6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialDe Ziua Internațională a Cărții Despre literatura română și jurnalismul cultural

De Ziua Internațională a Cărții Despre literatura română și jurnalismul cultural

Ziua Internațională a Cărții și Ziua Bibliotecarului din România sunt celebrate duminică, 23 aprilie, prin cea de-a șasea ediție a Programului de Carte, ce cuprinde evenimente cu mesaje pro-lectură și de susținere a culturii scrise.

Astfel, la intrarea în Aula Bibliotecii Centrale Universitare  “Carol I” din București, cu sprijinul Institutului pentru Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD), va fi făcută o donație de carte unui așezământ social public, Casa Sfântul Iosif pentru copii în dificultate din Odorheiul Secuiesc. Un grup de copii de la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din București va susţine un program muzical la statuia ecvestră a Regelui Carol I, iar între orele 10.00 și 14.00 vor avea loc tururi ghidate în Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”.

De la ora 11.00, la sediul MNLR din str. Nicolae Creţulescu, nr.8, va avea loc dezbaterea “Literatura română în spaţiul public. Dispariţia jurnalismului cultural?”, al cărei moderator este  Bianca Burța-Cernat. Dezbaterea va încheia ediția a XI-a a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari “G. Călinescu”. Invitaţi vor fi Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel, Cristina Balinte, Raluca Dună, Oana Soare, Vasile Mihalache, Cătălin Sturza, Adina Diniţoiu, Alexandru Matei, Bogdan-Alexandru Stănescu (Bucureşti), Bogdan Creţu, Şerban Axinte, Andreea Mironescu, Doris Mironescu, Antonio Patraş (Iaşi), Andrei Terian (Sibiu), Alex Goldiş, Cosmin Borza, Claudiu Turcuș, Andreea Coroian-Goldiș, Ştefan Baghiu, Emanuel Modoc, Adriana Stan (Cluj-Napoca), Adrian Jicu (Bacău), Mihai Ene (Craiova), Daniel Clinci (Constanţa). Invitaţii speciali ai colocviului sunt academicienii Eugen Simion, Mircea Martin, Ion Pop, profesorii universitari Silviu Angelescu, Ion Simuț, Nicolae Mecu, Lucian Chișu, Caius Dobrescu şi conf. univ. dr. Ioan Cristescu.

Iar de la ora 17:00, la MNLR, poeţii Ioana Crăciunescu, Florin Iaru şi Eugen Suciu vor susţine o lectură publică şi vor dărui celor prezenţi o floare, o carte sau un poem. Maria Răducanu şi Pedro Negrescu vor anima evenimentul cu muzica lor. Cărţile ce vor fi dăruite publicului spectator sunt scrise şi publicate de către scriitori români contemporani. Organizatorii Programului de Carte sunt Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Asociaţia Euro CulturArt, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în colaborare cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, Copyro şi Opera Scrisă.ro.

Cele mai citite

Surse: CCR cere renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale

Potrivit unor surse judiciare, judecătorii CCR au decis să ceară renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, transmite Digi...

Luis Suarez își continuă aventura la Inter Miami! Contract prelungit pentru sezonul viitor

Luis Suarez, atacantul uruguayan în vârstă de 37 de ani, și-a prelungit contractul cu Inter Miami, rămânând în lotul echipei pentru sezonul 2024 al...

China spune că majorarea tarifelor la importurile chineze nu va ajuta SUA

Autorităţile chineze au avertizat joi că ameninţarea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a creşte drastic tarifele la importurile chineze "nu va rezolva"...
Ultima oră
Pe aceeași temă