Refuzul Curţii Supreme a Indiei de a menţine patentarea Gleevec, medicamentul revoluţionar împotriva cancerului creat de gigantul farmaceutic Novartis, este o veste bună pentru bolnavii din India care au cancer.
Dacă ţările în curs de dezvoltare adoptă exemplul Indiei, va fi o veste bună peste tot: mai mulţi bani ar putea fi folosiţi pentru alte probleme – pentru lupta împotriva SIDA, pentru sprijinirea educaţiei sau pentru investiţii care vor favoriza creşterea economiei şi reducerea gradului de sărăcie.
Dar decizia indienilor s-ar putea traduce în mai puţini bani în conturile companiilor multinaţionale din domeniul farmaceutic. Deloc surprinzător, asta a dus la un răspuns elaborat din partea lor şi a lobbiştilor lor: autorităţile, pretind ei, distrug orice iniţiativă de inovaţie, ceea ce va duce la un blocaj global în domeniul sănătăţii publice.
Aceste afirmaţii sunt exagerate. În termeni de politici economice şi sociale, decizia justiţiei indiene este de bun-simţ. Mai mult, este o iniţiativă care urmăreşte să reechilibreze regimul proprietăţii intelectuale la nivel global, care a fost afectat serios de interesele companiilor farmaceutice, pe spezele ajutoarelor sociale. Este un consens crescut în rândul economiştilor că actualul regim al drepturilor de proprietate intelectuală înfrânează inovaţia.
Impactul protejării a dreptului de proprietate intelectuală asupra sistemelor de asigurări sociale a fost considerat ambiguu mult timp. Promisiunea de păstrare a monopolului asupra drepturilor de proprietate poate impulsiona inovaţia (deşi cele mai importante descoperiri – precum cea a ADN-ului- s-au făcut în universităţi şi laboratoare de cercetare sponsorizate de guvern şi care depind de alte stimulente). Dar apar şi alte costuri importante, cum ar fi preţurile mai ridicate pentru consumatori, efectul de deformare al unei alte inovaţii pentru reducerea accesului la cunoaştere şi, în cazul medicamentelor care salvează vieţi, moartea tuturor celor care nu îşi permit o inovaţie care ar fi putut să-i salveze.
Greutatea dată fiecăruia din aceşti factori depinde de circumstanţe şi priorităţi şi ar trebui să varieze în funcţie de ţară şi de perioadă. Ţările avansate industrial, în stadiile timpurii de dezvoltare, au beneficiat de o creştere economică rapidă şi de politici de asigurări de sănătate, prin adoptarea explicită a unei protecţii scăzute a dreptului de proprietate intelectuală, care este cerut ţărilor în curs de dezvoltare în zilele noastre. Chiar şi în Statele Unite, s-au înmulţit grijile că aşa-numitele patente prin care orice inovaţie va fi inclusă, cel mai probabil, în drepturile altcuiva de proprietate intelectuală – gonesc resursele şi aşa împuţinate de la cei mai profilici beneficiari.
India însumează numai 1-2% din piaţa farmaceutică globală. Dar a fost un punct de pornire în bătăliile pentru expansiune duse de companiile globale de farmaceutice pentru drepturile de proprietate intelectuală, din cauza dinamicii industriei genericelor şi a voinţei ei de a pune la îndoială prevederile privind patentele, atât din punct de vedere juridic, cât şi intern.
Revocarea protecţiei patentelor pentru medicamente, în 1972, a determinat un acces mai mare la medicamentele esenţiale şi a condus la o creştere a industriei interne, care a fost numită deseori “farmacia lumii în curs de dezvoltare”. De exemplu, obţinerea medicamentelor antiretrovirale de producătorii indieni, precum Cipla, a redus costurile tratamentelor pentru salvarea persoanelor cu SIDA în Africa sub-sahariană la aproximativ 1% din costurile înregistrate în urmă cu un deceniu.
O mare parte din valoarea capacităţii globale a fost construită într-un regim relaxat – de fapt, inexistent – de protecţie a patentelor farmaceutice. Dar India este acum legată de Organizaţia Mondială a Comerţului, prin Tratatul TRIPS, şi şi-a revizuit legile patentelor în acord cu tratatul, acest lucru sporind anxietatea în ţările în curs de dezvoltare vizavi de implicaţiile pentru provizii globale de medicamente accesibile.
Decizia în cazul Gleevec reprezintă doar un mic pas înapoi pentru companiile farmaceutice din Occident. În ultimele două decenii, lobbiştii au încercat să armonizeze şi să întărească regimul drepturilor intelectuale. În consecinţă, au fost luate numeroase măsuri pentru protejarea companiilor farma, pe care multe ţări în curs de dezvoltare nu le pot contesta prea uşor şi, astfel, deseori, aceste ţări sunt obligate să-şi achite obligaţiile globale, în loc să se ocupe de cele interne, prin care protejează vieţile şi sănătatea cetăţenilor.
Potrivit Curţii Supreme a Indiei, legea amendată a patentelor pune un accent mult mai mare asupra pe obiectivele sociale decât SUA şi alte ţări: standardele caraterului nevădit şi al noutăţii necesare pentru obţinerea unui patent sunt mai stricte – mai cu seamă dacă se leagă de medicină – şi nu sunt permise “împrospătarea” patentelor existente şi protejarea patentelor pentru inovaţiile graduale. Curtea a reconfirmat, astfel, angajamentul Indiei pentru protejarea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ei.
Decizia a mai scos la iveală încă un fapt important: în ciuda limitelor sale, Tratatul TRIPS conţine câteva precauţii (rar folosite), care le conferă ţărilor în curs de dezvoltare un anumit grad de flexibilitate pentru a limita protecţia patentelor. Tocmai de aceea, industria farma, Statele Unite şi alţii au militat, încă de la încheierea tratatului, pentru un set mai larg şi mai puternic de standarde, prin anexe la înţelegeri.
Asemenea înţelegeri ar limita, spre exemplu, opoziţia la patentarea aplicaţiilor şi ar interzice factorilor de decizie să aprobe medicamente generice înainte ca patentele să fi expirat, să păstreze exclusivitatea datelor şi, prin urmare, să amâne aprobarea medicamentelor biogenerice şi să ceară noi forme de protecţie, cum ar fi măsurile împotriva medicamentelor contrafăcute.
Este o incoerenţă curioasă în acest argument: decizia indienilor subminează drepturile de proprietate. O bază foarte importantă pentru o funcţionare corectă a drepturilor de proprietate este un sistem judiciar independent care să pună aceste drepturi în aplicare. Curtea Supremă a Indiei a arătat că este independentă, interpretează legea onest şi nu cedează în faţa intereselor globale ale corporaţiilor. Acum ţine de guvernul indian să se folosească de precauţiile din tratatul TRIPS, ca să se asigure că regimul proprietăţii intelectuale implică inovaţii şi politici de sănătate.
Global, nevoia unui regim echilibrat al drepturilor de proprietate începe să fie din ce în ce mai pregnantă. Dar industria farma, încercând să-şi sporească câştigurile, a militat pentru un regim dezechilibrat şi puternic al drepturilor de proprietate. Ţările care au luat în considerare înţelegeri precum Parteneriatul Trans-Pacific sau înţelegerile bilaterale în “parteneriat” cu SUA şi Europa trebuie să fie conştiente de aceste obiective ascunse. Înţelegerile care se vând drept “acorduri non-comerciale” includ prevederi legate de drepturile de proprietate, care ar putea bloca accesul la medicamente pe care oamenii să şi le poată permite, cu un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a dezvoltării.
Arjun Jayadev este profesor de economie la Universitatea Massachusetts din Boston şi colaborează la “Journal of Globalization and Development”. Joseph Stiglitz este profesor la Universitatea Columbia şi autorul lucrării “The Price of Inequality: How Our Divided Society Endangers Our Future”.
Copyright: Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org
