Istoricul Cătălin Parfene susține, pentru România liberă, că între lucrarea sa de masterat, elaborată acum zece ani, și cartea scrisă în închisoare de George Copos există multe și suspecte similitudini. El sugerează că ar fi un plagiat și vrea să-l dea în judecă pe Copos.
Ziarul România liberă a intrat în posesia cărții scrise de Copos, după ce, ieri, aceasta fusese de negăsit. Biblioteca Națională ne-a oferit pentru consultare cartea fostului deținut. care se intitulează ‘’Alianțe matrimoniale, în politica principilor români din Țara Românească și Moldova, în secolele XIV-XVI’’, publicată de Editura Niculescu.
Citește și: Exclusiv. Facsimile după fragmentele suspecte de plagiat din cartea lui George Copos
‘’Este aceeași înșiruire a ideilor. Se schimbă topica și sunt folosite sinonime. Din punctul meu de vedere, este clar. O comisie de specialitate trebuie să analizeze cele două lucrări și să dea un verdict. Mă voi interesa care este demersul legal pe care trebuie să-l urmez’’, a declarat Cătălin Parfene.
Deși pasajele sunt rescrise, informația este identică. Astfel, la pagina 89 din cartea sa, Copos scrie :’’Chiar imediat după primele victorii ale lui Mihai Viteazul contra turcilor, la Alba Iulia, unde era principe Sigismund Barthory, se vorbea de o eventuală matrimonială a fiului voievodului, Nicolae Pătrașcu, cu o soră a cancelarului transilvan, Ștefan Josika. În ultimii ani ai domniei lui Mihai, se vehicula chiar ideea unei căsătorii a fiicei acestuia, Florica, cu însuși principele Sigismund Bathory; istoricii văd în aceste zvonuri, o manevră a voievodului român cu scopuri strategice, legate de începerea campaniei sale din Moldova’’.
În teza de master a istoricului Cătălin Parfene, scrisă cu zece ani ma devreme, regăsim la pagina 48 același lucru: ‘’Reprezentative pentru sfârșitul unei epoci, să menționăm și proiectele de căsătorie ale copiilor lui Mihai Viteazu: la 1595-1596, se vorbea la Alba Iulia despre căsătoria lui Nicolae Pătrașcu cu sora mai mică a cancelarului Transilvaniei, Ștefan Josika, iar în 1600 o solie propunea mariajul fiicei Florica cu însuși principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, propunere văzută la o manevră diplomatică a lui Mihai Viteazu cu scopuri strategice, înaintea campaniei sale din Moldova’’.
Un alt exemplu similar îl găsim la pagina 87 din cartea lui George Copos. Astfel, omul de afaceri a notat: “Mihai Viteazul (1593-1601) este, mai mult decât oricare alt domn al veacului său, în centrul unei rețele de rude din lumea Țarigradului, în fruntea cu marea familie a Cantacuzinilor. Contemporanii, dar și istoricii moderni afirmă apartenența mamei sale, Tudora (Theodora), la clan ca soră a lui Iane Cantacuzino, personajul vizat de Chiajna pentru a-I fi ginere, la care apoi a renunțat.
Pe de altă parte, în lucrarea sa de master, Cătălin Parfene scrie cu un deceniu înainte: “Mihai Viteazul (1593-1601) a dobândit tronul țării Românești cu sprijinul rudelor sale dinspre mama (Tudora sau Teodora, despre care s-a demonstrate în ultimii ani că era membră a familiei Cantacuzino), greci cu poziții influente la poartă: unchiul Iane Cantacuzino…”
Unul dintre cele mai flagrante, din punct de vedere al asemnării, este cel din pagina 80 a volumului publicat în 2014 de George Copos. Astfel, acesta notează: “Poate cel mai important episod al acestei emigrații este legat de Despina Milița, doamna lui Neagoe Basarab (1512-1521). Aceasta era fiica naturală a despotului de Sirmium, Iovan Brankovici (mort în 1502), dar Despina vine în Țara Românească în 1504, împreună cu unchiul ei, Maxim Brankovici. Cei doi refugiați sunt adăpostiți de boierii Craiovești, cu legături strânse în mediile aristrocratice sud-dunărene”.
La pagina 42 a tezei sale de masterat, realizată în 2005, istoricul Cătălin Parfene precizează: “Doamna lui Neagoe Basarab (1512-1521) este una dintre cele mai cunoscute figuri feminine ale istoriei noastre medievale. Despina Milița era fiica (nelegitimă sau dintr-o primă căsătorie) a despotului de Srem (Sirmium) Iovan Brankovici (mort în 1502), care ajunsese în Țara Românească împreună cu unchiul ei Maxim Brankovici după anul 1504, găsind probabil adăpost la familia Craioveștrilor (care avea relații foarte bune, inclusiv de rudenie, cu nobilimea sârbă la sud de Dunăre)”.
În fine, la pagina 90 din cartea sa, George Copos folosește, ca bibliografie, un fragment preluat din același loc ca și istoricul Cătălin Parfene: C Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, I, Iași, 1971, pag. 335.
În plus, Parfene susține că, în bibliografia cărții sale, George Copos a trecut doar 15 cărți, mult prea puține pentru o astfel de lucrare. Cutuma academică spune că prof. univ. Stelian Brezeanu, coordonatorul ambelor studii, ar fi trebuit să amintească în lucrarea lui Copos și lucrarea de master a lui Parfene, pentru că este una de referință. Nicăieri în carte, George Copos nu amintește de lucrarea de master a istoricului.
Mai mult, Brezeanu a declarat reporterilor Prosport că lui s-a părut bună cartea lui Copos și i-ar fi dat o notă de 6 sau 7. ‘’Domnul Copos a fost onest, nu ca Victor Ponta, plagiator. Înţelegeţi?! Nu m-am văzut cu el niciodată, am fost contactat de o doamnă şi doar am avizat o lucrare care mi s-a părut bună. I-aş da o notă de 6 sau 7, dacă ar fi să o notez. Eu mi-am dat acordul ca să fie tipărită. Încă o dată. E o lucrare onestă, cu literatură ştiinţifică medie, peste medie chiar. Să ştiţi că uneori studenţii aduc lucrări sub nivelul acesteia. Am şi pus în prefaţă merite, să zic aşa”, a declarat Brezeanu.
Cine trebuie tras la răspundere
Reporterii Rl au încercat să deconstruiască traseul legal pe care un deținut e obligat să-l facă, pentru a putea scrie cărți, de pe urma cărora acesta ar putea beneficia de reducerea pedepsei și eliberare înainte de termen. George Copos a scris cinci lucrări științifice într-un an de zile.
Potrivit legii, deținutul are dreptul să scrie numai lucrări cu caracter științific, iar acestea să fie validate de o comisie de experți. Instituția care atribuții în acest sens se spală pe mâini și aruncă responsabilitatea pe umerii editurii care a publicat cartea. ”Menționăm că CNCSIS/CNC nu se poate pronunța asupra caracterului științific avut de o publicație. De acest aspect, dar și de veridicitatea celor publicate, se ocupă editurile prin apelarea la experți din domeniu, aceștia devenind referenții lucrărilor respective. În rapoartele/recenziile întocmite de referenți, se menționează caracterul lucrărilor și eventual observații, propuneri de îmbunătățire ce pot fi aduce de autori înainte de publicarea acestora”, a fost răspunsul Consiliului Național de Cercetare Științifică din Învățământul Superior (CNCSIS), trimis redacției.
În schimb, Administrația Națională a Penitenciarelor a explicat care lucrări, din punct de vedere legal, sunt considerate lucrări științifice. ‘’Potrivit normelor legale în vigoare care reglementează activitatea de elaborare de lucrări științifice de către persoanele custodiate, în categoria lucrărilor științifice sunt incluse: a) lucrările publicate în reviste științifice recunoscute la data publicării de Colegiul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS); b) lucrările publicate la edituri recunoscute, la data publicării, de către Colegiul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS); c) comunicările științifice susținute la o conferință națională sau internațională și publicate în analele manifestării științifice’’. Astfel, legea nr. 275/2006 prevede clar fără avizul consiliului științific, cartea nu ar fi putut fi considerată științifică.
Marți, magistrații Tribunalului București au admis cererea omului de afaceri George Copos în care solicita eliberarea condiționată. El a cerut eliberarea, susținând că în timpul detenției a scris cinci cărți și că are dreptul să i se reducă pedeapsa cu 200 zile. ”Am avut o atitudine ireproșabilă. Am cerut să lucrez neplătit și la Rahova, și la Jilava, am scris lucrări științifice pe teme care nu au fost abordate de specialiști și care au fost apreciate de profesori”, a susținut Copos, după eliberare.
Printre cele cinci cărți pe care a pretins că le-a scris într-un an de zile, două dintre ele au fost coordonate de un profesor universitar de la Facultatea de Istorie, Universitatea București, dr. Stelian Brezeanu, pensionar. Celălalte trei au ca temă principală turismul.
