21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialDetalii care subminează războiul

Detalii care subminează războiul

Este cât se poate de plauzibil ca hărţuielile să continue în peninsula coreeană. Regimul de la Phenian nu vrea însă război acum, ci joacă o carte sensibilă pentru continuitatea regimului dinastic stalinist, iar ambiţiile proprii, de afirmare în clubul puterilor nucleare, îi dau Coreii de Nord suficiente motive să mai facă mişcări bruşte. Dar atât. În ecuaţia aceasta pot fi incluse şi pretextele de circumstanţă. Unul ar fi chiar exerciţiul comun de pe Marea Galbenă, care desfăşoară în larg ample forţe americane şi sud-coreene.

La capitolul semnale că tensiunile vor mai continua o vreme nu trebuie omisă nici prezenţa lui Kim Jong-Il sau a lui Kim Jong-Un la un concert al orchestrei de stat, în plină criză militară şi diplomatică. Un gest de maximă aroganţă, transmis de altfel pe toate canalele de agenţia naţională de presă, care ar trebui perceput ca mesaj subliminal că regimul stalinist nu şi-a epuizat ideile în acest joc, executat la limită.

De cealaltă parte, Coreea de Sud întâmpină Phenianul cu un discurs mai tranşant cu fiecare zi şi cu o mutare pragmatică: l-a înlocuit pe ministrul Apărării cu un fost şef de stat major. Gestul Seulului transmite Nordului că Sudul este mai vigilent decât luminează „politica razelor de soare”.

Dar şi în aceste circumstanţe întrebarea este: „De ce un război total este puţin plauzibil?”, şi nu „Când începe războiul?”. Să ne uităm în regiune. Cine şi-ar permite acum luxul beligeranţei? 

China? Mă îndoiesc. Un conflict de proporţii la graniţele sale ar fi o lovitură de graţie dată logicii simple. Beijingul a început să culeagă roadele sistemului său original  – „o ţară, două sisteme”. În timp ce Europa este măturată de criza financiară, China cumpără porturi şi resurse strategice nu doar în Africa, ci şi pe Bătrânul Continent, creşte bugete în domenii-cheie, inclusiv militar, şi se pregăteşte pentru tot mai apropiata supremaţie mondială. În mod logic, un război între Coreea de Nord şi Coreea de Sud ar dăuna serios planurilor şi ritmului în care Beijingul avansează. În plus, războiul intercoreean ar genera o presiune extremă pe frontiera Chinei. Beijingul s-a arătat adesea deranjat de afluxul de fugari nord-coreeni, iar asta pe timp de pace. Într-un eventual război, exodul ar creşte exponenţial. Mai degrabă China se va angaja în aplanarea tensiunilor decât în încurajarea lor dincolo de cât îi dictează interesul. Este oricum singura ţară care influenţează cu adevărat decizia la Phenian şi singura ţară care poate eficientiza sancţiunile internaţionale împotriva Coreii de Nord.

Rusia? Ea însăşi s-ar putea trezi în situaţia pe care o experimentează China la frontieră. Nici contextul economic şi conflictele de uzură în care ţara este angrenată în spaţiul ex-sovietic nu recomandă Rusia ca pe un suporter al unui război între Corei. Mai este şi şahul strategic pe care Moscova îl desfăşoară – cu Washingtonul pe tema NATO şi Afganistan, iar cu Europa pe zona energetică. Sunt două provocări care schimbă raporturile de forţe cu care eram obişnuiţi, iar Federaţia lui Putin şi Medvedev are în faţă o concurenţă nemaiîntâlnită, ce riscă să-i şubrezească poziţia de superputere.

Japonia şi Coreea de Sud? Sunt două state care îşi proiectează viitorul pe bursă, nu pe front. La Tokyo şi la Seul interesul naţional dictează consolidarea economiilor, singurul canal care le-a conferit plusul de influenţă externă. Un conflict le-ar dezavantaja.

SUA? Mai degrabă nu. Washingtonul are de lămurit în continuare dosarele Irak şi Afganistan. Iar dacă vine vorba de orientări pragmatice, Teheranul ar reprezenta o ţintă mai apropiată de zilele noastre decât Phenianul. Apoi, diplomaţia de la Casa Albă este nevoită să-şi armonizeze iniţiativele cu programul intern, de creare de locuri de muncă şi amortizare a costurilor cu salvarea sistemului financiar de acasă. Şi, mai nou, aceeaşi diplomaţie va trebui să facă un balet inteligent printre dezvăluirile fără precedent făcute de  WikiLeaks.

În aceste condiţii, SUA, la fel ca şi China, Rusia, Japonia sau Coreea de Sud, sunt suficient de motivate: nu doar că nu vor răspunde disproporţionat, ci vor face totul pentru a împiedica războiul.

Cele mai citite

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă