6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialDeclaraţie de presă

Declaraţie de presă

  Victor Ponta a participat la finalul săptămânii trecute, la Torino, la un miting organizat de socialiştii europeni pentru susţinerea candidatului Partidului Democrat italian la poziţia de prim-ministru. În intervenţia publică pe care a avut-o, Ponta a afirmat că pentru Italia o reîntoarcere a lui Silvio Berlusconi ar echivala cu revenirea lui Nicolae Ceauşescu în România: ”Nu mi-aş putea imagina Italia cu Berlusconi la putere din nou, aşa cum nu-mi pot imagina România cu Ceauşescu înapoi.

  Declaraţia primului-ministru a României este de o gravitate maximă pentru că dovedeşte ori o ignoranţă crasă, o necunoaştere de neiertat a istoriei contemporane a României, ori probează din nou iresponsabilitatea şi reaua-credinţă care au ajuns să-l definească şi care îl fac să lanseze atacuri inadmisibile, complet false, împotriva uneia dintre personalităţile politice de prim-rang ale unei ţări importante din UE, pe care, din raţiuni de partizanat politic, încearcă s-o discrediteze.

 A pune un semn de echivalenţă între Nicolae Ceauşescu şi Silvio Berlusconi înseamnă să transferi în sarcina acestuia măcar o parte din lunga listă de păcate imprescriptibile de care s-a făcut vinovat dictatorul comunist. În virtutea căror adevăruri îşi permite Ponta să-l acuze pe Berlusconi că ar fi transformat Italia într-o temniţă a poporului italian; că ar fi transformat vreo instituţie a statului într-un instrument de teroare (similar ”Securităţi”); că ar fi fost suspectat de moartea unor oameni politici deveniţi incomozi (C. Stoica, V. Trofin, V. Patilineţ); că a ordonat personal, în colaborare cu capi ai terorismului internaţional (”Şacalul”), eliminarea fizică a unor dizidenţi (Vlad Georgescu, Monica Lovinescu, Virgil Tănase, Paul Goma); că a vândut aproape în totalitate două dintre minorităţile etnice (evrei şi germani) cu o contribuţie importantă în istoria modernă a României; că a lansat un ”Program naţional de hrană” prin care şi-a înfometat poporul; că a obligat toate femeile angajate să fie o dată pe lună supuse unui control ginecologic pentru a forţa creşterea natalităţii, etc., etc., etc?! Există fapte în prestaţia politică a fostului premier italian care să amintească măcar de ororile şi crimele regimului Ceauşescu?! Răspunsul este un ”NU” răspicat. Şi el este, probabil, la fel de bine cunoscut  şi de cel care după ce şi-a adjudecat ruşinosul titlu de ”Primul PLAGIATOR al Ţării” s-a impus şi ca ”Primul MINCINOS al Ţării”.

 Dar în dramul de luciditate la care Victor Ponta mai are acces speram să înţeleagă că limbajul şi practicile abjecte la care se dedă zilnic pentru ”uz intern” este inadmisibil şi în relaţiile internaţionale. Anul trecut, după ce a făcut o serie de aprecieri scandaloase la adresa preşedintelui Franţei, Nikolas Sarkozi: ”Un simbol al politicianului demagog, populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon”, V. Ponta şi-a exprimat regretul pentru cele spuse şi a declarat că: ”A fost o lecţie şi pentru mine că la nivel internaţional sunt termeni pe care nu poţi să-i foloseşti”. Declaraţia de sâmbătă de la Torino dovedeşte încă o dată câtă bază se poate pune pe cuvântul primului-ministru a ţării.

Vă cer, dle. prim-ministru adunaţi-vă minţile şi încercaţi o dată pentru totdeauna să adoptaţi comportamentul adecvat înaltei funcţii pe care o ocupaţi. A continua în felul acesta vă expune oprobiului public, atât intern cât şi internaţional. Dacă în ceea ce priveşte numele dumneavoastră nu mai e nimic de salvat ca onorabilitate, răul pe care îl face României este imens.

 

                                                                                         Radu F. Alexandru

                                                                                         Vicepreşedinte PDL

 

Cele mai citite

Iată cele mai bune obiceiuri care te vor ajuta să slăbești!

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Cele mai eficiente resurse pentru pregătirea examenelor școlare din 2025 

În decursul anilor, materialele și metodele de pregătire pentru examenele școlare s-au schimbat și s-au dezvoltat, adaptându-se la modificările din sistemul de învățământ....
Ultima oră
Pe aceeași temă