Va mai amintiti de filmul lui Antonioni Desertul rosu, film realizat in urma cu decenii? Acolo o vedeam pe Monica Vitti, asaltata de spaime, singura in fata unei lumi in care poluarea si vidul existential formau o logodna perfecta. Chipul marii actrite poate sa se muleze precum o masca de ceara pe fata unora dintre noi. Asaltati de spaime si de incertitudini, nu stim ce se va intampla. Consolarea dobandita prin atingerea celor doua obiective, UE si NATO, pare acum destul de subtire. Caldura loveste nimicitor si pana la toamna mai e mult. Daca om mai avea toamna… O ultima stire ne informeaza ca in jur de un miliard de oameni, in viitorul apropiat, vor fi obligati sa-si paraseasca habitatul din cauza acestei incredibile radicalizari a vremii. Inundatii, tornade, seceta, incendii ii vor face sa plece in bejenie asa cum faceau stramosii lor, dovedind astfel ca, in ciuda civilizatiei si a progresului tehnologic, suntem la fel de neajutorati in fata naturii si a ceea ce este dincolo de ea…
Tot o analiza din urma cu vreo cativa ani vorbea despre desertificarea regiunilor din sud ale tarii noastre. Pe atunci nu luam in seama aceste predictii sumbre. In aceste zile insa ele parca nu sunt chiar atat de hazardate. Va inchipuiti, asadar, ce ar fi ca trei sau patru judete din sudul Romaniei sa nu mai fie locuibile si atunci toti oamenii sa fie siliti sa se mute in alta zona, mai la nord? Exercitiul acesta nu e foarte dificil, totusi putini dintre noi sunt dispusi sa-l faca. De ce? Consideram ca datele confortului in care suntem instalati vor fi vesnice.
Ceea ce vedem, ceea ce auzim intra inca in domeniul irealului. Cu alte cuvinte, n-o fi dracul chiar atat de negru! Pe de alta parte radem cand Patriarhul a spus sa ne rugam ca sa ploua. Ce atitudine retrograda e asta? Unde ne-am intors? In Evul Mediu? Mai ramane sa iesim cu paparudele! Si tot asa…
Irealul Romaniei pleaca din aceasta tiranie insuportabila a universului mediatic. In momentul in care acum un an sau doi ani am vazut secvente de la tragedia din New Orleans sau de la alt capat din lume, din Indonezia, din cauza acelui devastator tsunami, manifestam curiozitatea cruda a aceluia care se stie la adapost si pe care nu poate sa-l loveasca nici o nenorocire. Aceasta este insa o atitudine inculta.
Cum spunea regretatul Alexandru Paleologu, diferenta dintre un om cult si altul incult este ca primul e inzestrat cu frica lui Dumnezeu. Avand o asemenea insusire, poate sa priveasca altfel toata suita de cataclisme.
In acelasi timp poate sa relativizeze propriul confort si propria bunastare. Acesta este un om cu frica lui Dumnezeu. Pe strada vedem ca foarte multi dintre semenii nostri se inchina cand trec pe langa o biserica. Cat insa din acest gest este autentic si nu tradeaza un simplu si ineficace automatism?
Sudul Romaniei poate in curand sa arate ca un desert rosu. Desert in care vom chiui de referendum. Chiuituri despre care nu se stie la ce folosesc.
Ne aflam in situatia ca intre politica inflamata si realitatea amenintatoare sa nu mai existe nici o trasatura de unire.
