-0.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialDe ce vin italienii să divorţeze în România

De ce vin italienii să divorţeze în România

Procedurile ieftine şi rapide transformă România într-o destinaţie de divorţ pentru cuplurile italiene, scrie New York Times. Avocaţii specializaţi contactaţi de RL spun însă că nu se poate vorbi despre un „turism de divorţ”, asemănător celui medical.

 

Din ce în ce mai mulţi italieni aleg să divorţeze în alte ţări membre ale Uniunii Europene, unde procedurile legale sunt mult mai simple decât în Italia, ţară în care pentru a dizolva o căsnicie sunt necesari cel puţin trei ani de trai separat, potrivit cotidianului american. Acest lucru a deschis chiar o nişă de afaceri pentru italieni: o firmă din Peninsulă oferă servicii de desfacere a căsătoriei all-inclusive, cu tot cu biletele de avion, iar costurile pornesc de la 5.000 de dolari.

Jurnaliştii americani relatează despre un cuplu care a venit la Bucureşti de la Bologna, pentru o singură zi, cu unicul scop de a semna documente de rezidenţă în România. Cei doi soţi speră că în câteva luni căsnicia lor va fi desfăcută legal. „Un divorţ clasic durează prea mult dacă intenţia ta este să-ţi refaci viaţa şi să o iei de la capăt”, a spus bărbatul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. „A fost uşor. Abia ce am semnat” actul de rezidenţă, a adăugat el.

Oficialii şi avocaţii italieni spun că numărul celor care aleg să profite de legislaţia europeană şi să divorţeze în alte ţări pentru a evita procedurile complicate din Italia este în creştere. Practic, după ce obţin rezidenţa, cuplurile pot cere divorţul după doar şase luni. După ce judecătorul din România recunoaşte divorţul, sentinţa este trimisă la registrul public din Italia, unde este recunoscută oficial. Acelaşi lucru este valabil pentru toate statele UE.

Avocaţii italieni spun că România a devenit destinaţia preferată a „turiştilor de divorţ”, datorită procedurilor flexibile şi preţului mic. Potrivit avocatului Mihai Lungu, onorariul mediu perceput pe piaţă pentru un divorţ este de 500 de euro.

Totuşi, Lungu spune că nu a auzit despre astfel de cazuri, deşi confirmă faptul că străinii pot divorţa în România, dacă au rezidenţă aici. Nici el, nici avocata Teodora Arteni nu cred că se poate vorbi despre un „turism de divorţ”, similar celui medical, chiar dacă divorţul în România este mult mai simplu decât cel din Italia. „E prima dată când aud de aşa ceva,” spune Arteni.

Numărul italienilor care divorţează în străinătate este greu de estimat pentru că nu există o statistică a autorităţilor în acest sens, scrie NY Times. Totuşi, Gian Ettore Gassani, preşedintele Academiei Italiene a Avocaţilor pe Probleme Matrimoniale, spune că numărul de italieni care divorţează în străinătate a crescut. Din acest motiv, el afirmă că ce se întâmplă ar fi o înfrângere a sistemului juridic italian. Asociaţia pe care o conduce estimează că, în ultimii cinci ani, cel puţin 8.000 de cupluri de italieni au fost desfăcute în străinătate.

Spania, Franţa şi Marea Britanie sunt şi ele destinaţii populare pentru divorţ, însă România este cunoscută ca fiind o ţară mai ieftină cu proceduri mai rapide. Firma care a aranjat divorţul cuplului contactat de NYT se cheamă Divorzio Comodo, adică „divorţ uşor”. 

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...
Ultima oră
Pe aceeași temă