19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDinamo vrea să stopeze CFR Cluj

Dinamo vrea să stopeze CFR Cluj

În această seară se vor întâlni, în manşa a doua a semifinalelor Cupei României, CFR Cluj şi Dinamo. Meciul-tur s-a încheiat la egalitate, 1-1, golurile fiind marcate de Lucian Goian pentru „câini” şi Yssouf Kone pentru clujeni. În urmă cu o lună, pe 13 martie, cele două formaţii s-au duelat în etapa 21 a Ligii I, tot în Gruia.

Nici atunci nu a existat un învingător, scorul partidei fiind 2-2. Dacă la acea dată dinamoviştii au fost extrem de supăraţi, din cauza faptului că au scăpat printre degete victoria în urma unei gafe a lui Emilian Dolha, acum sigur s-ar mulţumi cu un rezultat identic. Un egal cu multe goluri i-ar duce pe „câini” în finala competiţiei, acolo unde nu au mai fost prezenţi de cinci ani. În 2005, Dinamo a câştigat trofeul în urma unei victorii cu 1-0 în faţa Farului Constanţa. De partea cealaltă, CFR Cluj domină competiţia KO din România, adjudecându-şi trofeul precedentelor două ediţii, 2008 şi 2009.

Ardelenii par favoriţi, având şi ascendentul moral după victoriile din campionat, în timp ce Dinamo nu a reuşit să ţină pasul, împiedicându-se de FC Braşov sau Pandurii Târgu Jiu. Alb-roşii vor fi încurajaţi la Cluj de 1.000 de fani, acesta fiind numărul maxim de bilete pus la dispoziţie de către organizatori pentru suporterii oaspeţilor din această seară.

Pentru a intra în tribunele arenei din Gruia, fiecare di­namovist trebuie să plătească 10 lei pentru un bilet.

Meciul CFR Cluj-Dinamo, care va avea loc de la ora 20.15 şi va fi transmis de Pro TV, va fi condus la centru de Alexandru Tudor, care va fi ajutat la cele două linii de către asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa. 

Vaslui sau Braşov

A doua semifinală va avea loc mâine seară, returul dintre FC Vaslui şi FC Braşov. În tur s-au impus braşovenii lui Viorel Moldovan (foto) cu 1-0.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă