Judecătorii Tribunalului Gorj au admis propunerea de arestare preventivă a lui Iustin Moţa, directorul Bazei de Aprovizionare Rovinari din cadrul SNLO, şi a celorlate trei persoane cercetate alături de acesta, pentru abuz în serviciu, înşelăciune, fals şi uz de fals, potrivit NewsIn.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Gorj şi al IPJ Caraş-Severin i-au reţinut, la data de 31 martie, pe Iustin Moţa şi pe cei trei administratori – Aida Prisacă, Bogdan Mara şi Tony Novăcescu.
În data de 31 martie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Gorj şi al I.P.J. Caraş Severin, au reţinut trei administratori de societăţi comerciale, două din judeţul Caraş-Severin şi una din judeţul Gorj, care în perioada august-septembrie 2010, cu complicitatea lui Iustin Moţa, director al BA Rovinari, au creat un circuit financiar fraudulos, facilitând achiziţionarea cantităţii de 198,311 tone motorină, de către o societate comercială din Moldova Nouă, cantitate ce ulterior a fost comercializată de societatea comercială din municipiul Târgu-Jiu, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1.035.522 lei.
Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj au reţinut în sarcina acestora faptul că, în cursul anului 2010, au aprovizionat 200 tone de motorină cu ordine de plată fără acoperire. La scurt timp după efectuarea tranzacţiei, cei doi oameni de afaceri din Caraş-Severin şi-au închis firma, de întreaga cantitate de motorină beneficiind un om de afaceri din Gorj. Poliţiştii susţin că această afacere s-ar fi făcut cu premeditare, prejudiciul adus SNLO fiind de peste un milion de lei noi.
Iustin Moţa este consilier judeţean din partea PDL, şeful Consiliului de Administraţie al Minprest Rovinari şi soţul directorului AJOFM Gorj.