Dl Eric Chaney, economistul-şef al gigantului francez de asigurări Axa, cu afaceri în creştere şi în România, a spus, potrivit „Ziarului Financiar”, că, în contextul problemelor din Grecia, „băncile greceşti vor avea nevoie de bani şi vor trebui să vândă sucursale şi active din străinătate. Este o oportunitate pentru alte bănci străine sau chiar bănci naţionale, locale, să cumpere bănci greceşti”!
Este nu numai logic, chiar şi foarte posibil, dar până la un punct! Dincolo de acest punct este o glumă proastă, într-un fel chiar sinistră!
Fără îndoială, băncile greceşti vor avea dificultăţi majore. Nu numai că s-au întins mult peste cât le permitea propria plapumă în căutarea de profit lejer şi rapid prin ţări de trei parale precum România, pe care au considerat că le pot încăpuşa cum vor, întrucât sunt şi mai penetrabile în această privinţă decât propria lor ţară! Dar s-au băgat în această întreprindere într-o măsură disproporţionată pe bani atraşi de la statul grec şi, în cazul de altfel inevitabil al restructurării datoriei publice greceşti, vor intra în criză puternică, deoarece banii pe titlurile de stat fie nu vor veni la timpul stabilit, ci după un număr mai mic sau mai mare de ani, fie vor veni în cuantumuri sensibil reduse! Condiţii în care, într-adevăr, vor pune subsidiarele externe să trimită bani acasă pentru salvarea redutelor principale, fie chiar vor trece la vânzarea acestor subsidiare.
Oportunităţi deci realmente există pentru concurentele băncilor greceşti, inclusiv pentru concurentele locale, deşi nu este obligatoriu ca eventualii cumpărători să fie de pe piaţa locală, premisa indispensabilă fiind doar aceea de a se dispune de bani pentru achiziţii.
Proiectând scenariul pe cazul concret al României este desigur o oportunitate, de pildă, pentru BRD – bancă franceză ce acţionează pe piaţa locală din România – să cumpere una-două (sau trei) subsidiare de-ale băncilor greceşti din România. Şi să-şi întărească astfel poziţiile pe piaţa locală. Dar este ridicol, dacă nu de fapt sinistru, să spui că oportunitatea aparţine şi băncilor naţionale locale! Care bănci naţionale, căci acestea nu mai există?! Mai există doar una rătăcită, care abia îşi trage sufletul şi pe care statul proprietar nu o poate susţine, pentru că, dincolo de orice altceva, el însuşi este ca şi falit sub povara întreţinerii indirecte a băncilor străine din România.
Nu trebuie să fii economist pentru a înţelege cum se desfăşoară lucrurile în România, la „recomandarea” şi „sub îndrumarea” FMI şi a Comisiei Europene de la Bruxelles. După sistarea, în contextul crizei, a finanţării private externe din partea băncilor străine, statul român a fost forţat să aducă el bani în piaţă prin contractarea, pe cheltuiala sa, a unui împrumut-mamut din partea FMI-CE. Băncile străine s-au „scos”, dar statul s-a adâncit în dezastru prin îndatorare absurdă şi rapidă. După doi ani, FMI-CE au sistat, la rândul lor, finanţarea, pentru a obliga statul român ca, pentru nevoile de finanţare, inclusiv pentru a rambursa împrumutul-mamut de la FMI-CE, să se adreseze pieţei private, adică băncilor, care, locale sau din afară, sunt tot străine! Astfel, acestea pot prospera în continuare bine mersi fără să-şi asume riscuri în creditarea economiei reale, ci trăind fără riscuri pe seama statului. Adică pe seama contribuabililor, pensionarilor, salariaţilor etc. Statul a ajuns să se împrumute doar pentru a plăti datoriile vechi, şi nu pentru a se alege cu ceva din împrumuturile contractate, necum să mai ajute cumva singura bancă la care este încă proprietar să-şi întărească poziţia, de altminteri precară, pe piaţă prin achiziţii de subsidiare greceşti.
Dacă n-ar fi de plâns, spusele dlui Eric Chaney ar fi doar de râs! Numai că dl Eric Chaney vede şi discută totul prin prisma colonizatorului, noi o vedem şi o discutăm prin prisma colonizatului.
Ilie Şerbănescu
este analist economic
