7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialDeficit de forta de munca in Ardeal

Deficit de forta de munca in Ardeal

Clujul este, in acest moment, judetul cu cele mai multe locuri de munca vacante. In resedinta de judet, rata somajului este mai mica de 0,5%.
Deficitul se va accentua, pentru ca noii investitori vor crea inca 9.000 de noi posturi pana la sfarsitul anului. Autoritatile sunt pregatite sa importe forta de munca din alte zone ale tarii. Directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj, Daniel Don, a declarat ca "suntem nevoiti sa facem eforturi speciale de a atrage in baza noastra de date populatia care nu este in acest moment cuprinsa, pentru a le putea oferi viitorilor angajatori sursa din care sa isi acopere nevoile".
Aproximativ 10.000 de clujeni, estimeaza Daniel Don, nu sunt nici angajati, nici someri si nu apar in nici un fel de documente.
Doar acestia nu vor ajunge pentru a acoperi cererea de angajati. Autoritatile mizeaza pe inca 3.000 de locuitori din judetele limitrofe, care se vor muta la Cluj sa munceasca in noile parcuri industriale din oras. In contrapondere, Don a explicat ca exista riscul ca unele firme sa dea faliment din cauza presiunii pe care noile locuri de munca o creeaza asupra pietei muncii clujene.
Pentru a exemplifica, Don a folosit cazul firmelor care ofera servicii de curatenie si care isi bazeaza activitatea pe forta de munca ieftina.
"Un astfel de ofertant de servicii isi scoate profitul din diferenta cu care vinde serviciile si costurile pe care le are cu produsele de curatenie si angajatii.
Or, daca astfel de firme au astazi contracte ferme castigate pe termen lung cu diverse societati la anumite preturi, iar costurile lor cu salariile vor creste vertiginos din cauza crizei de forta de munca si a cresterii fara precedent a ofertelor, exista chiar riscul falimentului", a explicat Don.
Cel mai mare angajator va fi in acest an Bechtel, constructorul Autostrazii Transilvania. Societatea va angaja in perioada urmatoare pana la 5000-6000 de lucratori, iar Nokia a anuntat ca vrea 500 de oameni pana la finalul anului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă