Cei 140 de ani de istorie sunt legați direct de transformările pe care le-a cunoscut România și de frământările românilor. Au existat mai multe serii ale „României libere“, pentru că, uneori, Istoria a fost mai puternică decât voința jurnaliștilor care au scris în paginile acestui ziar. Însă „România liberă“ a renăscut de fiecare dată din propria-i cenușă și a continuat să relateze despre marile evenimente care au marcat destinele românilor, de la Războiul de Independență la proclamarea Regatului, cel de-al Doilea Război Mondial, căderea comunismului sau aderarea României la Uniunea Europeană.
Este un drum lung, pe care „România liberă“ l-a parcurs alături de cititorii săi. Vom publica, de-a lungul întregului an, articole despre istoria bogată a acestui cotidian și despre personalitățile precum Mihai Eminescu, care au semnat în paginile „României libere“.
Începem cu un articol referitor la Dinastia Laurian. Este vorba de intelectualii de origine ardeleană care au fondat la București acest ziar, în contextul în care domnitorul Carol I, cel care avea să devină apoi primul Rege al României, plecase pe frontul de pe Dunăre pentru a câștiga independența și pentru a face o Românie cu adevărat liberă.
Prietenul lui Avram Iancu, condei la RL
Dinastia Laurian a fost fondată de August Treboniu Laurian. Este vorba de unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848, prieten cu Avram Iancu și cu Nicolae Bălcescu.
August Treboniu Laurian nu a fost doar jurnalist, ci și istoric, filolog, om politic și fondator al Academiei Române, căreia i-a servit drept președinte în perioada în care purta denumirea de Societatea Academică Română.
August Treboniu Laurian era fiul preotului greco-catolic din Fofeldea, de lângă Sibiu, născut în 1810. Fratele său era, de asemenea, preot greco-catolic. August Treboniu Laurian a ales o cale mult mai lumească. A studiat liceul la Sibiu, apoi a devenit student la Cluj, la filosofie. Pasionat și de științele exacte, tânărul ardelean a continuat să studieze la Institutul Politehnic din Viena, apoi la cel din Gottingen.
După finalizarea studiilor, s-a mutat la București, unde a predat mai întâi la Liceul Sfântul Sava, apoi la Universitatea din București. Aici l-a cunoscut pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care a scos prima revistă de istorie românească, intitulată, în 1845, „Magazin istoric pentru Dacia“.
În 1848, August Treboniu Laurian a devenit unul dintre liderii revoluționari. La sfatul lui Nicolae Bălcescu, el s-a întors în Transilvania, unde a contribuit la strângerea legăturilor dintre liderii românilor de la sud de Carpați și cei de la nord. A fost unul dintre colaboratorii lui Avram Iancu.
După Revoluție, s-a întors în București, unde s-a dedicat activității culturale, literare, civice și politice. A fost unul dintre colaboratorii și susținătorii Principelui Carol I. Între 1871 și 1876, August Treboniu Laurian a scos, împreună cu Ion C. Massim, Dicționarul limbii române, o operă monumentală.
A doua generație de academicieni
Fiul său, Dimitrie August Laurian, a fost un demn continuator al muncii tatălui său. El s-a născut în 1846, la București. Și-a făcut studiile în capitala României, unde a absolvit, în 1868, Facultatea de Litere și Filosofie. Dimitrie August Laurian a devenit profesor în București și a început să scoată mai multe publicații literare și sociale, precum și să îi traducă pe clasicii literaturii latine în limba română.
În 1877, sfătuit și de tatăl său, Dimitrie August Laurian a decis să publice ziarul „România liberă“. Apărut în contextul Războiului de Independență, ziarul era o adevărată tribună a intelectualității românești de pretutindeni.
Dimitrie August Laurian activa și în cadrul Societății Carpați, unde, alături de alți tineri, lupta pentru realizarea idealurilor Revoluției de la 1848, inclusiv unitatea națională a românilor. Activitatea sa îi îngrijora pe membrii clasei politice austro-ungare, după cum reiese din arhiva Ministerului de Interne de la Viena.
Notiţă, dată în Bucureşti, 16 mai 1883: „Ieri Societatea «Carpaţilor» a sărbătorit în sala Orfeu cea de-a 35-a aniversare a revoluţiei din Transilvania, la care au participat 77 de persoane… Sala era împodobită, ca şi la ultimul bal al Societăţii, cu stemele tuturor provinciilor româneşti, numai că de astă dată în locul tricolorului flutura drapelul roşu al revoluţiei.
Pe pereţi se puteau vedea transparante cu numele conducătorilor revoluţiei şi cu apeluri care cereau unirea provinciilor ungureşti (n.r. – adică cele care fuseseră unite cu forța cu Ungaria în 1867: Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul) cu patria-mamă. La banchet nu a participat nimeni din activiştii importanţi, afară de Laurian, proprietarul «României libere», mulţi redactori, secretarul Academiei Bariţ, 4 ofiţeri în termen şi o grupă de români din Transilvania care erau ca oaspeţi.
Laurian a ţinut un toast despre unirea românilor din Transilvania cu românii din regat. Bariţ (n.r. – George Barițiu) a vorbit despre regimentele militare române, despre dorobanţi şi despre muzica de regiment.
Până aproape de ora două s-au interpretat cântece naţionale ca «Deşteaptă-te, române», «La arme» ş. a.
Azi «România liberă» a publicat un articol consacrat special acestei comemorări care s-a terminat cu următoarea frază: «Înainte! Victoria definitivă şi viitorul aparţine cauzei naţionale»“.
Extrasul și copia documentului de la Viena au fost publicate de un pasionat de istorie, pe wwwbloggercom-dragos.blogspot.co.uk.
Un alt document austriac din 1883, publicat de aceeași sursă, arată îngrijorarea puternică a Ministerului de Interne de la Viena legată de activitatea lui Dimitrie August Laurian.
„Din izvoare confidenţiale aflăm că în Bucureşti, Ploieşti, precum şi în alte oraşe mai mari ce sunt mai aproape de graniţele noastre se constituie filiale ale Societăţii «Carpaţilor».
Membrii titulari în mare majoritate sunt foştii cetăţeni din teritoriile răsăritene ungare din Transilvania, din Banat şi din Bucovina.
Cât priveşte societatea din Ploieşti, ea are peste tot în oraşele de lângă frontieră Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte oamenii lor, care contribuie la dezvoltarea societăţii.
Aceşti agenţi vin de peste tot la Ploieşti, unde asistă la adunări, fac rapoarte, sacrificându-se orbeşte ideilor naţionale. Aceste întruniri se ţin în mare taină şi despre cele văzute acolo nu se vorbeşte nimic.
Societatea dispune de bani, care se acumulează din teritoriile noastre, precum şi de la membrii societăţii care plătesc cotizaţii.
Toată corespondenţa, exceptând poşta, se poartă numai la cererea membrilor de încredere ai societăţii.
Referindu-ne la ordonanţa din 26 mai a. c. nr. 2753/M. I., avem onoarea să vă trimitem lista celor mai activi membri ai societăţii, care trăiesc în principalul oraş al României, precum şi în oraşele din provincie.
Viena, în 25 iunie 1883“.
Lista includea nume precum Mihai Eminescu, „redactor la «Timpul»“, Dimitrie Laurian „redactor la «România liberă», Alexandru Ciurea, „jurnalist“, Bogdan Petriceicu Hasdeu, „director al Arhivelor Statului“, Ioan Slavici, „profesor“, Veronica Micle, „scriitoare“, Vasile Maniu, „deputat“, Titu Maiorescu, „avocat“, sau Ion Creangă, „profesor“.
Dimitrie Laurian devine, în acest context, președinte al Societății Presei, cea mai importantă organizație profesională a jurnaliștilor din România. De asemenea, în 1887, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Dimitrie August Laurian devine apropiat al grupării politice junimiste, care îi includea pe prietenii săi, Titu Maiorescu și Mihai Eminescu. În acest context, el era unul dintre cei mai talentați jurnaliști din presa care îi făcea opoziție guvernului liberal, condus de Ion C. Brătianu, după cum o demonstrează un fragment de editorial, publicat de „România liberă“, duminică, 3 (15) august 1886.
„Publicul are predispozițiune contra guvernului existent, câtă vreme nu uită opozițiunea ce a făcut guvernului precedent, adică prea puțin timp. Opozițiunea de felul acesta, opozițiune numai de impresiune, nu este rodnică într-un stat constituțional; ea aduce numai confuziune. De aceea ne-am ferit întotdeauna de a ne folosi, pentru a combate guvernul, de oarecari fapte izolate, accidentale, cari nu au fost prevăzute, nu ar fi putut să fie prevèzute, și a căror repetare nu se poate prevedea. Ne-am ferit asemenea de atacuri personale, într-atât cât acestea nu ar fi avut de cauză decât simpatii și antipatii cari nu au nimic de a face cu ideile. Am căutat întotdeauna să ne ținem în discuțiuni pe tărâmul ideilor. Trecem acum la cele ce avem de spus. Înlăturarea ministerului Brătianu este o necesitate politică de prima ordine. Iată motivele cari ne dictează această convingere. Când a venit la putere ministerul cu firma Brătianu, acum unsprezece ani, el era representantul partidului liberal. De atunci o mare parte din partid s-a separat și face opozițiune vie ministerului. Deja această împrejurare dă de gândit dacă rămășița partidului, care susține astăzi pe d. Brătianu, mai e capabilă să conducă cu bine afacerile Țării. Dacă însă se ia seama că bărbații cari au susținut întâiu și combat astăzi pe d. Brătianu sunt dintre cei mai marcanți din partidul liberal, nu mai rămâne îndoială că rămășița de partid ce deține puterea este foarte mult slabită. Nu numai atât. Este nediscutabil că sub un șef care este tolerant pentru amicii lui politici, cum este d. I. Brătianu, cauza nemulțumirei foștilor lui amici este în genere lipsa de consecință în idei a acestuia. Așa că rămășiței de partid ce deține astăzi puterea nu i se poate da o numire politică, ci simplu partidul I. Brătianu. D. Brătianu nu este un șef, el este chiar partidul. Tot ce se face de câtăva vreme nu este rezultanta acțiunei partidului, este rezultatul voinței personale a capului ministerului“, scria Dimitrie August Laurian.
Marele jurnalist a activat și ca politician, din 1888. A fost deputat și senator până în 1895. S-a stins din viață în 1906.
