Alţi doi delfini morţi au fost descoperiţi, în ultimele zile, pe plajele de pe litoral, ridicând astfel la 15 numărul exemplarelor care au murit în acest an în plasele pescăreşti, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei Oceanic Club Constanţa, echipajul programului „Delfinii în criză! – Dolphins in distress!” a fost înştiinţat, vineri dimineaţă, despre prezenţa unui delfin eşuat în zona hotelului Flora din staţiunea Mamaia.
La faţa locului s-a stabilit că este vorba despre un marsuin (Phocoena phocoena relicta), un exemplar de numai 62 de centimetri lungime, care a murit înecat după ce a fost prins în plasele de pescuit, cel mai probabil incidentul petrecându-se în urmă cu patru-cinci săptămâni.
Directorul coordonator al Oceanic Club, biologul Răzvan Popescu Mirceni, a spus că acesta este al doilea delfin mort adus de apele mării la ţărm, după ce, marţi, un alt exemplar a fost descoperit pe plaja de la Vama Veche, la capătul sudic al staţiunii.
„Şi în acest caz a fost vorba tot despre un mascul juvenil, dar afalin (Tursiops truncatus ponticus). Moartea survenise tot prin înec, în urma prinderii sale în plase de pescuit, momentul morţii fiind în urmă cu două-trei săptămâni”, a mai afirmat biologul Răzvan Popescu Mirceni.
De la începutul anului şi până în prezent, echipele Oceanic Club au descoperit 15 delfini morţi aduşi de valuri la ţărm.