Demografie şi economie. Îşi pot conserva „decreţeii” standardul de viaţă?

M-am născut la începutul anilor ’70, fac parte din generaţiile decreţeilor, am 500.000 de „colegi” de aceeaşi vârstă. Dacă în 1990 numărul nou-născuţilor, deşi în scădere, mai trecea încă de 300.000 pe an, în 2011 au fost sub 200.000. În condiţiile în care cele mai numeroase generaţii din istoria României sunt în plină putere de muncă (40-45 de ani), numărul angajaţilor din economie este sub 5 milioane la o populaţie de 19 milioane după ultimul recensământ. Avem în schimb 5,5 milioane de pensio­nari şi an de an noi găuri în bu­getul fondului public de pensii.

Câţi salariaţi vor fi peste 30 de ani, când decreţeii se vor uita lung după poştaş, dacă actualul trend demografic se menţine, dublat de mentalitatea „cine pleacă ultimul din România stinge lumina”, a generaţiei tinere? Din ce coti­zaţii se vor întreţine sistemul de sănătate, de siguranţă publică (nu mai vorbesc de cel de pen­sii)? Perspectivele sunt sumbre, un stat fugărind puţinii contri­buabili rămaşi pentru o brumă de redistribuţie. Ar putea fi însă altfel în România?

Vom avea căpşunari care să învioreze piaţa muncii şi fondu­rile de contribuţii sociale? Ne vor salva infirmierele vietnameze? Menajerele thailandeze? Instala­torul somalez? Lucrătorii chinezi din construcţii? Să fim serioşi! Cu ce salarii să-i tentăm şi cu ce pensii să plătim infir­mie­rele şi menajerele? Pentru cine să mai construiască chinezii, ce tânăr se va mai înhăma la un credit pe 20 de ani când vor fi atâtea proprietăţi de moştenit?

Să sperăm într-o revigorare bruscă a natalităţii? Uitaţi-vă ce se întâmplă în lumea dezvoltată, din Japonia în Europa (SUA sunt încă o excepţie, dar aş pune asta pe seama ponderii mari a popu­laţiei de religie neoprotestantă şi emigraţiei hispanicilor mai catolici decât Papa). Populaţia globului creşte, adevărat, dar creşterea o dau lumea a treia şi zonele în curs de dezvoltare -societăţi unde viaţa a rămas patriarhală, unde mai există cultul familiei  numeroase, al femeii stăpână a casei care n-a auzit de jobul de la 9 la 18 şi ore suplimentare. Fără contribuţia Indiei, a lumii musulmane, Africii dinamica demografică a planetei ar fi diferită. Din păcate, demografia se reflectă şi în economie, scăderea cererii reduce până la anulare creşterea economică, iar în România emigraţia accentuează efectele sporului negativ al populaţiei.

Ce le rămâne de făcut decreţeilor?

Concentrarea în jurul marilor centre urbane, unde se vor conser­­va activitatea economică şi un număr rezonabil de servicii publice, este o opţiune. Peste 20 de ani s-ar putea să avem o ţară cam mare pentru locuitorii care o populează. Piaţa muncii din Europa se va sugruma tot mai mult în anii ce vin, iar căpşunarii ar putea să aprecieze mai mult „buletinul de Bucureşti (Timi­şoara, Cluj, Constanţa etc.)”. Ar mai fi opţiunea cumpărării unei ferme, dar câţi au banii (câteva sute de mii de euro), forţa şi priceperea pentru asta? Poate că o mică gospodărie în apropierea oraşelor, îngrijită prin rotaţie de un grup de prieteni, ar fi o variantă mai realistă.

Economisirea. Cum nu se va putea conta pe pensia de stat, să trăieşti de la salariu la salariu şi să sari direct în pensie fără bani albi pentru zile negre se poate dovedi periculos pentru genera­ţiile decreţeilor. Doctorul, medi­ca­mentele, plata utilităţilor (până în 2018 se liberalizează preţurile complet) ar putea deveni un lux în condiţiile unei pensii medii de stat la nivelul lui 2040.Începeţi deci să puneţi ban pe ban de acum.

Cultivarea comunităţii. Una dintre „formulele” fericirii care mi-a plăcut propunea o sumă de patru ingrediente: scop, relaţii sociale, grad de sănătate şi bună­stare materială. Cum la capitole­le scop, bunăstare materială şi sănătate noi, decreţeii, vom sta prost în pra­gul pensiei, măcar relaţiile socia­le să ne mai însenineze. O mână de ajutor va conta foarte mult atunci, un mic împrumut, o vorbă bună.Pregătiţi-vă din timp nişte camarazi pentru bătrâneţea din România, copiii şi nepoţii vor fi probabil prin alte părţi.

Sigur, sfaturile de mai sus nu garantează decreţeilor păstrarea standardului actual de viaţă, dar ar putea măcar să pună umărul la o aterizare lentă a acestuia.Cinic vorbind, depinde şi cât de mult speră să mănânce din viitoarele pensii. Dacă eşti decreţel şi vrei să citeşti încă o dată acest mesaj, apasă tasta 1. Dacă eşti adolescent şi vezi întâmplător textul ăsta pe Facebook, stai liniştit. Peste 40 de ani, când tu te vei gândi la pensie,iar decreţeii de acum vor fi bunicuţi decrepiţi ori istorie, România va avea cel mult 15 milioane de locuitori (potrivit estimărilor Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române) şi o populaţie mult mai echilibrată între generaţii. Problema pensiilor se va pune diferit pentru tine, dacă va mai exista conceptul ăsta. 

Cristian Dogaru este redactor la „România liberă”