19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDirector al Administraţiei Pieţelor Sector 3, trimis în judecată pentru mită

Director al Administraţiei Pieţelor Sector 3, trimis în judecată pentru mită

Directorul Administraţiei Pieţelor Sector 3, Andrei Rona, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În rechizitoriu, procurorii au arătat că în perioda septembrie-noiembrie 2012, Andrei Rona a încălcat dispoziţiile legale privind achiziţiile publice, în scopul favorizării mai multor societăţi comerciale şi pentru a crea unui avantaj patrimonial acestora, atribuind direct către aceste societăţi mai multe contracte. Ulterior, deşi lucrările nu au fost finalizate ori bunurile nu au fost livrate, inculpatul a întocmit, conform înţelegerii cu reprezentanţii societăţilor respective, procese-verbale de recepţie a lucrărilor, atestând în fals că acestea au fost efectuate şi finalizate, iar în baza acestor procese-verbale s-a întocmit documentaţia de efectuare a plăţilor şi s-au efectuat aceste plăţi către firmele contractante.

De asemenea, în perioada noiembrie – decembrie 2012, inculpatul Rona Andrei a pretins de la inculpatul Trandafir Dragos Catalin o sumă de bani pentru atribuirea prin achiziţie publică directă a unui contract de furnizare de bunuri. Urmare a acestei înţelegeri, a fost încheiat un contract cu o firmă propusă de către inculpatul Trandafir Dragoş Cătălin, iar după efectuarea plăţii de către Administraţia Pieţelor Sector 3, inculpatul Trandafir Dragoş Cătălin, cu ajutorul altor persoane, a remis inculpatului Rona Andrei respectiva sumă de bani, în două tranşe, în cursul lunii decembrie 2012.

„Întreaga activitate infracţională a inculpatului Rona Andrei, prezentată anterior, s-a desfăşurat şi cu sprijinul inculpatului Florescu Alin, jurist al Administraţiei Pieţelor Sector 3 Bucureşti, al inculpatului Cosmescu Ion, angajat al Administraţiei Pieţelor Sector 3 Bucureşti, şi al inculpaţilor Filip Maria Cristina, Adăscăliţei Dana, Vlad Nataniel-Nicolae, Puiu Eduard Anton, Stamate Sorin-Cristian, administratori sau reprezentanţi ai societăţilor implicate”, se arată într-un comunicat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Toţi cei zece implicaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals (ultimele trei infracţiuni fiind comise atât în forma simplă cât şi în cea continuată), fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la spălarea banilor, precum şi diferite forme de participaţie la aceste infracţiuni (instigare, complicitate). Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă