Prima etapă intermediară a sezonului programează, marţi, duelul dintre Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj, două echipe vecine de judeţ, dar şi de clasament. Amândouă au acumulat 27 de puncte până în prezent, ocupă locurile 12 şi 13 în ierarhie şi se află la cinci puncte de primul loc retrogradabil. O victorie pentru o echipă o poate scăpa de emoţii cel puţin o perioadă, în timp ce o înfrângere poate complica destul de mult lucrurile. „Am obţinut o victorie mare cu Dinamo, dar meciul cu Gloria va fi mult mai important, pentru că dacă vom obţine victoria, în proporţie de 80% vom fi salvaţi de la retrogradare, chiar dacă emoţiile vor mai rămâne. Gloria are un joc colectiv foarte bine pus la punct şi trebuie să fim atenţi”, a spus mijlocaşul clujenilor, Alexandru Păcurar, cel care nu va juca nici marţi, din cauza unei accidentări.
„U” a câştigat în 2011 la Bistriţa
Pe banca tehnică nu va sta nici antrenorul Ionuţ Badea, care îşi va ispăşi ultima etapă de suspendare, dar antrenorul „şepcilor roşii” speră că echipa sa va ieşi bine şi după acest joc. „Cu Dinamo s-a văzut că la „U” nu este o problemă de antrenor, ci una de timp. Acum ne aşteaptă un meci foarte important la Bistriţa în faţa unei formaţii arţăgoase, iar motivaţia jucătorilor trebuie să fie intactă. Suntem recuperaţi fizic după meciul cu Dinamo, important este să ne recuperăm şi mental”, a spus Badea. Bistriţenii vin după o înfrângere la Târgu-Mureş, în timp ce „studenţii” au învins pe Dinamo Bucureşti. Meciul dintre Gloria şi „U” Cluj va începe la ora 18:00 şi se va disputa pe stadionul pe care clujenii au o victorie în acest sezon, 4-2 cu Unirea Urziceni.