9.5 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăSpecialDe la science-fiction la realitate: Locuinţa inteligentă în care cu un simplu...

De la science-fiction la realitate: Locuinţa inteligentă în care cu un simplu gest consulţi agenda şi decorezi pereţii

Casa interactivă nu mai este un subiect de science-fiction, spun autorii unui prototip de “locuinţă inteligentă” construită în oraşul spaniol Fuenterrabia, în care o simplă mişcare a mâinii este suficientă pentru oprirea ceasului deşteptător, consultarea agendei şi decorarea pereţilor, potrivit Mediafax.

Locuitorii casei pot să acţioneze prin intermediul unor aplicaţii proiectate pe pereţi sau pe sol şi al unor senzori de mişcare conectaţi la un computer, care seamănă cu programele proiectate de compania Microsoft pentru consola X-Box 360 şi jocurile sale interactive.

Atunci când se trezeşte dimineaţa, ocupantul casei poate să oprească alarma ceasului deşteptător, proiectată pe zidul camerei sale, şi să îşi consulte agenda în acelaşi timp.

Cu un simplu gest, ca prin magie, apartamentul poate fi introdus într-o ambianţă de “agitaţie urbană” sau poate fi decorat cu imaginile unor plaje paradisiace proiectate pe pereţi sau să fie “inundat” cu sunetul valurilor mării sau ciripit de păsări.

“Acest proiect este un prototip al unei case inteligente”, a declarat creatorul său, Ion Cuervas-Mon, precizând că şi-a început proiectul Openarch în noiembrie 2011 şi l-a implementat în propriul său apartament.

“Ceea ce am făcut noi a fost să adăugăm într-un spaţiu fizic un voal digital, pentru a putea să interacţionăm prin intermediul gesturilor şi al mişcărilor”, a adăugat el.

Cu ajutorul a cinci ingineri şi arhitecţi, inventatorul spaniol a creat aplicaţii care permit diverse acţiuni realizate prin mişcarea mâinii.

“Există o interfaţă generală care se află în sufragerie, cu care se comunică prin intermediul mâinilor. Te aşezi la doi metri distanţă de perete, mişti un fel de cursor şi poţi să porneşti sau să opreşti lumina, muzica, să lansezi mai multe site-uri preselecţionate care sunt proiectate pe alţi pereţi”, a adăugat el.

Pentru moment, proiectul este realizat doar în procent de 40%, însă Ion Cuervas-Mon speră să dezvolte şi alte aplicaţii care să permită animarea casei prin intermediul unor gesturi cât mai naturale.

“Atunci când vom termina acest prototip, va trebui să convertim aceste aplicaţii în produse” separate, dar compatibile, care vor permite configurarea casei în funcţie de nevoile fiecăruia, a explicat inventatorul spaniol. Echipa sa vizează şi profitabilul sector al distribuţiei.

“Lucrăm, de exemplu, pentru o companie importantă de vânzări cu amănuntul şi primul sector în care vom putea începe să implementăm acest tip de tehnologie este cel al supermarketurilor”.

“Această tehnologie îţi permite să converteşti diverse incinte, care nu erau iniţial concepute ca spaţii comerciale. Vom putea să facem cumpărături de acasă, din metrou, din maşină. Proiectul nostru va schimba total felul în care ne facem cumpărăturile”, a adăugat el.

Cele mai citite

Anunț important oficial legat de cardurile de energie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a confirmat că, în sezonul rece rămas din primăvara lui 2024, românii vor continua să primească sprijin pentru...

Von der Leyen salută rezistența ucraineană, la Kiev

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat astăzi "rezistenţa extraordinară a poporului ucrainean", la sosirea sa la Kiev, la fix doi ani...

Savantul de la Cotroceni, garantul fuziunii reușite

Ilustrație: Marian Avramescu Savantul rătăcitor prin lume, președintele Klaus Iohannis, explică fenomenul comasării degenerate din călătorii exotice. Savanții din laboratoarele cu circuit închis ale Palatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă