Cand trecutul napadeste prezentul si copleseste viitorul, demonii se dezlantuie. Neclintita de tranzitie, fosta Securitate observa cu seninatate zarva provocata de psihoza deconspirarii informatorilor. De la inaltimea patriotismului de partid si de stat, fostii securisti se simt protejati. In cei trei ani care s-au scurs de cand a inceput efectiv deconspirarea ofiterilor Securitatii, doar 131 dintre acestia au fost demascati ca au facut politie politica. Restul au rasuflat usurati. Dupa alegerile din decembrie 2004, ritmul deconspirarii ofiterilor se intetise. Dar de la 1 martie 2006 nu a fost dat in vileag nici un securist. Asaltat cu mii de cereri de verificare, noul Colegiu nu a avut timp sa se ocupe si de securisti. Cei 68 de ofiteri vinovati de a fi facut politie politica dati publicitatii din 20 decembrie 2004 par a fi ultimii pentru ceva vreme. Iar, in ritmul acesta, deconspirarea ofiterilor nu se va incheia niciodata. In schimb, numarul colaboratorilor deconspirati fie direct de CNSAS, fie prin presa a crescut dramatic. Asupra lor s-a aruncat anatema. In vacarmul care covarseste spatiul public nu mai exista loc de ratiune.
Cand emotiile, mai mult sau mai putin dirijate, se manifesta, amalgamul este gata, victimele se amesteca cu calaii. Concentrati asupra instrumentelor, cei ce depun din ce in ce mai multe liste pentru verificari pierd din vedere cauza.
Securitatea, care intretine discret aceasta stare de spirit, jubileaza. Confuzia o avantajeaza.
Ascultam, in urma cu cateva saptamani, un interviu al lui Boreslaw Geremek la RFI despre proiectul de lege privind deconspirarea colaboratorilor fostei politii comuniste poloneze. Proiectul gemenilor Kaczynski tocmai trecuse de Seim, si fostul disident, acum parlamentar european, isi manifesta speranta ca Senatul polonez va respinge aceasta lege. Geremek era foarte sceptic in privinta impactului acestei reforme.
Cei doi frati care, practic, si-au apropriat Polonia au declansat o adevarata vanatoare de vrajitoare pentru a trece pe plan secundar dezbaterea privind caracterul personal si ultraconservator al guvernarii. Prin continutul sau, legea obliga toate personalitatile publice, atat inaltii functionari si magistratii, cat si profesorii sau jurnalistii, sa faca publice colaborarile lor cu Securitatea poloneza. In virtutea acestor dispozitii, persoanele vizate de lege sunt obligate sa ceara Institutului Memoriei Nationale (echivalentul polonez al CNSAS) un atestat privind relatia lor cu fosta politie politica comunista. Eventuala colaborare cu aceasta poate duce la concediere ca, de altfel, si refuzul de a cere atestatul. Este evident: drepturile omului nu sunt o prioritate pentru coalitia extremista si antieuropeana ce conduce astazi Polonia.
Situatia din Polonia, asemanatoare in unele privinte celei din Romania, mi-a readus in memorie un sugestiv articol de acum cativa ani al lui Geremek: Pot fi democratiile totalitare? La intrebarea sa paradoxala raspunsul este: da. Atunci cand discursul moral subjuga libertatea si desfide egalitatea, democratia se dizolva in componentele sale si dispare. Caci egalitatea in sine nu este democratica, asa cum nici libertatea absoluta nu poate fi. Cei ce au eliberat demonii trecutului vanand colaboratori, iar nu securisti, nu au facut o eroare. Nu! Ucenicii vrajitori nu au pierdut controlul vrajilor.
