In arta, minimalismul este incercarea de a reduce obiectul la elementele sale fundamentale, prin eliminarea a tot ce este superfluu. "Mai putin este mai mult" – este deviza arhitectului Van der Rohe, unul dintre stralucitii reprezentanti ai curentului.
Un curent asemanator bantuie politica romaneasca. Un Parlament cu o singura Camera, cu mai putini deputati. Un sistem dominat de doua mari partide – rezultatul previzibil al impunerii votului majoritar, promovat de catre actualul presedinte. Mai putine discutii in Parlament – legile fiind promovate prin ordonante de urgenta sau asumarea raspunderii guvernamentale. Consultarea cu partenerii, redusa la informarea acestora (ma refer nu doar la recenta demitere a ministrului de Interne, ci si la practica presedintelui, care, obligat de lege sa consulte Parlamentul inainte de initierea unui referendum, se multumeste sa trimita o depesa presedintilor Camerelor).
Reducerea la minimum a campaniei electorale (in democratiile consolidate, anuntarea candidaturilor se face cu multe luni inainte, scopul fiind acela de a permite alegatorilor sa se pronunte in cunostinta de cauza). Suprapunerea campaniilor (cea prezidentiala cu cea pentru referendum). Numarul ministrilor redus la absurd – iarasi pentru a scoate din joc decizia parlamentara. Ministrii nu mai organizeaza licitatii, pentru ca s-ar pierde timp.
Argumentul principal al acestei tendinte pare sa fie eficienta. Mai putine discutii – legi adoptate mai repede; mai putini parlamentari – cheltuieli mai putine; suprapunerea scrutinelor – idem. Dar e in natura democratiei sa fie – aparent – mai putin eficienta. Maximum de eficienta se obtine intr-o dictatura. Acolo, decizia liderului devine lege de indata ce e pronuntata. Tentatia totalitara – vorba lui Revel – e mare.
Imi amintesc o intamplare de prin anii ’80. Ceausescu, cu treaba prin cartierul Militari, s-a enervat tare cand a observat ca in zona, desi exista metrou, circula si tramvaiul. A ordonat ca lucrurile sa fie aduse la ordine pana a doua zi. si asa s-a si intamplat: baietii s-au mobilizat, a venit si armata, s-a muncit toata noaptea, iar a doua zi locul liniilor de tramvai era luat de un strat proaspat de asfalt. Va imaginati cat ar fi durat operatiunea in zilele noastre: proiect de hotarare, discutii in Consiliul General, licitatii… pe putin sase luni.
Numai ca nu intotdeauna "mai putin este mai mult". De cate ori nu am vazut cum o lege aiurea trece nestingherita printr-una din Camere, pentru a fi corectata (de obicei, la presiunile venite dinspre societatea civila) in cea de-a doua? Culmea falsei eficiente a fost atinsa de recent adoptata (prin asumare guvernamentala) Lege a salarizarii unitare. Ea contine un articol prin care se spune ca urmeaza a fi corectata in urmatoarele sase luni. Atunci, pe ce s-a asumat raspunderea?
O alta consecinta a minimalismului politic o constituie reducerea la tacere a vocilor minoritare. Acesta este riscul reducerii numarului parlamentarilor, al partidelor cu reprezentare parlamentara, al scurtarii pana la desfiintare a dezbaterii publice, al caricaturizarii ideii de consultare. Cum spuneam, ideea originara a minimalismului este reducerea la esential a obiectului estetic. Nu pierderea esentei. Or, democratia fara pluralism inceteaza de a fi democratica.
De prisos sa va spun finalul istoriei cu Ceausescu: dupa ce au fost felicitati de catre Tovarasul, oamenii au constatat ca vagoanele de tramvai garate peste noapte la capatul liniei ramasesera acolo, caci sinele se opreau la poarta depoului.
