Exista un sens al decadentei in istorie care ne amuteste si ne dezarmeaza. Nu avem incotro si ne resemnam, mai ales ca de decadenta nici nu-ti vine sa vorbesti, fiindca in fata acesteia se ridica zeul progresului caruia ii aduc prinos de recunostinta toti oamenii de succes, de la afaceristi la politicieni si de la sportivi la figuri media. Dar decadenta e amara si cine bea putin din pocalul ei se vindeca de toate iluziile ca ar mai trai intr-o lume normala. Care a fost ultima dovada in acest sens? Aparitia lui Irinel Columbeanu in mantia cu cruce a Ordinului Templului, ingenuncheat in fata Superiorului, cu sabia deasupra capului pentru a primi astfel investitura. De la Jacques de Molay la Irinel Columbeanu… Halal evolutie! Cine a fost insa Jacques de Molay? Ultimul mare maestru al templierilor, ars pe rug de regele Frantei, Filip cel Frumos, in complicitate cu Vaticanul. Aceasta se intampla pe la inceputul secolului al XIV-lea. Din acel moment nu se mai poate vorbi de organizatia Templului. Ceea ce a supravietuit a fost clandestin, apoi infiintarea in modernitate a unor ordine similare reprezinta mai mult forme parodic-anemiate a ceea ce a fost odinioara respectiva miscare spirituala pe care biserica de la sine inteles a rejectat-o, imputandu-i o sumedenie de pacate, dar vrand de fapt sa scape de un concurent serios.
Ceea ce se intampla insa la noi e parodia la patrat sau la cub. Irinel Columbeanu este un personaj pitoresc si amuzant. Intra in panoplia tipologiilor marcante de dupa ‘89. Daca bunaoara Miron Cozma in aceeasi panoplie reprezinta fiara cu ghearele scoase din teci, el e un ursulet simpatic de plus. Nici nu mai conteaza cati bani are, daca averea lui creste sau scade. Irinel Columbeanu e legat indestructibil de consoarta sa, Monica, si de toata panorama vietii personale pe care, fiindca il slujeste devotat pe Big Brother, si-a dorit-o filmata si transmisa de un post privat de televiziune la o ora de buna audienta. Ce sa intelegem de aici?
Dincolo de partea de spectacol si de nevoia de a fi vedeta cu orice pret, ceea ce pana la un punct e usor de inteles si chiar de admis, nu e exclus sa avem de-a face cu o ambitie uriasa. Domnia sa tine mortis sa fie un model pentru generatiile tinere. si fiindca parametrii modelului pe care a dorit sa-l reprezinte au inceput sa paleasca, adica sa nu mai aiba forta de persuasiune pe care a contat – altfel spus lumea cam rade de el si nu-l mai ia in serios –, si-a propus sa intoarca foaia, sa joace tare, sa mareasca miza. Asa a imbracat mantia de templier si s-a supus unui ritual ad-hoc de investitura. Apare deci ca un convertit, ca un pocait, o fiinta care renunta la placerile vietii in favoarea austeritatii si a intelepciunii presupuse de aceasta. La randul ei, Monica este incantata de tot ce vede si vrea sa poarte si ea haine la fel.
Pana la urma, nici nu stii ce sa mai crezi. De ce fac oamenii astia toate astea? Se plictisesc, vor tot mai multa publicitate sau chiar cred ca sunt niste personalitati al caror exemplu poate fi urmat de altii? Pe de alta parte te mai ispiteste un gand. Oare nu cumva lui Irinel Columbeanu i-o fi bagat cineva in minte ca daca poarta un nume cu rezonante nobile – Cristofor Columb, columb ca porumbel si deci ca simbol al Sfantului Duh –, atunci musai sa-si schimbe viata si sa nu mai fie doar un simplu miliardar benchetuitor… La urma urmei, numele lui Becali nici vorba sa se compare cu al lui, iar miliardarul din Pipera toata ziua e cu numele Domnului in gura. Dar a fi templier e parca mai sus decat crestin ortodox. Orice e posibil intr-o lume vraiste…
