Update: Analistul financiar Radu Soviani lansează un scenariu absolut incendiar: ”România Liberă publică astăzi (duminică – n.r.) ceea ce eu am suspicionat încă de sâmbătă, și anume că documentele societății de asigurare Astra se aflau acolo și s-au făcut scrum cu posibilitate zero de reconstituire a acestora. Arhiva Astra, dacă s-ar afla acolo, nu s-ar afla că a dus-o Astra acolo. Ci că Autoritatea de Supraveghere Financiară, care a recunoscut la un moment dat că are un contract cu o societate privată pentru arhivare, că nu găsea documentele Astra atunci când i le cerea DNA-ul. Bănuiala mea ar fi că o partea din arhiva Astra și arhiva ASF se aflau în acel incendiu”, a declarat Radu Soviani.
UPDATE: Lichidatorul judiciar KPMG Restructuring SPRL, în calitate de Lichidator judiciar al Societății de Asigurare Reasigurare Astra, aflată în faliment, susţine într-un comunicat publică că "Astra nu a avut și nu are încheiat un contract de prestări servicii arhivistice cu Societatea Global Archive Management (GAM). Fondul arhivistic al debitoarei (Astra – n.r.) nu se află depozitat în locația din Dărăşti, județul Ilfov, și nu a fost afectată sub nicio formă de evenimentele survenite în data de 26 mai 2017 la depozitele de arhivă de la locația menționată. În acest context, facem precizarea că arhivă de documente a Astra preluată de lichidatorul judiciar la deschiderea procedurii falimentului a fost predată conform prevederilor Legii 16/1996 privind Arhivele Naționale și este depozitată în condiții de siguranță și în cel mai eficient mod la operatorul economic autorizat-societate de arhivare desemnată de Comitetul creditorilor în cadrul ședinței din 19 august 2016. Emitem prezența comunicare că urmare a informațiilor ce au fost afișate în spațiul public cu privire la arhivă de documente a Societății de Asigurare Reasigurare Astra SĂ – în faliment.”
În depozitele Global Archive Management se afla și arhiva Astra Asigurări. Incendiul s-a produs exact în momentul depunerii probelor la Tribunalului International de Arbitraj de la Washington (ICSID).
În depozitele din localitatea ilfoveană Dărăști, care ard de mai bine de 48 de ore și unde se află arhivele Global Archive Management, printre documentele de la mari bănci și corporații se aflau depozitate și cele de la Astra Asigurări SA, încă de pe vremea când aceasta era monitorizată de firma de audit financiar KPMG.
Se depun probe la ICSID
Incendiul de proporții izbucnit la aceste hale este cu atât mai ciudat cu cât survine exact în momentul depunerii de probele la ICSID – Tribunalul International de Arbitraj de la Washington. Cea mai puternică și cunoscută instanță internațională de arbitraj comercial și unde în iulie 2016, Dan Adamescu și fiul său, Alexander Bogdan Adamescu, au intentat un proces statului român.
Astfel concernul olandez Nova Group Investments, condus la acea vreme de omul de afaceri Dan Adamescu (între timp decedat), acuză distrugerea sistematică și premeditată a celei mai mari afaceri cu asigurări din Romania, Astra Asigurări SA. Nova Group, care deține pachetul majoritar de acțiuni în firma de asigurări, acuză ca în spatele distrugerii Astra s-ar fi aflat persoane cu funcții înalte ale statului român, printre care și fostul premier Victor Ponta.
Ponta, acuzat de “execuție la comandă”
În Cererea de Arbitraj împotriva Guvernului României – formulată prin casa de avocatură Debevoise & Plimpton LLP cu sediul în Londra și înregistrată pe rolul Tribunalului Internațional de Arbitraj de la Washington la 5 iulie 2016 -, se arată, în esență, ca omul de afaceri Dan Adamescu a fost „executat” cu ajutorul Autorității de Supraveghere Financiara (ASF) și al unor magistrați, care l-au trimis după gratii. Iar fiului său, Alexander Adamescu, i s-a emis mandat de arestare în lipsă (între timp suspendat de către instituțiile judiciare internaționale).
Cea mai grava acuzație adusă României la ICSID o reprezintă presupusa implicare a fostului premier Victor Ponta în executarea „la comandă” a Astra Asigurari, cu ajutorul ASF și a lui Mișu Negrițoiu.
Cu toate probele depuse la dosarul cauzei, statul român riscă să piardă acest proces la Washington, ceea ce nu ar fi o premieră. De altfel, România a mai primit și alte condamnări celebre în arbitrajele internaționale: procesul de sute de milioane de dolari pierdut în cazul fraților Micula, ori cel pierdut în cazul afaceristului arab Hassan Awdi.
Misterul documentelor arse
Iată că la ora depunerii de probe la ICSID, atât de către statul român cât și de către compania olandeză prezidată de Aexander Adamescu, probe de importanță capitală se pare că au ars în incendiul încă nestins de la Dărăști. De fapt în acel loc s-a aflat întreaga arhivă a Astra Asigurări încă de pe vremea auditării sale de către compania KPMG.
Pe de altă parte managerul firmei Global Archive Management, Ştefan Ecxarcu, declara pentru presă, că pentru a proteja cei aproximativ 75.000 de metri lineari de documente din depozitele pe care le are compania a investit până acum aproximativ 400.000 de euro în montarea unui sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert. Depozitul cuprins de incendiu nu avea însă un astfel de sistem. Dar a dat asigurări că documentele arhivate ar fi foat în prealabil, stocate pe suport electronic sau chiar ”în servere criptate”.