21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDinamo, lider de sărbători

Dinamo, lider de sărbători

Formaţia Dinamo Bucureşti a rămas liderul Ligii I după partida câştigată în deplasare, în faţa formaţiei FCM Târgu-Mureş, scor 1-0.

 

Eevii lui Liviu Ciubotariu s-au impus datorită unui penalty discutabil acordat de arbitrul Alexandru Tudor şi transformat de Marius Niculae. Dinamoviştii au dominat prima repriză având prima ocazie în minutul 6, prin Luchin, care a reluat de la 10 metri puţin pe lângă poartă. De partea cealaltă s-a remarcat Bumba, un puşti care, la 17 ani, a încercat să răstoarne liderul clasamentului. Tânărul promovat de Sabău i-a trecut mingea printre picioare experimentatului Luchin, după o cursă care a ridicat în picioare galeria gazdelor.


Menţinerea formulei pe teren, ca mişcare tactică

Ciubotariu a ieşit de la vestiare fără să schimbe nimic în dispunerea tactică a echipei sale. Dănciulescu a ratat prima şansă a reprizei secunde, şutul său fiind parat de Albuţ. În minutul 50, în absenţa unui procedeu tehnic care să rupă echilibrul, s-a punctat la impresia artistică. Dănciulescu a căzut uşor la un duel cu Ilyeş, iar Alexandru Tudor a dictat penalty fără să stea pe gânduri. Niculae a transformat fără probleme şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul golgeterilor. 5 minute mai târziu, Dănciulescu putea închide meciul, dar a ratat din 6 metri singur cu Albuţ. Ghionea a plonjat şi el spectaculos în careul lui Bălgrădean însă Tudor i-a întors spatele. Bălgrădean a avut o prestaţie excelentă, iar Dinamo iernează pe primul loc.

Ghionea, la ultimul meci pentru FCM Tg.-Mureş

Fundaşul Sorin Ghionea, 32 de ani, a jucat aseară ultimul său meci pentru FCM Târgu-Mureş, fostul internaţional urmând să se transfere din ianuarie 2012 la FC Vaslui. Apărătorul a primit o ofertă din partea moldovenilor, pe care, probabil, o va onora. Adrian Iencsi, 36 de ani, îşi va rezilia şi el contractul cu ardelenii. Rămâne de văzut dacă se va transfera la o altă formaţie sau va renunţa la cariera fotbalistică. Mijlocaşul Dorel Stoica, 32 de ani, a revenit aseară printre titularii lui Dinamo, deşi olteanul ar putea să încheie relaţia cu roş-albii în această iarnă. Fotbalistul a profitat de absenţa lui Djakaridja Kone, care a fost suspendat pentru meciul de la Târgu-Mureş. Ciobi l-a preferat pe Stoica în centrul liniei mediane şi l-a trimis pe Pătraşcu în stânga, mai ales că Alexe e accidentat, iar Pulhac n-a dat randamentul scontat la partida precedentă, cu Astra.

În minutul 73, Ciobotariu a decis să-l înlocuiască pe Dănciulescu cu Liviu Ganea, iar veteranul dinamovist n-a primit prea bine vestea. Foarte nervos, s-a dus spre bancă, a vociferat, fiind cu greu calmat de către Cătălin Munteanu şi Dorel Stoica. Atacantul a fost extrem de motivat aseară, drept dovadă ieşirea sa după ce a scos penalty-ul din care a înscris Niculae. Ajuns în dreptul băncii, „Danciu-gol” s-a mai calmat, mai ales că antrenorul a venit spre el şi i-a întins mâna. 

Au jucat pentru Dinu

Soţia lui Cornel Dinu, Silvia, a fost înmormântată sâmbătă, iar dinamoviştii au purtat doliu în me-ciul de  la Târgu-Mureş. Jucătorii au apărut pe gazon purtând un banner pe care era scris: „Fii tare, Mister!”. Administratorul delegat a fost ieri îndurerat la evenimentul funerar, deşi au ţinut să-i fie alături sute de prieteni şi cunoscuţi, printre care Nicolae Badea, Mircea Sandu, Victor Becali, Adalbert Kassai, diverşi oficiali de la clubul de fotbal sau de la clubul sportiv.

 

Clujul se ţine tare

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Piccolo, în minutul 11, reluând din volé de la 4 metri, după o centrare a lui Sougou.În urma acestui rezultat, clujenii au rămas la un punct în spatele liderului.

Cele mai citite

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă