4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialDezastru pentru sudul Constanţei. Prefectul se roagă la premier: ”Mai presus de...

Dezastru pentru sudul Constanţei. Prefectul se roagă la premier: ”Mai presus de domnul Ponta nu mai e decât bunul Dumnezeu!”

Dezastru. Aşa a catalogat primarul din Mangalia, Cristian Radu, închiderea podului din Agigea. Alături de 13 alţi primari din sudul judeţului Constanţa, el a participat, ieri, la o întâlnirea în care au prezentat prefectului Eugen Bola problemele ce vor apărea după ce se închide podul. O întâlnire cu uşile închise pentru mass-media. Primarii ar fi fost fie stresaţi de prezenţa ziariştilor, fie ar fi avut tendinţa să vorbească prea mult, a explicat Bola decizia de a nu permite accesul în sală.

De ce atâta grabă?

Primul lucru pe care nu l-au înţeles primarii a fost de ce atâta grabă în închiderea podului. ”Am aflat cu cinci zile înainte”, a spus Cristian Radu. Nu a fost singurul. Nici chiar prefectul judeţului nu ştia de decizia CNADNR de a închide podul. ”Am primit un telefon de la poliţie, joi, în care mi se solicita să aprob rutele alternative. Am întrebat ce rute alternative? Atunci am aflat”, a explicat, ieri, Eugen Bola.

Mii de copii izolaţi

În cadrul întâlnirii de ieri s-au căutat soluţii. Sunt circa 3.000 de copii care fac naveta şi care treceau zilnic podul. Se încearcă transportul lor cu CFR. Sunt însă şi copii cu dizabilităţi, pentru care soluţiile sunt mai dificile. O autospecială îi adună pe toţi, din Mangalia în Constanţa. Şoferul îi coboară şi urcă în maşină cu braţele. Cum vor trece aceştia podul? Încă nu se ştie cu certitudine. Primarul din Agigea, Cristian Cârjaliu, spune că are copii care trebuie să ajungă dincolo de canal. ”Ce fac, îi ocolesc pe la Moviliţa?”. Există posibilitatea ca maşinile să îi lase într-o parte a podului, ei să traverseze singuri şi să fie preluaţi de altă maşină, dar soluţia pare periculoasă, mai ales pentru copii de vârste fragede.

Autospecialele ISU nu au voie

În cazul unui incendiu, cele mai mari autospeciale ale ISU nu vor avea voie să treacă podul. Numai cele de 18 tone o vor putea face, cu dispensă. Ambulanţele se pare că nu vor avea probleme. În substaţiile din sud se vor crea stocuride combustibil.

Pierderi de zeci de milioane de euro

Ciprian Sobaru, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa, a spus, ieri, că traficul greu va fi redirecţionat pe ruta Ciocârlia, Cobadin, Mereni, Topraisar, Moviliţa, Techirghiol, Agigea. Este o rută mai lungă decât cea pentru automobile. Cinci mari agenţi economici din Portul Constanţa Sud Agigea au anunţat deja că estimează pierderi de zece milioane de euro, din cauza ocolului pe care îl vor face TIR-urile. Prefectul nu a putut să facă o estimare a pierderilor pentru economia judeţului. Primarii spun însă că bugetele lor sunt deja insuficiente şi că nu ştiu cum vor acoperi cheltuielile în plus. Mai mult, populaţia va avea direct de suferit. ”Preţurile la alimente se vor majora”, spune Cristian Radu, cu gândul la costurile transportului.

”Mai sus decât premierul nu e decât bunul Dumnezeu”

Prefectul a întocmit un document care va ajunge astăzi pe masa premierul Ponta, în care a sintetizat opiniile mediului de afaceri şi al primarilor. ”Mai sus decât premierul nu e decât bunul Dumnezeu”, a spus Bola, referindu-se la faptul că numai premierul mai poate acum decide amânarea închiderii podului. Proiectantul, constructorul, consultantul şi CNADNR spun însă la unison: podul este un pericol pentru circulaţie şi trebuie închis acum. Vara trecută, proiectantul, IPTANA, semna un document prin care spunea că se mai poate circula. Unii primari vorbesc, neoficial, despre faptul că totul nu este decât o manevră a constructorului de a cere mai mulţi bani sau de a-şi încasa facturile neîncasate. Prefectul nu ştie cât au costat lucrările de reparaţii. Un comunicat CNADNR din 2010 vorbea de circa 12 milioane euro pentru podul din Agigea şi Giurgeni – Vadu Oii.  

Cele mai citite

Guvernul și Fondul European de Investiții , un nou fond de 100 de milioane de euro pentru investiții în tehnologie

Guvernul României, în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), a anunțat alocarea a 100 de milioane de euro pentru susținerea fondurilor de investiții...

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă