Potrivit unui studiu dat publicitatii recent de grupul UniCredit, volumul creditarii va creste in urmatorii ani cu o medie anuala de 25%, o dinamica mai accentuata fiind asteptata la nivelul creditului acordat populatiei. Fara doar si poate, prognoza nu este o noutate pentru observatorii economici, dat fiind faptul ca de cativa ani creditul in Romania "alearga" neobosit. Iar acest lucru se reflecta in binecunoscuta amplificare a consumului. In plus, pe piata mai este un exces de bani care inca nu poate fi absorbit. Excesul provine din ceea ce au trimis lucratorii romani in strainatate, peste patru miliarde de euro, si de cresterile de venituri induse de cota unica. La acestea se adauga si alte fluxuri financiare externe determinate de faptul ca la noi activele, adica terenurile, imobilele si spatiile comerciale, sunt inca prea ieftine comparativ cu cele din Uniunea Europeana si deci sunt cumparate in vederea cresterii ulterioare a valorii. Insa toti acesti bani nu se duc in crearea unor noi locuri de munca, in investitii. Se duc tot in consum. Teoretic, este foarte bine, pentru ca mai departe ar trebui sa se rasfranga si in cresterea productiei. Anul trecut, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, spunea: "Daca vrem sa crestem sanatos, nu turam motorul, ci ne luam unul mai mare". Adica trebuie sa crestem capacitatea de productie interna. Lucru care nu s-a facut sau s-a facut prea putin in ultimii 15 ani. Iar in acest moment, prin cererea de pe piata, noi stimulam de fapt productia altora, de la care importam. Si, totodata, periclitam si tinta de inflatie. Singura veste buna ar fi ca aceste importuri sa fie destinate retehnologizarii si dezvoltarii economiei. Din pacate, o pondere mare continua sa o aiba bunurile de consum.
In acest moment, una din problemele nerezolvate ale Romaniei ramane dezechilibrul dintre cerere si oferta. Cine poate echilibra aceasta balanta? In mod normal, Guvernul, cel care gestioneaza economia. Dar sa nu uitam ca aceasta gestionare s-a tradus, in trecut, prin amnistii fiscale, prin lipsa privatizarii, prin nerestructurare, prin dezechilibrul continuu intre salarii si productivitate! Din pacate, nici in ultimii doi ani lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Adica rolul Guvernului in stimularea ofertei de bunuri si servicii a continuat sa fie unul secundar. Este imposibil ca, de exemplu, nici unul dintre cei care ne conduc sa nu vada la stirile de seara modul in care reactioneaza romanii la deschiderea unui nou magazin de electronice si electrocasnice. Totul se transforma intr-o imbulzeala de nedescris, oamenii de ordine fac fata cu greu aglomeratiei si te astepti ca din minut in minut sa apara politistii calare. Acesta este doar un banal exemplu a ceea ce se cauta pe piata. Cineva ar trebui sa inteleaga ca stimularea ofertei ar corecta o mare parte din dezechilibrul balantei de plati. Iar aceasta stimulare poate fi facuta prin crearea unui climat favorabil investitiilor, in care sa-si faca loc facilitatile fiscale si cotele reduse de impozitare, dar din care sa lipseasca cele patru obstacole majore, costurile mari, coruptia, riscurile si intarzierile.
Din pacate, rezolvarea este lasata doar in responsabilitatea Bancii Nationale, care nu poate lua decat masuri caracteristice pentru limitarea consumului, taind elanul cererii. Asa a facut si in ultimele zile, cand a introdus in calculul poverii imprumutatului si creditele obtinute de la institutiile financiare nonbancare. Dar, bineinteles, asa cum suporta singura efortul de echilibrare a balantei de plati, la fel de singura suporta si criticile contribuabililor care au ajuns sa execute cozi nemaivazute pana acum pentru obtinerea imprumuturilor.
