25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDentistii italieni si romani vor trata gratuit copiii institutionalizati

Dentistii italieni si romani vor trata gratuit copiii institutionalizati

Echipe mixte de medici stomatologi italieni si romani vor consulta, in perioada iunie-septembrie, copii din centre de asistenta sociala din Romania, in cadrul campaniei umanitare "Overland for Smyle-Zambet de copil", program de asistenta stomatologica gratuita, informeaza organizatorii, citati de Newsin.

Echipele mixte vor consulta si trata afectiunile dentare ale copiilor institutionalizati si ii vor initia in profilaxia dentara. Campania destinata copiilor din centrele de asistenta sociala din Europa de Est se desfasoara pentru al patrulea an consecutiv in Romania. Bilantul celor trei ani de campanie desfasurati arata 145.000 de kilometri parcursi, 203 centre de asistenta sociala abordate, 12.714 interventii efectuate pentru tratarea a 4.607 copii.

Caravana actioneaza in Romania incepand din 4 iunie, concentrandu-se pe judetele situate in sudul Romaniei, unde va ajunge la peste 1.800 de copii.
Cabinetul mobil al caravanei include trei unitati comple echipate cu cate cinci intrumentare cu sistem auto-dezinfectant, echipament laser, ultrasunete, aer conditionat si o camera video prin care intreaga operatiune poate fi urmarita in direct pe internet. Spatiul de tratament a fost gandit in asa fel incat copiii sa se simta relaxati, prin culori, lumini si muzica sau proiectii de filme de animatie.
Campania "Overland for Smile" se desfasoara sub inaltul patronaj al Ambasadei Italiei la Bucuresti, al UNIMPRESA Romania si cu sprijinul Uniunii Nationale a Asociatiilor Stomatologice din Romania (UNAS).

Initiat in 1995, proiectul "Overland for Smile" are ca scop asistenta medicala stomatologica gratuita a copiilor institutionalizati din toata lumea, transmiterea informatiilor de prevenire a afectiunilor dentare catre persoanele care sunt in contact permanent cu copiii si promovarea de schimburi de experienta intre asociatiile stomatologice si universitatile de profil din Romania si Italia. In ultimii sase ani, caravanele Overland au strabatut peste 1,5 milioane de kilometri prin cele mai inaccesibile zone din 121 de tari.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă