Wanted
Productia: SUA, 2008 Regia: Timur Bekmambetov In distributie: James McAvoy, Angelina Jolie, Morgan Freeman Distribuit de Ro Image 2000
Nu e greu sa ti-i imaginezi pe marii bosi ai studiourilor hollywodiene inlemnind de spaima si ciuda cand au dat cu ochii de megahitul care a spart piata in Rusia, fantasma intunecata cu vampiri Nochnoy dozor/ Night Watch (2004). Caci filmul kazaho-rusului Timur Bekmambetov avea, la un buget ridicol pe standarde americane (4 milioane de dolari) mai multa imaginatie, coregrafie hiper-kinetica, dar gratioasa si panas vizual decat suma blockbusterelor de peste ocean pe cativa ani buni. Plus niste efecte speciale numai bune sa te lase paf, realizate, iar, cu multa inventivitate si cu niste sume care sa faca de rusine gramezile de bani investite de studiouri pentru a obtine ceva comparabil. Iar dupa ce succesul a fost reiterat – ba chiar depasit, inclusiv la capitolul fantezie – de a doua parte a preconizatei trilogii, Dnevnoy dozor/ Day Watch in 2006 (partea a treia, Twilight Watch e asteptata la anul), n-ar trebui sa mire pe nimeni graba cu care domnul a fost poftit sa faca un film la Hollywood. Cu un buget de circa 75 de milioane $ si cu vedete! Asa cum n-ar trebui sa fie o surpriza reusita lui Bekmambetov, a carui pregatire in publicitate se vede (in sensul bun) in viteza si ritmul ametitor in care isi orchestreaza scenele de actiune – carora nu prea poti sa le gasesti termen de comparatie in productiile big budget recente. Iar Wanted si-a recuperat deja banii in doar o saptamana de la premiera. Pe merit, am spune, caci, sa ne ierte sarmantul Spielberg si incantatorul sau divertisment de moda veche Indiana Jones IV, nu prea ai pe ecrane ceva plasabil sub larga umbrela a entertainment-ului care sa ii fie pe aproape. Fie si doar din punct de vedere al revarsarii continue de adrenalina. Plus ca adaptand un comic book mai modern/ matur, ce vedea un individ oarecare, perfect anodin, descoperindu-si filiatia cu o sumbra secta de asasini si asumandu-si, nihilist si fara urma de remuscari noua postura, domnul Bekmambetov a simtit nevoia sa-i adauge ceva tonuri mai traditional-morale cel putin interesante. Caci in versiunea lui de protagonist, banalul contabil lipsit de coloana vertebrala Wesley Gibson (junele James McAvoy din Transformers) transformat in ucigas de elita sub indrumarea sexoasei Fox (Angelina Jolie) si a unui mentor mai ambiguu decat ai crede la o prima privire (Morgan Freeman jucandu-se aici inteligent cu impozanta si nobila lui prezenta cinematografica), e sensibil mai nuantata si problematica. Si pune niste intrebari pe care filmele cu body count si urmariri improbabil/ imposibile si astfel de super-eroi le evita de obicei cu buna stiinta, concentrandu-se exclusiv pe varsarea de sange, viteza, traiectorii aberante ale gloantelor si alte asemenea pirotehnii. Caci avem de-a face cu un protagonist ce invata sa-si investigheze si apoi stapaneasca adevaratele inzestrari (supra)naturale pentru a se pune in slujba unei entitati abstracte si cu o viziune cel putin chestionabila asupra vietii si conduitelor admisibile. Asta, desigur, pe langa montajele ametitoare si niste decoruri picturale si retro in aceeasi masura in care sunt hi-tech.
E foarte posibil ca sensibilitatea rusa (est-europeana?) sa aiba ceva de a face cu asta, dar Wanted chiar poate fi citit, dincolo de clasica poveste a descoperirii adevaratei identitati si ajungerii la un soi de pace/ armonie cu sine a eroului, intr-o cheie profund morala ce nu se sfieste sa abordeze probleme extrem de actuale precum credinta oarba (terorism?), individualismul sau responsabilitatea. Intr-un mod mult mai putin formulat decat traditionalele variatiuni hollywoodiene ce iti propun din start o filosofie clara, cu buni si rai clar definiti, in care stii exact de partea cui e dreptatea si care e calea justa de urmat. Ceea ce Wanted pare sa faca si el, dar doar pana la un punct si doar pentru a-ti rasuci apoi totul cu atat mai dur si surprinzator. Fortandu-te astfel sa faci un lucru de care in general blockbusterele de actiune fug ca de dracu’ – sa te gandesti la ceea ce ti se arata, ca si la implicatiile mai largi ale povestii. Care, nu ne intelegeti gresit, nu se preface vreo clipa intr-o sententioasa ori sfatoasa lectie de morala, ci inainteaza halucinant, cu o energie si imaginatie vizual-scenografic-coregrafica care sa te lase cu gura cascata. Doar ca, dincolo de imaginea cu tente gotic/clarobsucre, de traiectoriile curbe ale unor gloante ultra-stilizate, dincolo de alergari, fandari si gimnastici aiuritoare pe trenuri in miscare, dar si prin manastiri, ruine ori biblioteci medievale, chiar dincolo de formele apetisante (si tatuate) ale splendidei Angelina Jolie (care n-a aratat parca niciodata mai frumoasa si letala) mai exista si niste intrebari si dileme mai intunecate la care risti sa cugeti inca ore bune dupa ce inima iti va fi revenit la ritmul normal. Ceea ce e o raritate demna de salutat in acest gen de productii.
