O echipă de cercetători americani a descoperit o stea din constelaţia Fecioarei, aflată la 571 de ani-lumină de Pământ, care îşi distruge sistemul solar, pe care îl “înghite”. Peste cinci miliarde de ani, când Soarele va rămâne fără hidrogen, acelaşi lucru i s-ar putea întâmpla şi Terrei şi celorlalte planete care orbitează în jurul lui, potrivit Newsweek.
Echipa, condusă de specialistul în astronomie Andrew Vanderburg de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian, din Massachusetts, a observat un corp ceresc care orbita în jurul unei stelei moarte, care se dezintegra din cauza căldurii intense şi forţei gravitaţionale a stelei. Oamenii de ştiinţă au estimat că aproximativ opt milioane de kilograme de materie au fost vaporizate pe secundă.
“Acest lucru nu a mai fost văzut de nici un om. Suntem martori la un sistem solar în proces de distrugere”, a spus Vanderburg.
Soarele generează energie în urma unui proces de fuziune nucleară, în care hidrogenul este transformat în heliu. Atunci când va rămâne fără hidrogen, ca orice stea, Soarele va putea înghiţi corpuri cu 1.000 de ori mai mari decât dimensiunea ei originală.
Studiul a fost realizat pe baza datelor colectate din misiunea Kepler K2.