22.5 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialDESCOPERIRE IMPORTANTĂ: Cercetătorii niponi au dezvoltat un dinte într-un rinichi de şoarece

DESCOPERIRE IMPORTANTĂ: Cercetătorii niponi au dezvoltat un dinte într-un rinichi de şoarece

Cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au reuşit să dezvolte un dinte pornind de la celule suşă implantate într-un rinichi de şoarece, o tehnică ce ar putea permite în viitor obţinerea rapidă de organe destinate transplanturilor, informează AFP, citat de Mediafax.

Biologii au reuşit în trecut să dezvolte dinţi în laborator şi să-i transplanteze cu succes în maxilarele unor şoareci, însă cercetătorii japonezi au utilizat de această dată o metodă care oferă o rată de creştere mult mai rapidă.

Noua metodă oferă “un câştig de aproximativ 10 zile” în raport cu tehnicile anterioare, a explicat Takashi Tsuji, profesor la Universitatea din Tokyo, coordonatorul studiului.

“Este prima etapă către atingerea obiectivului nostru de a regenera organe capabile să le înlocuiască pe cele care sunt distruse sau dispărute. Nu suntem încă în stadiul în care această tehnică ar putea fi utilizată pe oameni, abia am încheiat prima etapă”, a precizat savantul nipon.

Echipa de specialişti, din care au făcut parte cercetători de la Universitatea de medicină şi stomatologie din Tokyo şi de la Universitatea Tohoku, a obţinut “o sămânţă” combinând celulele speciale necesare pentru a forma un dinte.

Celulele au reacţionat unele cu celelalte şi au dat naştere unui proces de creştere de ţesuturi pentru a forma un dinte veritabil.

Cercetătorii au introdus acea “sămânţă” într-o bucată minusculă de plastic, pe care au implantat-o apoi în rinichiul unui şoarece.

Atunci când dintele a fost suficient de dezvoltat, savanţii l-au transplantat în maxilarul unui alt şoarece, confirmând astfel faptul că dintele artificial poate să se adapteze în mediul bucal, să se conecteze la nervii şi vasele de sânge, ca şi cum ar fi un dinte natural.

Şoarecele poate să simtă durerea şi alţi stimuli locali, deoarece dintele transplantat reacţionează la fel ca un dinte natural, au explicat savanţii niponi.

Oamenii de ştiinţă speră că această tehnică va putea fi folosită în viitor pentru a obţine organe perfect funcţionale, capabile să înlocuiască anumite părţi corporale pierdute sau distruse în urma unor maladii, răni sau din cauza îmbătrânirii.

Cele mai citite

Ucrainenii au lansat un atac major asupra unei baze rusești din Crimeea

Ucrainenii au lansat un atac major împotriva unor ținte militare ale rușilor din Crimeea. Au fost vizate o bază navală, o ambarcațiune de patrulare...

Exigență în ipocrizia învățământului superior românesc

Suntem din nou la coada Uniunii Europene, în ceea ce privește educația populației, după cum relevă ultimele date publicate de Eurostat, dar acest lucru,...

Proprietățile leușteanului: o sursă bogată de nutrienți și antioxidanți

Într-o lume în care ne străduim tot mai mult să adoptăm un stil de viață sănătos, cunoașterea beneficiilor pe care ni le aduce natura...
Ultima oră
Pe aceeași temă