0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialDerby nedecis în Ardeal

Derby nedecis în Ardeal

Cu un nou antrenor pe bancă, Ionuţ Badea, Universitatea Cluj a început emoţionant partida cu FCM Târgu-Mureş, de la Alba Iulia. Era doar minutul 4 când mureşeanul Alexandru Wagner a reluat în plasă, din şase metri, pentru un 0-1 care a îngheţat şi mai mult spectatorii prezenţi pe stadionul „Cetate”, din Alba Iulia. Universitatea a încercat să-şi revină din pumni, dar a avut nevoie de 25 de minute pentru a egala. Schimbarea de antrenor pare că a fost foarte benefică pentru Claudiu Niculescu, care a făcut ce ştie el mai bine şi a egalat printr-o lovitură liberă trimisă exact la vinclul porţii mureşene. Peste cinci minute, „Clau-gol” îşi putea trece „dubla” în cont, dar lobul său peste portarul Caparco o întâlnit doar bara transversală. Repriza a doua a fost una pe contre, pentru că nici unei echipe nu îi convenea rezultatul de egalitate. Astfel, ocaziile s-au succedat cu repeziciune la ambele porţi, dar cu o fluctuaţie mai mare la cea a oaspeţilor. Gabriel Machado şi Claudiu Niculescu i-au exasperat pe cei aproximativ 1.000 de fani ai „şepcilor roşii” din tribune, iar prin execuţiile lor l-au făcut mare pe portarul Alessandro Caparco.

„Sabău=Iuda”

Nici chiar în ultimul minut de joc şutul expediat de Niculescu nu l-a depăşit pe goalkeeper-ul italian. La poarta „studenţilor” un meci mare a făcut fundaşul Zsolt Szilagy, cel care a scos de două ori de pe linia porţii mingile trimise de către atacanţii mureşenilor. S-a terminat 1-1, un egal care păstrează distanţa de un punct dintre cele două echipe în clasament, însă nici una nu se află la mai mult de trei puncte distanţă de primul loc retrogradabil. Fanii „şepcilor roşii” au avut şi războiul lor personal cu Ioan Ovidiu Sabău, fostul jucător şi antrenor al echipei clujene, dar şi tehnician al echipei Gaz Metan Mediaş, cu ajutorul căreia CFR Cluj a promovat, în 2004, în Liga I. „Sabău=Iuda” şi „În 29.05.2004 nu ai fost „martor”, ci învinuit, când întreg Clujul l-ai umilit” au fost două dintre bannerele clujenilor care au făcut trimitere atât la religia lui Sabău, cât şi la partida dintre Jiul Petroşani şi Gaz Metan Mediaş, disputată acum şase ani. Jiul avea nevoie de victorie, atunci, pentru a promova în prima ligă, dar egalul scos de către medieşenii lui Sabău i-a promovat pe cei de la CFR Cluj, rivalii Universităţii.

Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă