15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDeputatul Sebastian Ghiţă devine tot mai agresiv. L-a atacat din nou pe...

Deputatul Sebastian Ghiţă devine tot mai agresiv. L-a atacat din nou pe jurnalistul Sabin Orcan. Cum a mințit deputatul anchetat de DNA

Deputatul Sebastian Ghiţă l-a atacat, în direct, pe jurnalistul Sabin Orcan, în emisiunea “Dosar de politician”, de la B1TV, în care se discuta situaţia conducerii serviciilor române de securitate.

Intervenţia telefonică a deputatului Sebastian Ghiţă a început normal, cu opinia sa asupra schimbării periodice a conducerilor SRI şi SIE: „există un principiu serios împământenit în toate zonele civilizate care spun că la trei ani, la zece ani, o dată şi o odată până şi cei mai mari şefi ai ţării se schimbă. Aşa trebuie să se întâmple şi la SRI şi SIE…”

Citește și: Deputatul Sebastian Ghiță amenință că organizează o contramanifestație împotriva celor care protestează în București

Însă, în momentul în care jurnalistul Sabin Orcan a încercat să-i pună o întrebare, s-a dezlănţuit un atac.

Sabin Orcan: Domnule Ghiţă, dumneavoastră sunteţi parlamentar, membru în comisia de control SRI …..

În acel moment deputatul Sebastian Ghiţă, îl întrerupe brusc pe jurnalist: Cu cine vorbesc? Cu dl.Orcan? Vă ocupaţi de simpozioane Black Cube în Londra. Haideţi să spunem adevărul.

Sabin Orcan: Eu mă ocup de simpozioane Black Cube? Domnule Ghiţă, aţi băut ceva înainte să intraţi în emisie?

Sebastian Ghiţă: Nu am băut, dar nici nu puteţi păcăli pe toată lumea când luaţi bani de la Adamescu şi de la Black Cube.

Sabin Orcan: Domnule Ghiţă, aţi tras ceva pe nas înainte?

Sebastian Ghiţă: Ţineţi simpozioane Black Cube la Londra împotriva statului român.

Sabin Orcan: Domnule Ghiţă, aţi tras ceva pe nas înainte să intraţi în emisie? Cum îmi spuneţi mie că fac simpozioane la Black Cube?

Sebastian Ghiţă: V-aţi propus să faceţi simpozioane Black Cube la Londra? Domnule Orcan, răspundeţi.

Sabin Orcan: Sunteţi în delir. Scoateţi-vă ştecherul din priză că sunteţi în delir. Opriţi-vă puţin că aţi trecut de la MRU la Black Cube şi la mine.

Sebastian Ghiţă: Aţi contactat politicieni în România pentru Black Cube în numele lui Adamescu?

Sabin Orcan: Eu mă ocup de Black Cube, dl.Ghiţă, sunteţi bolnav?

Sebastian Ghiţă: Da, domnule Orcan. Dvs. aţi dorit acum câteva săptămâni să faceţi un simpozion la Londra pentru Black Cube.

Sabin Orcan: Eu? Eu mă ocup de simpozioane la Londra?

Sebastian Ghiţă: Da. Dvs. pe banii lui Adamescu.

Sabin Orcan: Domnule Ghiţă, cred că aţi băut cam mult în seara asta.

Sebastian Ghiţă: Black Cube şi cu Adamescu, restul e cancan.

Sabin Orcan: Nu mai minţiţi, domnule, ca un nesimţit la televizor. Ce treabă am eu cu Black Cube?

Sebastian Ghiţă: Vă rog să fiţi civilizat. Eu nu v-am făcut nesimţit.

Sabin Orcan: Cum să fiţi civilizat, dacă spuneţi o porcărie. Vă dau în judecată pentru calomnie.

Sebastian Ghiţă: Înaine să mă daţi în judecată spuneţi ce făceaţi dvs. la Londra.

Sabin Orcan: La cât aţi furat, aţi băut şi vorbiţi numai prostii.

Sebastian Ghiţă: Nici nu am furat, nici nu am băut.

Sabin Orcan: Aţi furat că aveţi patru dosare penale, de nu mai ştiţi cum să scoateţi cămaşa. Aţi furat sute de milioane de euro şi acum veniţi să-mi daţi mie lecţii la televizor. Opriţi-vă! Sunteţi în delir. Nu am eu nici o treabă cu Black Cube.

În acest punct, moderatorul a întrerupt schimbul dur de replici, iar emisiunea a revenit la subiectul propus – de ce nu se schimbă conducerile SRI şi SIE.

După emisiune jurnalistul Sabin Orcan a explicat pe Facebook cum a mințit deputatul Sebastian Ghiță.

Când un mafiot îmi aruncă în faţă că “am organizat un simpozion pentru Black Cube”, ce aţi vrea să-i spun? “Scuzaţi-mă, stimate domnule Ghiţă, vă rog respectuos nu mai afirmaţi aşa ceva despre mine!” E ca şi cum aţi prinde un hoţ care vă bagă mâna în buzunar şi, în loc să-l luaţi de guler, îi ţineţi o predică despre moralitate.
Trec peste faptul că familia Adamescu, al cărei ziar îl conduc, n-are nicio treabă cu afacerea Black Cube. O să ne lămurim când ancheta va fi gata.
Până atunci, să facem doar un efort de memorie: “spionii” israelieni au fost reţinuţi pe 2 APRILIE, scandalul a izbucnit pe 6 APRILIE, iar eu am devenit director la “România liberă” pe 21 IUNIE, după cum puteţi citi mai jos. Deci cum puteam fi implicat într-o afacere care se consumase deja de două luni şi jumătate? Numai cineva care a băut prea mult sau care trage pe nas poate susţine aşa ceva. Din câte ştiu, în cazul lui Ghiţă ambele variante sunt posibile!

 

 

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă