Am început săptămâna trecută o analiză a programului USL pentru agricultură. Continui în acest articol. O problemă aş zice chiar de filosofie de politici publice este obsesia programului USL pentru importul de alimente. Este de fapt o obsesie împărtăşită de aproape toată clasa politică şi de presă. O obsesie gratuită şi care nu duce nicăieri. România este parte a unei pieţe comune, deci în loc să fim obsedaţi de castraveţi româneşti, mai bine ne gândim unde suntem competitivi şi ne concentrăm pe zona respectivă. De pildă, se tot zice că importăm mâncare.
E adevărat. Dar România este şi un mare exportator de plante industriale. De ce se întâmplă asta? Este simplu: avem exploataţii foarte mari şi productive. Când ai 10.000 de hectare, nu te apuci să cultivi castraveţi, ci pui rapiţă, pe care o exporţi direct sau o faci ulei industrial de exportat. Dacă nu avem o agricultură de mijloc (vezi articolul de săptămâna trecută cu detalii pe această problemă), nu avem cum să producem alimente îndeajuns. Apoi, mai e marea problemă a climei. Pur şi simplu va fi mereu mai ieftin să produci castraveţi în Turcia, pentru că acolo e mai cald. Şi nu doar castraveţi. Îmi zicea recent un proprietar de păstrăvărie că orice ar face nu poate concura la preţ cu păstrăvii din Grecia şi Italia: acolo vara ţine opt luni, la noi vara ţine patru luni, iar păstrăvii se îngraşă numai vara. Aşa că omul compensa cu activităţi turistice.
Cam aşa trebuie să facă şi România: nu are rost să investim bani în chestii unde alţii sunt din start avantajaţi pentru că au climă mai bună. Mitul că Ceauşescu a făcut din România ţară de agricultură de seră ne ţine în loc: serele lui Ceauşescu se bazau pe energie ieftină. Lasă că şi Ceauşescu exporta mult în pierdere, dar de atunci preţul la energie a explodat. Cine va sub-venţiona energia pentru sere? USL zice că vor primi gaz ieftin din producţia internă. Serios? Asta după ce îl veţi da la populaţie şi la fabricile de îngrăşământ ale lui Ioan Nicole şi mai pe unde? Mai rămâne şi pentru sere? Serios, tragem de gazul ăsta ieftin din intern ca de plastilină şi ne facem că uităm că oricum nu ne ajunge nici acum şi completăm de la ruşi, că oricum se termină în 15 ani de tot. Am uitat că ne-am propus, prin Strategia 2020, să reducem consumul de energie? USL propune „Programul naţional pentru înfiinţarea de sere pentru legume şi fructe”. Cine? Cu ce bani? De ce? Nu mai bine agricultură ecologică, unde poţi vinde scump nişte chestii crescute cu bălegar, decât să faci sere ca să vinzi ieftin nişte chestii care te seacă de resurse energetice? Nu mai bine vezi spre ce se orientează oamenii şi îi ajuţi acolo decât să le faci tu programe naţionale bazate de gaze pe care nu le mai ai?
Programul USL este un amestec de bune intenţii şi de politici bazate pe mituri comune. Dacă faci politici, trebuie să pleci de la condiţii, nu de la amintiri romanţate. De pildă: programe pentru irigaţii. Foarte bine. Dacă le faci pe suprafeţe mici şi prin metode moderne şi economicoase. Dacă vrei să le faci ca Ceauşescu, nu va ieşi decât un alt dezastru: comuniştii au făcut sisteme mamut de inundaţii la diferenţă mare de nivel. Adică duceau apa din Dunăre tocmai la dracu-n-praznic printr-o mulţime de pompe şi apoi o aruncau pe câmp de sus. Legumicultorii mici pe care îi văd sunt mult mai deştepţi decât ghiolbanii lui Ceauşescu, scot acum apa pe loc, din puţuri, şi au trecut masiv în câţiva ani spre irigarea prin picurare, nu ştiu dacă politicienii au observat micile furtunuri negre de care s-au umplut câmpurile patriei. Când USL zice că vrea „Program Naţional pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii” la ce tip de irigaţii se gândeşte? Tare mi-e teamă că visează la irigaţiile stil Ceauşescu (reabilitare, nu?). Dacă tot are sensibilităţi ecologiste Victori Ponta nu ar trebui să-i lase pe nostalgicii industrializării forţate să-i facă politicile.
În fine, vreau să nu las să treacă neamendată o afirmaţie din program: renta viageră nu a funcţionat zice USL. Lucian Luca urmează să publice la CRPE o analiză a rentei viagere, aşa că dau puţin din casă nişte date. Renta viageră a fost o politică ce şi-a atins scopul. Evident, nu putea crea ea singură o piaţă a terenurilor (degeaba încurajezi oamenii să vândă dacă la cadastru nu se mişcă lucrurile). Dar comparată cu Franţa, care a avut o politică similară, renta viageră din România chiar a mers. În Franţa, în 29 de ani de aplicare (1962-1990), aproximativ 720 mii de beneficiari au cedat 1,3 milioane de ha. În Romania, în 4 ani (2006-2009) de aplicare a rentei viagere, aproximativ 33 de mii de beneficiari au cedat 83 mii de ha. Numărul anual al beneficiarilor a fost de 25 de mii în Franţa şi de 22 de mii în România. Deci, renta viageră a avut în România efecte comparabile cu politici similare luate de alţii.
În ce priveşte reforma Politicii Agricole Comune a UE, USL spune că doreşte: „Definirea de urgenţă a poziţiei României privind viitorul PAC”. Da, mulţumesc, bună idee. Noi am început din 2009, când am scris raportul „O ţară şi două agriculturi – România şi reforma politicii agricole româneşti”, am continuat în 2010 prin evenimente unde am adus faţă în faţă sindicatele de fermieri, ONG-uri şi oficiali pentru a contribui la formularea unei poziţii de ţară. Această poziţie de ţară există, e un mix între diverse orientări de care eu personal nu sunt mulţumit. Dar există, iar dezbaterea s-a cam încheiat. În toamnă, comisarul Cioloş va veni cu propunerea legislativă privind reforma PAC. Să spui acum că vrei să defineşti, chiar dacă de urgenţă, poziţia României e apă de ploaie. Aşteptam de la USL – cei care vor să facă viitorul guvern, să spună exact care anume să fie poziţia României, să plece de la cea actuală şi să spună ce anume vor să fie diferit. Aşa, să ne propunem să o definim e un fel de „haideţi să haidem”.
Cel mai probabil, Comisia Europeană va lăsa flexibilitate statelor privind modul de distribuire a subvenţiilor. Caz în care îmi permită să aduc în atenţia liderilor PSD şi PNL o idee pe care Lucian Luca a lansat-o la CRPE: înregistrarea terenurilor la APIA doar o dată la şapte ani şi scutirea ţăranilor de birocraţia anuală. Ceea ce în practică ar însemna şi că nu îi mai obligi să ţină pământul nevândut pentru a încasa subvenţia (vedeţi propunerea lui Lucian pe site-ul www.crpe.ro, raportul „Subvenţie multianuală, decuplată de suprafaţă – o propunere românească pentru viitorul fermelor mici din Europa”). Zic asta pentru că programul USL îşi propune să găsească modalităţi pentru „Stimularea comasării prin redefinirea sprijinului pe suprafaţă”. Este exact ceea ce propunem şi noi, doar că venim cu un mecanism concret la scopul agreat şi de USL.
În alte puncte, nu prea putem agrea la scopuri. USL propune întoarcerea Romsilva la Ministerul Agriculturii. Asta după ce tocmai anul trecut a fost luată de acolo şi dusă la Mediu. Problema Romsilva e că e o instituţie coruptă şi necontrolată. USL ar trebui să ne spună cum salvează pădurile şi desfiinţează sau reformează Romsilva, nu că se va întoarce exact la situaţia de acum un an. Tot la capitolul amănunte aparente dar de mare impact, USL propune unificarea celor două agenţii de plăţi (APIA care se ocupă de subvenţii şi APDPR care se ocupă de proiectele de dezvoltare). Francezii au avut una singură şi au despărţit-o în două pentru că devenise un colos incontrolabil. De altfel, ele chiar fac chestii diferite. Decât să meargă spre victime atât de evidente dar fără să rezolve mare lucru, USL ar trebui să-şi propună să aducă statul mai aproape de ţărani, să facă agenţiile de consultanţă să meargă spre fermieri, nu să tipărească broşuri în capitalele de judeţ.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
