16.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialDe ce vin turiștii moldoveni pe litoralul românesc

De ce vin turiștii moldoveni pe litoralul românesc

Anul trecut, pe litoralul românesc și-au petrecut vacanța numai 200 de turiști. Anul acesta, până la ora actuală, peste 3.000 și-au achiziţionat sejururi, iar pentru întreg sezonul este estimat un număr de 20.000 de persoane. Mai mult, previziunile pentru 2015 întrec orice așteptare. 

“Românii din Republica Moldova sunt foarte mulţumiţi de condiţiile oferite de litoralul românesc, feed-back-ul înregistrat până în prezent fiind pozitiv. Noi am promovat foarte mult România, împreună cu partenerii români, însă ar fi bine ca şi statul român să se implice mai mult. Pentru acest sezon estimăm 20.000 de turişti moldoveni pentru riviera românească, dintre care numai noi vom aduce, cu autocarele noastre, 10.000. Însă, dacă România se va promova puternic în Republica Moldova, anul viitor litoralul românesc ar putea primi 100.000 de turişti moldoveni”, subliniază Alex Filipski, director general al Voyage Center Philipsky Tour din Republica Moldova. 

Numărul de turişti din Republica Moldova este deja foarte mare, ţinând cont că în iunie vremea a fost în mare măsură nefavorabilă. Numai Voyage Center Philipsky Tour asigură 8 curse săptămânale cu autocarul în perioada 1 mai-1 octombrie pentru litoralul românesc, în ziua de vineri operându-se două curse. Suplimentarea a fost introdusă recent, datorită cererii mari. În plus, mai sunt turişti moldoveni care vin cu automobilul propriu sau cu alte companii de transport cu autocarul care ajung pe litoralul românesc sau chiar şi pe cel bulgăresc.

Trei motive importante

Principalul motiv al numărului în creștere al turiștilor este faptul că, din acest an, din luna aprilie, cetățenii Republicii Moldova pot călători fără vize în Uniunea Europeană. Un alt motiv este conflictul din Ucraina, una dintre destinațiile de vacanță tradiționale. Numai în Crimeea ajungeau, înainte de conflict, circa șase milioane de turiști străini în fiecare an (evident, nu numai din Republica Moldova). Al treilea motiv este faptul că litoralul românesc a început să fie promovat ca o destinație de vacanță și peste Prut.

„Turiştii moldoveni nu cunosc încă nimic despre litoralul românesc, iar acum merg la întâmplare aici. Motivele alegerii litoralului românesc sunt promovarea efectuată de noi şi proximitatea. Aceşti turişti, fiind foarte mulţumiţi, recomandă apoi litoralul rudelor, prietenilor sau colegilor. Nu exagerez când spun că românii din Republica Moldova pot ridica sudul litoralului românesc”, declară Alex Filipski. Și Asociația Litoral Delta Dunării s-a implicat în aducerea de turiști din Moldova. În luna mai, aceasta a lansat campania „Litoralul pentru toți“ în Republica Moldova.

Ce vor moldovenii

Turiştii moldoveni preferă preţurile mici, plătind în medie 100-120 de euro pentru 5-7 nopţi (majoritatea aleg 7), fără servicii de masă. Ei aleg în special sudul litoralului românesc şi preferă vârful de sezon ca perioadă de alegere a concediilor (iulie şi august). Marea lor majoritate sunt turişti care alegeau înainte Ucraina ca destinaţie estivală. Turiştii moldoveni sunt foarte influenţaţi de publicitatea outdoor, pe panouri. În Chişinău, de exemplu, acest tip de publicitate este mult mai ieftin decât în România, ajungând la 400 de euro pe lună per panou. Bulgaria şi Turcia se promovează de ani de zile în Republica Moldova, prin publicitate outdoor şi în mass-media, contacte de ani de zile cu multe companii şi promovare prin agenţiile de turism.

Mai recent, şi Grecia derulează o campanie agresivă de promovare. Ca exemplu, în acest sezon, din Republica Moldova sosesc 7 autocare pe zi pe litoralul bulgăresc, numărul de turişti ajungând la circa 2.500 pe săptămână. Subliniem că şi Bulgaria profită din plin de reorientarea turiştilor moldoveni către alte litoraluri din cauza situaţiei tensionate din Ucraina. De asemenea, către Grecia merg săptămânal 10 curse cu autocarul, iar pentru Creta există cursă charter săptămânală şi la ora actuală locurile sunt vândute în totalitate până la mijlocul lunii august.

Cele mai citite

Erik Ten Hag, sub presiune! Manchester United continuă seria dezastruoasă în Premier League

Seria de meciuri fără victorie a lui Manchester United sub conducerea lui Erik Ten Hag continuă, echipa a acumulat doar 8 puncte după 7...

Caz câștigat de CRJ la Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat de curând în privința respectării drepturilor la locuire, viață privată și nediscriminare a grupurilor vulnerabile, drepturi...

3 întrebări pe care să i le adresezi medicului stomatolog cu ocazia unui consult de rutină

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă