5.8 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăSpecialDe cine depinde ca Traian Băsescu să ajungă prim-ministru

De cine depinde ca Traian Băsescu să ajungă prim-ministru

Nu există nici un dubiu că preşedintele României este liderul de facto al opoziţiei. Dintre toţi politicienii care îşi doresc cu ardoare ca Victor Ponta şi PSD-ul să-şi rupă gâtul, iar viitorul preşedinte să nu fie stirpea lui Ion Iliescu, Traian Băsescu este cel mai curajos, informat, articulat şi eficient combatant.

Acest lucru se vede clar de câteva luni încoace. De când a criticat turneul în Asia al premierului – „catastrofal ca imagine şi eficienţă“ –, dar mai ales după ce a anunţat brutal că lunile de miere ale pactului de coabitare s-au terminat – „nu pot să stau la remorca unui mitoman cum e Ponta“.

Au urmat blocarea privatizării CFR Marfă, denunţarea acordului privind datoriile Rompetrol, reacţia dură după demiterea procurorilor Papici şi Alexandru, deraierea controversatului Cod al Insolvenţei de către Curtea Constituţională. 

Joi, preşedintele a şarjat din nou, acuzând o încercare de creare a unui monopol în audio-vizual, care ar urma să includă şi Televiziunea şi Radioul publice, dar şi faptul că negocierile dintre Guvern şi FMI sunt „de proastă calitate“ şi „nu dau şanse de relansare economiei româneşti“. Mai mult, deoarece „este o negociere care îi va face pe cei ce vor primi o brumă de bani să piardă, prin creşterile de preţuri, mult mai mult decât primesc“, preşedintele a cerut reluarea ei.

Deteriorarea profundă a relaţiei cu Traian Băsescu l-a făcut pe Victor Ponta să declare sâmbătă, la Consiliul Naţional al PSD, că ţine să le transmită tuturor social-democraţilor „faptul că până la anul Traian Băsescu le va mai face, PSD, USL, cât de mult rău va putea“ şi că „mai avem încă un an de bătălii politice, pentru că mai avem încă o perioadă în care nu vom avea linişte şi pace“.

Cu doar şase luni în urmă, în zilele în care securea războiului dintre preşedinte şi premier părea îngropată definitiv, acelaşi Victor Ponta declara că „2013 sigur va fi un an mult mai liniştit şi nici anul 2014 nu îl văd un an foarte agitat“. Acum este mai evident decât oricând că siguranţa de atunci a premierului se baza doar pe o înţelegere secretă cu preşedintele, care, din motive încă neclare, între timp a căzut.

Preşedintele îi este, din nou, rival declarat. Vrea mult mai mult decât a lăsat să se înţeleagă când a semnat pactul de coabitare. Şi nu poate obţine ce îşi doreşte decât dacă îl scoate pe Ponta din joc.

Deşi mulţi susţinători ai lui Traian Băsescu au exultat, vineri, văzând cum acesta a demontat acuzaţiile lui Sorin Roşca Stănescu şi cum a expus noua alianţă Ponta-Voiculescu, dezvăluind că liderul PSD s-a opus în CSAT desecretizării ultimei părţi din arhiva ICE Dunărea, nu în aceste două chestiuni se vede eficienţa sa politică. Din contră. Ambele ţin de latura întunecată a trecutului preşedintelui şi nu fac decât să ne reamintească de ce nu a putut să fie un şef de stat mai bun decât a fost şi este.

Este de înţeles de ce Traian Băsescu a ţinut să demonteze atacul lui Roşca Stănescu, potrivit căruia campania sa electorală a fost finanţată cu şapte milioane de dolari veniţi din Cipru, inclusiv de la o firmă a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Acuzaţia era gravă, Senatul vroia să înfiinţeze o comisie de anchetă, iar Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor, una dintre foarte puţinele instituţii cu atribuţii în combaterea corupţiei care funcţionează tot ca pe vremea lui Năstase, se sesizase din oficiu – pentru prima oară în mulţi ani în care s-a făcut că plouă de fiecare dată când au apărut informaţii despre averile ascunse ale demnitarilor.

Există o singură problemă cu ieşirea lui Traian Băsescu împotriva lui Roşca Stănescu: ar fi trebuit să se rezume la fapte şi date seci, foarte relevante, de altfel, şi distrugătoare pentru bruma de credibilitate care i-a rămas fostului jurnalist. Garnitura de consideraţii ironice cu care şi-a asortat argumentaţia a dat, însă, foarte prost.

Nu la majoritatea românilor, e adevărat, ci doar la puţinii care îşi mai amintesc că preşedintele a avut un rol, deloc de neglijat, în ascensiunea lui Roşca Stănescu. O parte consistentă din averea actualului parlamentar liberal a fost acumulată când acesta era asociat în firma de publicitate stradală Beta Cons, iar Primăria Capitalei, condusă atunci de Traian Băsescu, îi închiria spaţii publicitare pentru tariful neverosimil de 3 dolari pe lună, bucata. Fireşte, Beta Cons îşi factura clienţii la preţurile pieţei, de zeci (sute?) de ori mai mari decât ce primea municipalitatea.

Nici nu are rost să ne întrebăm al cui partid ar fi fost azi senator dacă, în 2005, între doi prieteni la cataramă, Băsescu şi Patriciu, Sorin Roşca Stănescu nu l-ar fi ales pe cel ce avea să devină în scurt timp cel mai bogat om din România, în defavoarea celui ce urma să ajungă cel mai puternic om din ţară.

Nici abordarea de ultimă oră a preşedintelui faţă de arhiva ICE Dunărea nu reprezintă vreun motiv de celebrare. Chiar dacă decizia de a scoate la lumină şi dosarele „Dunărea Operative“, şi opoziţia premierului au meritul de a releva noul parteneriat dintre Victor Ponta şi Dan Voiculescu, cel ce până nu de mult uneltea pentru înlocuirea acestuia de la şefia PSD, iar astăzi i-a pus Antenele la picioare, ea ne reaminteşte în acelaşi timp şi ceea ce Traian Băsescu trebuia să facă mai de mult şi nu a făcut.

Decizia de desecretizare a firmei de comerţ exterior a Securităţii a fost luată încă de acum 14 ani, de către fostul preşedinte Emil Constantinescu. Din păcate, la scurt timp Constantinescu s-a declarat învins de „fostele structuri“, iar noul vechi preşedinte, Ion Iliescu, s-a grăbit să le pună din nou sub lacăt.

Ce l-a împiedicat însă pe Traian Băsescu, vreme de nouă ani, din care o bună parte din timp CSAT a fost complet sub controlul său, să continue ceea ce începuse Constantinescu şi blocase „bătrânul edec“?! De ce i-a luat atâta timp să-şi aducă aminte cât de important este ca SIE să predea arhiva integrală a ICE Dunărea către CNSAS şi să „închidă, definitiv, şi ultima rămăşiţă de arhive ale fostei Securităţi“?

Şi subiectul Roşca Stănescu, şi arhiva „Dunărea“ reprezintă mai degrabă motive de scepticism faţă de viitorul politic al lui Traian Băsescu. Un preşedinte care a avut multă vreme un control suficient de mare asupra statului pentru a-şi exorciza până la capăt demonii trecutului nu a făcut-o. Nu a mers până la capăt.

Dacă împingea şi mai mult limitele sistemului în care a crescut şi care l-a ajutat să ajungă la putere, poate Traian Băsescu şi-ar fi încheiat mandatele prezidenţiale cu o rată de popularitate şi mai mare. Ceea ce i-ar fi uşurat considerabil misiunea de a rămâne în continuare la vârful politicii, în care acum pare angajat total.

În ciuda a tot ceea ce a făcut greşit sau nu a făcut, Traian Băsescu rămâne una dintre foarte puţinele voci credibile atunci când vine vorba de responsabilitate în asigurarea echilibrelor macroeconomice şi în apărarea independenţei instituţiilor vitale ale statului în faţa asaltului partidelor. Motivul: chiar s-a luptat pentru cele două imperative ale ultimului său mandat.

Şi-a sacrificat popularitatea, în urmă cu trei ani, pentru ţinerea economiei pe linia de plutire şi nu şi-a protejat decât foarte puţini apropiaţi atunci când partidul său a devenit poligon de trageri pentru echipele anticorupţie transinstituţionale.

Oricât de mult l-ar detesta milioane de români, când preşedintele vorbeşte despre cele două subiecte, chiar şi mulţi dintre cei ce au votat anul trecut pentru demiterea sa îl ascultă. Nu înseamnă că îl cred necondiţionat, dar ceea ce spune cântăreşte greu. Iar dacă punctul său de vedere este validat de experienţele directe ale cetăţenilor şi ambele sunt în contrast cu promisiunile sau minciunile liderilor USL, ieşirile sale publice se adună, filă cu filă, într-un rechizitoriu nemilos al guvernării.

Aceasta este arma cea mai redutabilă de care Traian Băsescu se foloseşte pentru a-şi demola adversarul şi a-şi asigura un loc important, poate cel mai important, la masa puterii şi după ce va pleca de la Cotroceni.

Contextul îi este favorabil pe ambele câmpuri de luptă. În economie lucrurile merg prost, în ciuda cifrelor care atestă o uşoară creştere şi ţinerea sub control a deficitului şi a inflaţiei. Statisticile arată bine doar pentru că ţinerea lor în parametrii agreaţi cu FMI se face cu preţul reducerii la minimum a investiţiilor statului şi cu un nivel extrem de scăzut al consumului intern.

Fără performanţa la export a industriei auto şi fără un an agricol bun, cifrele ar fi arătat adevărata faţă a economiei: stagnare, investiţii reduse la minimum şi din ce în ce mai multe afaceri private care se sufocă şi mor. Într-un an ca 2009, când toată economia mondială se zbătea în recesiune, prestaţia Guvernului USL s-ar fi putut numi performanţă. Azi, când contextul internaţional este incomparabil mai bun decât acum 4 ani, stagnarea echivalează cu scădere. Mai ales într-o ţară ca România, în care potenţialul de creştere este imens.

În acest tablou cenuşiu, tot ce mai lipsea era un bombardament cu taxe, care să facă ţăndări şi ce-i mai rămânea fragilei clase de mijloc disponibil pentru consum. Banii pe care Guvernul îi va strânge cu arcanul de la segmentul productiv al societăţii au un singur scop: să ofere alianţei de la guvernare prilejul de a se împăuna propagandistic cu nişte măriri derizorii de pensii şi salarii în aparatul de stat. Preţul: perpetuarea marasmului economic şi accentuarea frustrării în rândul puţinilor români care creează plusvaloare.

PSD ştie foarte bine ce alegere a făcut prin decizia de a creşte taxele: electoratul său nu a înţeles niciodată că i se dă cu o mână, prin aşa-zisele creşteri de salarii şi pensii, dar i se ia cu două, prin scumpirile pe care le generează majorările de taxe şi accize.

Atunci când critică politica demagogică a USL, Traian Băsescu nu îşi face iluzii că va câştiga puncte în faţa electoratului PSD, dar speră să şubrezească efortul propagandistic al lui Victor Ponta şi pe cel al lui Crin Antonescu, care, deşi nu este iniţiatorul acestor măsuri, este complice la ele.

Mai mult chiar decât electoratul USL, îl interesează electoratul PDL, un partid care nu doar că nu se scufundă fără el la timonă, dar pare chiar că este pe un trend ascendent. Preşedintele nu are nici un viitor în politică dacă nu recuperează încrederea marii majorităţi a celor ce încă ar vota fostul său partid de suflet. În ochii lor, el trebuie să rămână cea mai importantă forţă care se opune USL, şi nu un politician în prag de pensionare, care a semnat pactul de coabitare pentru a-şi asigura o bătrâneţe liniştită.

Şi pe celălalt front, al relaţiei instituţiilor cu partidele, Traian Băsescu se bucură de circumstanţe favorabile. Cu fiecare declaraţie şi decizie prin care arată că frica de a nu fi debarcat îl face să-i pese mai mult de bunăstarea baronilor din propriul partid decât de comandamentele strategice pe care le apără şefii instituţiilor din zona siguranţei naţionale şi a justiţiei, Victor Ponta îi apropie mai tare pe aceştia, din nou, de Traian Băsescu.

După cum am scris de nenumărate ori, în ciuda nemulţumirilor punctuale şi adesea foarte justificate pe care le-au avut şi le au faţă de preşedinte, profesioniştii care dau consistenţă alianţelor cu SUA şi UE ştiu că, fără el, fără libertatea pe care le-a dat-o în a-şi conduce instituţiile, fără distanţa pe care a impus-o partidelor, nu ar fi reuşit nici un sfert din cât au făcut.

Traian Băsescu le-a setat un standard de aşteptări faţă de politicieni pe care Victor Ponta doar spune că vrea să-l respecte, dar pentru care nu face suficient. Teama că dacă liderul PSD va deveni preşedinte se va alege praful nu doar de carierele lor, ci şi de tot ce s-a câştigat instituţional în ultimii ani a crescut exponenţial în ultimele luni. Şi în special după atacul tripletei Ponta-Niţu-Cazanciuc la adresa DNA.

Paradoxal, nu scopul acţiunii i-a lăsat perplecşi pe profesioniştii din instituţiile de forţă. Într-un microunivers în care raţionamentele pragmatice şi cinice fac parte din fişa postului, nu a surprins pe nimeni că un lider politic vrea reciprocitate în raport cu un altul de care îl leagă un pact de coabitare de tipul 50%-50% – ai oamenii tăi în curtea mea, vreau şi eu oamenii mei în curtea ta.

Problema gravă este modul în care a fost executată operaţiunea de echilibrare. Brutal, neprofesionist, fără nici un pic de grijă şi respect faţă de efectele ei asupra altor colegi. În câteva ore, Niţu şi Cazanciuc au compromis munca de ani de zile a câtorva zeci de oameni care şi-au pus semnătura pe cele mai importante progrese pe care România le-a înregistrat din 1945 încoace.

Şi astăzi aceşti oameni muncesc pentru a repara ceea ce procurorul general şi ministrul Justiţiei au stricat din amatorism şi aroganţă. Iar răul făcut s-a decontat în special la Victor Ponta. Cine le garantează că nu va continua să prefere yesmeni în locul profesioniştilor şi că atunci când nu va găsi o cale să rezolve problemele cu tact şi inteligenţă nu va folosi din nou ciomagul? Merită să le pese de dorinţele lui, câtă vreme el nu dă doi bani pe munca lor?

Traian Băsescu are însă o problemă majoră, de care, culmea, pare că uită complet. El nu candidează anul viitor! Ceea ce înseamnă că tot capitalul politic pe care se chinuie să şi-l reclădească după ce l-a făcut ţăndări – mai ales din vina sa şi doar în mică măsură din cauza unor condiţionări obiective – va fi inutil dacă el nu are cui să-l transfere în cursa prezidenţială de anul viitor.

Planul lui Traian Băsescu de a rămâne în politică şi, implicit, posibilitatea ca el să fie cândva prim-ministru depind exclusiv de el însuşi. De capacitatea sa de a uita de profilul „Traian Băsescu-preşedinte“ şi de a se reinventa ca lider de echipă. După cum s-a văzut, nu îi mai iese să declare un candidat comun al dreptei prin ordin de zi pe vapor. Iar dacă dreapta, cu sau fără ghilimele, nu are puterea de a desemna un candidat unic, se va repeta situaţia din 2000, când candidaturile separate ale lui Isărescu şi Stolojan au făcut posibile intrarea lui Vadim Tudor în turul doi şi revenirea, fără nici un efort, a lui Ion Iliescu.

Singura şansă a lui Traian Băsescu de a rămâne la vârful politicii ţine de puterea sa de a uita cât de mult îi datorează foştii şi actualii colaboratori şi de a reintra cu ei într-o relaţie predominant colegială, care să-l ajute să-i convingă că riscul unei finale Ponta-Antonescu este maxim şi că nici un alt calcul nu trebuie să prevaleze. 

Şi doi: că acel candidat comun trebuie ales în funcţie de lucrurile pe care le-a făcut deja pentru ţară şi de capacitatea de a mobiliza din nou acel electorat care l-a adus pe Traian Băsescu acolo unde este azi. Dacă aceste două condiţii sunt îndeplinite, poate fi luată în calcul, în funcţie de rezultatul sondajelor de opinie, inclusiv candidatura în tandem, preşedinte-premier.

Dacă nu va înţelege că datorează României şi sieşi să arunce balastul de autoritarism pe care l-a acumulat, de voie şi de nevoie, de-a lungul timpului, va părăsi înfrânt Cotroceniul.

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite
00:00:46

Casele se clatină și sunt pe punctul de a se prăbuși după o ploaie torențială în Bolivia

Ploile abundente din Bolivia au provocat alunecări de teren de-a lungul malurilor unui râu umflat, din La Paz, miercuri (21 februarie), lăsând mai multe...

Parlamentul israelian a respins cu o majoritate uriașă orice „recunoaștere unilaterală a unui stat palestinian”

Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei "recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian",...
00:00:46

Casele se clatină și sunt pe punctul de a se prăbuși după o ploaie torențială în Bolivia

Ploile abundente din Bolivia au provocat alunecări de teren de-a lungul malurilor unui râu umflat, din La Paz, miercuri (21 februarie), lăsând mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă