În toate statale definite printr-o corupţie endemică, atunci când există ameninţări la adresa perpetuării normalităţii viciate, apar şi diverse forme de violenţă. Ţinta sunt cei „vinovaţi“ că au făcut ceva concret pentru a schimba lucrurile. România nu este o ţară a asasinatelor exemplare, a bombelor sub maşini sau a răpirilor. Asta nu înseamnă însă că ameninţarea şi frica nu joacă un rol important în înţelegerea activităţii magistraţilor, judecători şi procurori, sau a poliţiştilor. Frica nu este numai faţă de o violenţă potenţială, ci şi faţă de influenţa politică, faţă de puterea economică şi mediatică. Cei care, aşa cum se spune, „sunt chemaţi să aplice legea“, pentru a-şi realiza rolul trebuie să depăşească bariere pe care noi le vedem sau nu, dar putem fi siguri că ele sunt prohibitive pentru majoritatea celor de pe margine. În România, una dintre bariere şi consecinţe ale zdruncinării Sistemului după intrarea în Uniunea Europeană a fost asasinatul simbolic executat cu ajutorul unui terorism mediatic exercitat de cei care se simt în pericol la fiecare semn că legea li se aplică şi lor. Victime sunt deja oameni (fie cei care au încercat să aplice legea, fie cei care i-au susţinut), instituţii (cum ar fi DNA) şi concepte sau valori (ca independenţa justiţiei).
În acest sens, putem spera că primul ministru Victor Ponta chiar nu-şi dă seama ce face atunci când apără compromisul cu Traian Băsescu, utilizând alibiul luptei cu Daniel Morar şi al „victoriei“ repurtate prin excluderea acestuia dintre cei care conduc procurorii din România. Prin acest tip de argument legitimează de la înălţimea funcţiei sale terorismul mediatic împotriva lui Daniel Morar şi, prin el, împotriva oricărui magistrat incomod pentru clasa politică. E greu de crezut că acesta a fost scopul domniei sale, pentru că în această ultimă săptămână a căutat tocmai respectabilitatea europeană. Dar atacarea repetată a celui care a condus DNA aruncă o lumină extrem de proastă asupra tipului de pretenţii pe care le-a avut atunci când a ajuns la acest compromis pentru numirea procurorilor.
În plus, reacţia PNL ne arată că premierul nu a negociat şi acţionat în calitate de şef al majorităţii parlamentare şi guvernamentale USL, ci în calitate de preşedinte al PSD. Aşa putem înţelege şi înţelepciunea cu care au întâmpinat pesediştii acest compromis făcut cu cel pe care îl demiteau în vara trecută, multiplicând fraudulos votanţii.
De altfel, la nivel politic, acest compromis a fost acceptat numai de membrii PSD, practic toate celelalte partide parlamentare, dar şi o parte importantă a susţinătorilor preşedintelui au fost împotriva lui. Fiecare a avut motivele lui, dar faptul că premierul Ponta e pe punctul de a-şi impune strategia ne arată concentrarea unei puteri din ce în ce mai mari în mâinile PSD.
Continuarea în Revista 22
