17.3 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecialDeşi a fost suspendat, edilul din Poarta Albă se consideră în continuare...

Deşi a fost suspendat, edilul din Poarta Albă se consideră în continuare primar în funcţie

Primarul suspendat din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a precizat, ieri, că prefectul numit al Constanţei, Eugen Bola, nu ştie că ordinul prin care vrea înlăturarea unui ales local, de încetare de drept a mandatului de primar, are caracter individual (conform Legii 340/2004, cap V, art.33- „Ordinul prefectului cu caracter individual devine executoriu de la data comunicarii persoanelor interesate”).

”Îi atrag atenţia domnului prefect că se află într-o gravă necunoaştere a legii şi, fiind în necunoştinţă, îi comunic, prin intermediul dumneavoastră, că ordinul emis în data de 31.05.2013 este numai bun de astupat găurile ferestrelor partidului care l-a numit în funcţie (n.r. PNL). Analizând legislaţia în vigoare (împreună cu avocaţii mei) doresc să-i atrag atenţia prefectului judeţului Constanţa că sunt primar în funcţie, conform legislaţiei în vigoare, iar ordinul emis de Instituţia Prefectului Constanţa nu şi-a produs efectele”, a precizat Delicoti.

Acesta a mai spus că acţiunile în instanţă demarate în urma emiterii ordinului din 31 mai au fost făcute pentru a-i demonstra prefectului că are încredere în justiţia românească, în magistraţii constănţeni, şi că nu se ascunde de lege. Modul în care a luat la cunoştinţă de ordinul prefectului a fost pe alte căi decât cele legale conform cărora Instituţia Prefectului Constanţa trebuia să acţioneze, afirmă Delicoti.

”În calitate de PRIMAR ALES al comunei Poarta Albă îmi desfăşor, în continuare, activitatea în Primărie ceea ce implică rezolvarea problemelor comunităţii care m-a ales şi îndeplinirea proiectelor de dezvoltare (lucru ce nu convine multor persoane, din păcate)”, a conchis Vasile Delicoti, primar (suspendat) al comunei Poarta Albă.

Ponta nu dă speranţe

Victor Ponta a declarat, luni seară, că orice încercare de modificare a legii incompatibilităţii nu va produce efecte decât în viitor. ”Orice modificare a legii 161 se aplică doar pentru viitor, nu se aplică pentru trecut. (…) Ideea este că pentru viitor, o să vedem ce decidem pentru viitor, dacă este vorba de sesizările actuale ale ANI sunt toate în instanţe şi după ce avem nişte decizii definitive şi irevocabile ale instanţelor o să vedem ce se decide, câţi sunt afectaţi şi câţi nu. Ştiţi foarte bine şi acesta a şi fost punctul de vedere al Ministerului Justiţiei că orice modificare a legii acţionează pentru viitor, nu pentru trecut şi atunci nu rezolvăm problema actuală în viitor. Nu mai intră nimeni în asociaţiile acelea de dezvoltare intercomunitară sau despre CA-urile la regiile autonome. În viitor nu mai intră nimeni sigur, problema este ce se întâmplă până acum şi aceasta este o procedură deja începută. Orice modificare a legii acţionează doar pentru viitor, nu pentru cazurile actuale”, a spus Ponta.

 

Cele mai citite

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

VIDEO Un autoturism înghițit de un crater imens pe o stradă din Capitală

Un autoturism care staționa pe o stradă din București a căzut într-un crater care s-a format după o surpare. Incidentul a avut loc pe...

Marcel Ciolacu e ironic: „Vă dau o veste tristă astăzi: nu va fi nici o creștere de cotă de TVA”

Ministrul de Finanțe vine cu vești bune de la negocierile cu Comisia Europeană, spune Marcel Ciolacu: „Vă dau o veste tristă astăzi: nu va...
Ultima oră
Pe aceeași temă