Din momentul privatizării până în prezent, Șantierul Naval Constanța a raportat, în total, pierderi de peste 61 milioane lei.
Insulele Marshall sunt un lanț de insule și atoli de corali aflate în centrul oceanului Pacific, aproape de Ecuator, undeva între Hawaii și Filipine. Țara are o suprafață de numai 181 km pătrați și număra, în 2003, 56.429 de locuitori.
În 2002, o firmă înregistrată în această insulă exotică și îndepărtată cumpăra unul dintre cele mai importante obiective industriale ale României: Șantierul Naval Constanța. Firma era controlată de un fost comandant de navă, care avea să devină și să rămână, prin această tranzacție, unul din cei mai bogați români: Gheorghe Bosânceanu, un sucevean de origine, stabilit în Constanța din 1975.
Contractul de privatizare se semna pe 12 aprilie, cu numai două săptămâni înainte ca omul de afaceri să împlinească 46 de ani.
O afacere cu iz PSD-ist
Înainte de privatizare, SNC nu o ducea deloc grozav. În 2001 construise numai 9 nave, pe care le exportase în totalitate. A încasat 186 de milioane de euro. Societatea era însă plină de datorii. Conform bilanțului comunicat de fosta Autoritate pentru Privatizarea și Administrarea Domeniilor Statului), în februarie 2001 acestea depășiseră 1.000 de miliarde de lei vechi.
La data de 31.12.2002 valoarea pierderii cumulate era de 986.973.830.000 lei vechi, față de capitalul social de 494.820.719.000 lei vechi. În buna tradiție a companiilor administrate de stat. Conducerea de atunci a României, asigurată de Partidul Social Democrat, a început procedurile de privatizare. Investitorii nu se înghesuiau, speriați, probabil, de datoriile mari și de condițiile de privatizare. A participat numai firma din Insulele Marshall, care a fost declarată câștigătoare. A devenit așadar proprietara a 744.000 de metri pătrați din Portul Constanța, la care s-au adăugat utilaje, hale, cladiri, docuri, chiar și o parte din Marea Neagră.
Valoarea totală a tranzacției a fost de 17.420.000 USD, din care aproximativ 1.300.000 USD a reprezentat prețul ce urma a fi plătit pentru acțiunile rezultate din conversia în acțiuni a datoriilor societății către creditorii bugetari. Din datoriile totale de 62 milioane de dolari, cumpărătorul și-a asumat 42 milioane de dolari.
Dar, surpriza a apărut cu puțin timp înainte de acest moment, când statul român a anunțat că este dispus să șteargă o parte din datoriile istorice. Actul normativ care vizează privatizarea SNC a apărut în Monitorul Oficial din 31 august 2002, în plină vacanță parlamentară.
Datorii transformate în acțiuni
După privatizare, Resource International SA deținea 85,7712% din acțiuni, restul fiind împărțite între SIF Moldova, SIF Transilvania, AJOFM Constanța, Consiliul Local Constanța, AVAS, DGFP Constanța, SC Termoelectrica București, RAJA Constanța, APMP și alți acționari. O adunare destul de pestriță, trebuie să recunoașteți. S-a ajuns la aceasta pentru că, după privatizare, SNC a început un proces de conversie a creditelor pe care le înregistra.
Pe cale de consecință, a majorat capitalul social cu circa 75 miliarde lei vechi, operațiune însoțită de emiterea a trei milioane de acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei vechi. Așa au ajuns o parte din entitățile de mai sus, care aveau de recuperat bani de la SNC, să primească în schimb acțiuni. Interesant, Consiliul Local Constanța deținea 1,44% din acțiuni, adică un număr de 644.412, ceea ce înseamnă, la valoarea nominală de 25.000 de lei, peste 16,1 miliarde lei vechi. Evident, în loc de bani, consiliul local, în speță constănțenii, au primit acțiuni. La bursă, în ianuarie 2004, acțiunile SNC erau cotate la 18.500 lei vechi.
Luna aceasta valorau 1,32 lei noi. Adrian Năstase propune conversia în acțiuni a creanțelor bugetare, inclusiv a impozitelor, taxelor, contribuțiilor, fondurilor speciale și veniturilor bugetare, calculate până la data privatizării. Creanțele, cum spuneam, sunt transformate în acțiuni, TVA aferentă conversiilor se anulează, mandatarii renunță la orice litigii.
Mai mult, Năstase propune ca „mandatarea APAPS de a prelua toate acțiunile astfel rezultate din conversii și de a le vinde investitorului la prețul de acțiune stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, semnat la data de 12 aprilie 2002, cu plata prețului în rate, prin act adițional la acest contract”. Prețul de vânzare este 1.600 de lei pe acțiune, mult sub cel nominal, de 25.000 de lei.
„Transferul proprietății de stat în folosul clienților politici“
Privatizarea a fost criticată dur, la acea vreme, de opoziție. Dan Radu Rușanu, parlamentar PNL atunci, afirma că „procesul de privatizare are o singură finalitate: transferul proprietății de stat în folosul clienților politici, pe seama diminuării resurselor bugetului de stat”.
La acea vreme, Gheorghe Bosânceanu era membru al PSD. Rușanu afirma că un proces de privatizare transparent presupune ca, anterior declanșării privatizării unei societăți, să se specifice că respectivei societăți îi vor fi șterse, reeșalonate, amânate, reduse, după caz, obligațiile bugetare sau de altă natură, sau că aceste obligații vor fi convertite în acțiuni, pentru majorarea capitalului social. Acest demers este necesar pentru ca toți eventualii solicitanți ai pachetului de acțiuni care făcea obiectul privatizării să cunoască toate datele necesare anterior privatizării.
„Mai mult decât atât, anterior privatizării, prețul pachetului de acțiuni a fost serios „ajustat”, în sensul diminuării, motivat tocmai de existența obligațiilor bugetare foarte mari ale SNC, obligații care acum au fost stinse „dintr-un condei”, prin conversia în acțiuni puse la dispoziția investitorului strategic Resource International”, spunea liberalul.
„Este foarte grav că, dincolo de instituirea unei proceduri de avantajare a clienților politici, nu se menționează nimic despre sumele imense cu care bugetul consolidat al statului este păgubit și nici despre prețul disproporționat de mic cu care o firmă aparținând unui fruntaș PSD acaparează, în dauna bugetului de stat, o întreprindere cu un patrimoniu construit prin efortul întregii economii naționale”, a mai acuzat Dan Radu Rușanu.
Răspunsul a fost sec. „În momentul transferului de proprietate merita să-i acordăm o şansă, altfel ar fi trebuit declanșată procedura de lichidare judiciară”, explica Ovidiu Mușatescu, ministru, președintele APAPS.
Bilanțul privatizării: pierdere
Am făcut bilanțul celor 15 ani de privatizare. De fapt, ne-am raportat la perioada 2003 (managementul a fost preluat de echipa Bosânceanu în septembrie 2002) – 2016 (an pentru care găsim raportările financiare). Cifrele ridică mai multe semne de întrebare. Am calculat profitul realizat de SNC în perioada 2003 – 2016, potrivit datelor furnizare de Ministerul Finanțelor și site-ul de specialitate Vrajitorul.eu. În toată această perioadă, compania a înregistrat o pierdere totală de 61.207.907 lei.
Cifra de afaceri a fost de 3.536.478.202 lei. „Veniturile realizate de societate din exportul celor 21 de nave tanc însumează 825 de milioane de dolari. În aceeaşi perioadă, SNC a primit în danele şi docurile sale 797 de nave maritime pentru activităţi de inspecţii, reparaţii, modernizări sau conversii, asigurând venituri complementare de 258 de milioane de dolari”, spunea Bosânceanu în 2013. Deci, în total, 1.083 miliarde dolari, la acea dată.
Ce s-a întâmplat cu datoriile
O parte importantă a privatizării au fost datoriile societății. În anul 2003, bilanțul financiar-contabil al SNC evidenția datorii totale de 84.312.874 lei. În anul 2016, bilanțul indică datorii totale de 188.545.030 lei. Datoriile sunt mai mari decât cifra de afaceri realizată în anul 2016, respectiv 162.494.260 lei. Ca să avem o imagine cât mai exactă, am luat în considerare un indice relevant economic, și anume „gradul total de îndatorare”, care reprezintă raportul dintre datoriile active, pe de o parte, și activele imobilizate și circulante, pe de altă parte. Dacă în 2003 acest raport era de 63%, în 2016 este la o valoarea apropiată: 58,47%.
Clauze nerespectate?
Una dintre condițiile contractului de privatizare viza menținerea numărului de angajați. „Pe o perioadă de patru ani de la data finalizării prezentului Contract, Cumpărătorul se obligă să menţină un număr de 2.510 salariaţi, angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată şi să nu facă disponibilizări colective. Diminuarea pe această perioadă a numărului de personal preluat se va face numai pentru următoarele situații: angajări pe perioadă determinată, convenții civile, cumul de funcții, pensionări, desfaceri disciplinare ale contractelor individuale de muncă, demisii și alte cauze naturale”, se arată într-un document oficial al APAPS. Oricum cifra este mai mică decât numărul de angajați despre care spunea Adrian Năstase, în 2002, că are SNC (în expunerea de motive pentru conversia datoriilor în acțiuni).
El vorbea de 2.750. Guvernul României spunea, în comunicatul oficial post-privatizarea SNC, că șantierul avea un număr de 2.738 de salariaţi. Potrivit datelor consultate pe Vrajitorul.eu, numărul mediu de angajați ai SNC a scăzut brusc în 2003, la 2.161. Scăderea a continuat și în anul 2004, când a ajuns la 2.098. Nici vorbă de 2.510 salariați, așa cum scria în contractul de privatizare. În anul 2016, SNC a avut un număr mediu de 1.033 de angajați, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate față de momentul privatizării.
Primul milion de dolari
Pot să justific fiecare cent pe care l-am făcut, dar să nu mă întrebați de primul milion!”,spunea Rockefeller. Gheorghe Bosânceanu nu este de acord. „Pot să arăt şi astăzi cum am făcut chiar şi ultimul dolar“, afirma, pentru money.ro, fostul comandant de vas, în 2011. „Navrom a încercat atunci privatizarea navelor rămase – multe dintre ele erau deja imobilizate în porturile lumii, fie datorită faptului că necesitau reparaţii mult prea costisitoare, fie pentru că au fost arestate în urma datoriilor acumulate – şi a format cinci grupuri de marinari şi oameni din conducerea companiei care au preluat operarea a mai puţin de o sută de nave, cele care mai erau funcţionale.
Liderul unuia din cele cinci grupuri a fost Gheorghe Bosânceanu, care a preluat opt vapoare”, conform sursei citate. În anii 1994-1995 obține un credit de 32 de milioane de dolari de la defuncta Bancorex și de la Credit Agricole Lyonnais. În interviul despre care vorbim, Bosânceanu spune că a obținut creditul pentru că a avut un plan bun de afaceri, dar și șansă. Cu banii își pune la punct flota și devine un mic armator. Restul e poveste. Între timp, Bosânceanu și-a extins afacerile în domeniul turismului și în mass-media.
A fost patronul echipei de fotbal FC Farul, ocazie cu care a fost de acord ca stadionul Gheorghe Hagi să-și schimbe denumirea, la sugestia microbiștilor. Interesant este că una din firmele sale a garantat un împrumut și a girat cu unul dintre jucători, George Curcă. Gheorghe Bosânceanu, acum în vârstă de 61 de ani, nu mai face politică activ. De fapt, nici nu mai locuiește în Constanța, domiciliul său oficial fiind în Cipru.
Pelerinajul politicienilor
Șantierul Naval Constanța a fost un loc de pelerinaj pentru politicienii români. La lansările de nave care au avut loc aici au trecut majoritatea președinților și premierilor din România, dar și mai mulți miniștri. Încununarea acestor relații politice a venit în anul 2012, când președintele Traian Băsescu a conferit șantierului Ordinul ”Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Mare Ofiţer Şantierului Naval din Constanţa, „pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea economică şi creşterea prestigiului României în domeniul construcţiei, întreţinerii și exportului de nave”. Băsescu a primit cadou din partea conducerii Şantierului Naval Constanţa macheta celui mai recent tanc petrolier dezvoltat de şantier. „Mulţumim pentru apreciere şi pentru medalia aniversară. Vă oferim modelul ultimului tanc dezvoltat de Şantierul Naval Constanţa”, a fost replica lui Gheorghe Bosânceanu.
Îi leagă „Biruința”
De altfel, pe cei doi comandați de navă, Băsescu și Bosânceanu, îi leagă o relație mai veche de prietenie, dar și nava „Biruința”, petrolierul pe care l-a comandat Traian Băsescu. Nava a fost construită în Şantierul Naval Constanţa, fiind finalizată în octombrie 1984. La 34 de ani, Traian Băsescu devenea comandantul său.
„Biruința” a ajuns în grupul controlat de Gheorghe Bosânceanu, care i-a schimbat numele în Histria Crown, în anul 2001, şi a navigat sub pavilion străin. „România liberă“ a dezvăluit în premieră, în 2010, că nava a ajuns în proprietatea companiei internaţionale Bumi Armada Berhad, care l-a transformat, după 18 luni de muncă, într-o navă de tip FPSO (floating, production, storage and offloading), ce lucrează pentru Nigerian Agip Exploration Ltd, o subsidiară a gigantului italian Eni SpA.
