Mihai Toader, fostul director al Poştei Române, a fost condamnat definitiv, joi, la 8 ani și șase luni de închisoare, după ce Curtea de Apel București i-a admis apelul față de decizia Tribunalului București care dispusese o pedeapsă de 10 ani și jumătate în cazul său, anunță Mediafax.
Curtea de Apel a admis și contestațiile formulate de Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic al Companiei Naţionale Poşta Română, Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică, şi Vasile Bărbuleţ, fost şef al Departamentului IT în CN Poşta Română, cărora li s-au redus de asemenea pedepsele, de la 10 ani și șase luni, la 8 ani și șase luni de închisoare.
Cei patru inculpați au fost judecați pentru abuz în serviciu, după ce Poșta a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro.Tribunalul București a decis, în 9 februarie, să îi condamne la câte 10 ani și jumătate de închisoare.
Conform aceleiași decizii, cei patru trebuie să achite Companiei Naţionale Poşta Română 6.583.000 de euro, cu dobânda legală aferentă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, dispoziția fiind menținută de CAB.
Ce acuze le-a adus DNA
În decembrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu şi Vasile Bărbuleţ, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori, şi Bărbuleţ Vasile, în calitate de şef departament, „şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru”.