Alba Iulia aplică inculpatului Chişărău Iacob pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni închisoare cu executare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Alţi patru inculpaţi

Fost consilier judeţean în Caraş-Severin, Chişărău a fost acuzat, printre altele, că ar fi intermediat o tranzacţie de 50.000 de euro către Cătălin Şerban. Potrivit procurorilor, acesta, din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, a cerut banii respectivi de la doi cetăţeni sârbi pentru a încerca să-i influenţeze pe magistraţi în judecarea a două dosare referitoare la privatizarea companiei Moldomin Moldova Nouă, condusă de către Iacob Chişărău. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Dosarul în care a fost condamnat Chişărău îl are ca “vedetă” pe fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, care a fost arestat preventiv la începutul lunii aprilie sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Alături de Chişărău, în acest caz mai sunt cercetaţi soţia fostului vicepreşedinte al instituţiei timişorene, Ramona Mihaela Şerban, notar public, Ioan Marian Mihăilă, profesor la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa şi Dan Adrian Rus, reprezentant în România al firmei elveţiene Mineco AG, câştigătoarea licitaţiei pentru privatizarea Moldomin. Primii doi sunt cercetaţi pentru complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar oficialul Mineco este acuzat de aceleaşi fapte ca şi Chişărău, complicitate la cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Spre deosebire de Cătălin Şerban, toţi ceilalţi trei inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate, iar următorul termen de judecată în acest caz a fost stabilit pentru 26 iulie.

Ucidere din culpă

Directorul Moldomin Moldova Nouă, Iacob Chişărău, ar mai putea avea un proces pe rol, de data aceasta pentru ucidere din culpă. În luna mai a anului trecut, acesta, aflat la volanul maşinii sale, a ucis trei studenţi din Reşiţa după ce a efectuat o depăşire fără să se asigure şi a intrat în autoturismul condus regulamentar de către tinerii care veneau de la Timişoara. Deşi a trecut mai bine de un an de atunci, acest dosar nu a ajuns încă în judecată pentru diferite motive, printre care întârzierea expertizei criminalistice a producerii accidentului, dar şi pentru o eventuală stare de sănătate precară a lui Chişărău.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă