Din excesiva compasiune…

Din excesiva, desi sincera, compasiune fata de soarta minoritarilor musulmani masacrati cu ani in urma la Srebrenitza, occidentalii s-au hotarat atunci sa puna capat razboiului fratricid din fosta Iugoslavie. Dar i-au tratat mai apoi pe toti sarbii ca pe niste tortionari si au ajuns sa le interzica sa-si mai administreze alt teritoriu de conflicte – faimoasa provincie Kosovo. Din aceeasi excesiva compasiune pare sa rezulte si recunoasterea acestei independente, ce incepe deja sa se dezvolte ca o enorma problema. Excesiva, fiindca emotivitatea nu e deloc recomandabila in politica, unde poate sa duca de multe ori la nebanuite rezultate catastrofale. (Vezi ambitia Austriei de a pedepsi, in 1914, Serbia, pariind si pe faptul ca adormita Rusie nu va interveni.) si excesiva, fiindca spectacolul televizat al actualitatii are tendinte maniheiste: desemneaza cu prea multa dezinvoltura actori rai si actori buni, cauze juste si pasiuni blamabile, vazute din avion, fara sa observe in spatele lor suferinte reale. Pe acest factor de emotivitate trans-nationala, pe un exces de compasiune se bazeaza si  manipulatorii politici ai opiniei. Unii dintre ei se afla la Kremlin si abia asteapta sa arate ca ursul a iesit din hibernare, altii s-au instalat la Pristina, precum acest Hasim Thaci, fost student la filosofie, acum sef de guvern si erou suveranist. El pare sa-l fi citit bine pe Lenin, din moment ce a lasat in raft cartile si a luat kalasnikovul pentru "cauza" albaneza, cu care ocazie a scapat si de zece ani de inchisoare, pentru banditism la drumul mare. Tot pe exploatarea emotivitatii colective – ca sa impresioneze opinia publica internationala – conteaza, la o adica, si micii sefi locali din balcanizata Europa centrala. Sa nu ne mire ca un agitat primar va cere maine independenta si suveranitate pentru trei sate secuiesti de pe teritoriul Romaniei sau ca un alt student in filosofie studiaza deja cu pistolul pe masa asimilarea Macedoniei la Bulgaria. Ai zice ca puterile occidentale s-au trezit cu acelasi cosmar balcanic ce le demonstreaza ca nu si-au insusit bine nici geografia acestor locuri si nici istoria lor multimilenara, de multe ori refractara la tendinta generala. Daca e sa credem in optimismul americanilor, al francezilor sau al britanicilor, aceasta independenta ar putea fi si inceputul unei reale democratizari a intregii regiuni, insa daca pesimistii vor avea dreptate, independenta aceasta fortata, calculata si decisa in cabinete, ne va arunca cu cateva decenii bune in urma, poate chiar la cazul Sarajevo! Analistii optimisti de la Bruxelles cred ca un Kosovo independent si o Serbie atrasa catre UE se vor debarasa de nationalisme si vor ajunge sa traiasca in pace, ca francezii si germanii, in aceeasi UE, dupa ce au uitat ca s-au sfasiat candva pentru Alsacia si Lorena. Dar istoria nu este  lineara, iar manipulatorii de compasiune, specialistii ipocriziei politice, ambitiosii carierelor personale, imprevizibilii carnasieri de maine din viata publica  ar trebui sa fie prea sfiosi ca sa nu incerce sa profite de aceasta ocazie: recunoasterea internationala, dar ilegala, a unui mic stat, numai fiindca nu s-a gasit o alta solutie legala, acceptata de toata lumea. Sarbii de pretutindeni sprijina refuzul actualului guvern de la Belgrad, de a recunoaste aceasta independenta (ceea ce este  enorm, ca stare de spirit). Rusia, China, Spania si alte cateva state europene, dar si Filipinele (iar lista nu se incheie) sunt de partea Belgradului. Statele Unite, slabite in Irak, aflate si  in campanie electorala, conduc insa cealalta tabara, care gireaza existenta noului stat (chiar daca el nu este viabil, economic, politic sau militar). Avem, deci, doua tabere internationale, fata in fata, la granitele  acestui Kosovo. Ele nu se infrunta, e drept, ele afiseaza doar o divergenta radicala de atitudine: Deocamdata! Dar este deja suficient ca suna trambitele apocaliptice din spatele meterezelor ca sa ne trezeasca fiori pe sira spinarii. Cel putin celor care mai cunoastem putina istorie de Europa centrala si sudica..

Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris