8.4 C
București
marți, 20 februarie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Hotărârea în cazul Șova, publicată în Monitorul Oficial

UPDATE: Hotărârea în cazul Șova, publicată în Monitorul Oficial

UPDATE: Hotărârea în cazul lui Dan Șova a fost publicată în Monitorul Oficial. 

Articolul acestei hotărâri prevede că se “constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă” a senatorului Dan Şova.

UPDATE: Preşedintele Comisiei Juridice, liberalul Cătălin Boboc a anunţat, miercuri, că PNL are pregătită contestaţia pe care o va depune la Curtea Constituţională, imediat după ce hotărârea Senatului privind votul în cazul Dan Şova va fi publicată în Monitorul Oficial, informează Mediafax.

Citește și: PNL va contesta, la Curtea Constituţională, hotărârea Senatului în cazul Şova

UPDATE: Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova a fost aprobată, miercuri, în Biroul Permanent şi va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu, conform Mediafax.

———

Proiectul de hotărâre, prin care se constată că, în urma votului din 25 martie în cazul Şova, nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării sale preventive în cazul lui Dan Șova va fi redactat, miercuri, și va fi trimis la Monitorul Oficial.

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că decizia nu va mai fi trimisă la Biroul Permanent, ci va fi semnată de acesta și, mai apoi, trimisă la Monitorul Oficial.

Citește și: UPDATE: Senatorii juriști trimit la Biroul Permanent cererea privind arestarea lui Șova: NU s-au întrunit condițiile pentru arestarea preventivă

Tăriceanu a precizat, marți, după ședința Biroului Permanent a Senatului, că în urma votului s-a decis însărcinarea Comisiei Juridice cu redactarea hotărârii în cazul lui Dan Șova.

”Am organizat ședinta înainte de începerea ședintei de plen pentru a lamuri o problema tehnică, nu juridică”, a menționat Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorii DNA au cerut Senatului, până la 22 aprilie, toate înscrisurile în cazul aleșilor cu probleme penale, în special cele din cazul Dan Șova.

”Direcția Națională Anticorupție revine cu o nouă cerere adresată președintelui Senatului dl. Călin Popescu Tăriceanu prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a unor înscrisuri necesare cauzei în care senatorul ȘOVA DAN-COMAN este cercetat cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. (detalii comunicat 494 din 13 martie 2015)”, se arată în comunicatul DNA.

Citește și: DNA amenință Senatul cu obstrucționarea Justiției, Biroul Permanent trimite actele procurorilor

Concret, DNA cere predarea tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul României ca urmare a cererii DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Șova Dan Coman, precum și a tuturor înscrisurilor întocmite de Senatul Românei în anii 2014 și 2015, ca urmare a cererilor DNA pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a senatorilor în funcție în perioada 2014-2015.

Cererea de predare de înscrisuri adresată președintelui Senatului de către procurorii DNA.

Cele mai citite

Campiona Italiei și-a concediat antrenorul! Cine îi ia locul lui Walter Mazzarri pe banca lui Napoli

Cu două zile înaintea meciului de pe teren propriu cu FC Barcelona, Campioana Italiei, SSC Napoli, l-a concediat pe antrenorul Walter Mazzarri, din cauza...

Parlamentul interzice comercializarea băuturilor energizante către minori

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice comercializarea către minori a băuturilor energizante. „Înainte de depunerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă