Guvernul de tehnocrați într-o țară unde partidele au alunecat pe panta populismului și corupției este o idee bună, iar Dacian Cioloș e cel mai bun om care îl putea conduce. Guvernul de tehnocrați trebuia făcut încă din ianuarie trecut, când PSD se delegitimase prin felul în care se organizase alegerile, Klaus Iohannis era la șaptezeci la sută încredere și majoritatea românilor credeau că țara merge într-o direcție bună.
Țara asta voia- la președinte nou, oameni noi. În loc de această cale curajoasă, care s-ar fi putut negocia cu partidele sub presiunea unei străzi entuziaste (azi strada e furioasă, o mare diferență), s-a preferat blatul cu partidele pe tema alegerilor la primari și încercarea de a forma o nouă majoritate cu cost minim pentru a aduce un guvern liberal.
A fost un an pierdut de Klaus Iohannis, parțial câștigat de PSD și net pierdut de liberali, care au convins noua societate civilă – tânără și foarte tânără- că viitorul nu poate veni decât prin formațiuni politice radical noi. Ca atare, noul guvern vine în ultima clipă, pe un fond de scepticism deja instalat în locul energiei pozitive de acum un an și pe o situație externă în care nu mai avem avantajele din ianuarie trecut- atâtea câte erau ele, parte și din vina noastră.
Ce a fost, a fost, nu se mai poate recupera, atâta costă leadershipul, sau mai degrabă lipsa lui. Întrebarea azi e ce poate face acest guvern în 2016, sprijinit condițional de toate partidele din Parlament. Chiar cu un program de guvernare așa de încropit că nu a mai fost timp de editare, ce să mai spun de corectură, Cioloș știe în fond ce are de făcut și după părerea mea e capabil să facă. A stat cinci ani în executivul european. De asta încă din ianuarie trecut i-am avansat numele, public, pentru că dintotdeauna mi-am dorit să vină cineva la guvernare care să fi fost deja într-un guvern modern, cum e Comisia Europeană.
Acel cineva nu poate decât să înceapă să reorganizeze din temelii felul arhaic, neprofesionist și corupt în care funcționează guvernul României- numai dacă schimbi felul în care se pregătesc și desfășoară ședințele de guvern e un salt astronomic. Și eu cred că va încerca. Din păcate însă, unele din constrângerile care s-au văzut la formarea guvernului trebuie să dispară pentru ca întregul exercițiu să aibă vreun potențial. Ca să dispară, ele trebuie să devină transparente iar primul ministru să fie mai puternic. Despre asta e vorba în acest articol. Ca și despre potențialul indiscutabil pozitiv al guvernului, mai ales al eurocraților aduși de la Bruxelles- restul sunt acolo ca să nu se schimbe mare lucru, dar dacă opresc parandărătul prin simplul fapt că nu sunt oameni politici tot e bine.
Problema numărul unu este că au existat actori ascunși foarte puternici care s-au amestecat în formarea guvernului. Instituțiile de forță și-au pus miniștri în zonele strategice, deci au direct și pe față preferații lor, chiar dacă nu or fi ofițeri acoperiți-tocmai au dat cu subsemnatul că nu sunt. Să zicem că e în regulă, oricum politica noastră externă era de câțiva ani buni anexa serviciilor, ba char a ajuns teren de rivalitate între servicii.
De fapt nu prea e, că așa cum am scris repetat și eu, și Andra Martinescu de la Cambridge, politica noastră externă suferă din cauza aceastei abordări, dar nu o să o dregem acum, în climatul extern actual și într-o dezbatere publică internă în care Cumpănașu ne informează că el a prezis înaintea papei că începe al treilea război mondial și că haidem la el odată, iar Moise Guran prezice că marile puteri vor veni cu o conferință de pace să împartă Siria. În fond nu e de mirare că la criza refugiaților românii au reacționat așa de meschin și de parohial- sunt ani de zile de când măcar pretenția că s-ar oferi cuiva o spoială de educație în acest domeniu a dispărut.
Îmi e clar însă că nu primul ministru va fi șeful acestor oameni și asta e o problemă democratică, civilii nu par să mai controleze militarii la noi, ceea ce e unic în țările NATO.
Siguranța ca siguranța, măcar să zicem că vor controlul ca să își poată face treaba, dar măcar alte două grupuri de lobbyiști s-au împins în guvernul Cioloș. Nu e normal ca primul ministru nici să nu știe că propunerea lui la Ministerul Justiției nu are treabă cu dreptul și să nu o poată retrage decât prin scandal public, chiar dacă vrea.
Asta arată grave probleme de discernământ și informare la nivelul administrației prezidențiale- cronice, dat fiind că în ianuarie au numit un consilier cu siguranța națională care a fost umflat de DNA după ce servciile îi dăduseră verde, iar în noiembrie nu știau ce le-ar fi putut spune orice moderator TV, că dna Guseth nu are nici dreptul și nu poate vorbi public- iar pe vremea când își utiliza propriul discernământ și nu se lăsa folosită de alții s-ar fi ferit să o facă. În realitate, nici nu le păsa, ceea ce e un risc, arată respectul pentru competență și înțelegerea competenței la cel mai înalt nivel și dă dreptate mai vechiului nostru avertisment (semnat de 35 de organizații între timp) că lucrul cel mai bun pe care îl poate face administrația prezidențială pentru promovarea meritocrației e să devină ea însăși o meritocrație, nu o arbitrarocrație, cum e acum.
În sfârșit, diferite grupuri de lobby au blocat și ei pe cine se temeau că le va închide ușa și au plasat câțiva omuleți, sau câțiva oameni nuli ca să meargă businessul ca și până acum. Aș vrea să îi previn, începând cu lobbyiștii firmelor de asigurări private de sănătate, care de ani de zile nutresc visul să-și echilibreze bugetele pe seama contribuțiilor obligatorii pentru sănătate că nu o să le iasă nici acum mai mult decât le-a ieșit cu legea sănătății a lui Băsescu.
Suntem cu ochii pe voi. Antena 3 pretinde, și îi cred, că audierea ratată a Cristinei Guseth la comisia juridică, aceea purificată de intrații în pușcărie de pe vremuri Greblă și Adam, a fost un top de audiență, s-au uitat la ea 2.5 milioane de oameni sau așa ceva numai la ei. Cam așa va fi și pe viitor de acum înainte e cam greu să mai ascunzi ceva pe undeva, nivelul de supraveghere publică a acestui guven va fi foarte mare.
Domeniile care necesită reforme elaborate și decizii curajoase pentru a rezolva probleme de acțiune colectivă – educația și sănătatea- nu vor putea ca atare fi reformate în acest an, măcar să fie bine managerizate.Și atunci, ce poate face guvernul Cioloș? După părerea mea, doar două lucruri. O reformă a administrației, în sens meritocratic, pentru că distrugerea ultimilor ani depășise orice limită, și aici nu împărtășesc scepticismul legat de Vasile Dâncu. Poate nu l-aș lua coautor pe dl Dâncu la vreo lucrare științifică și nici nu mi-aș comanda vreun exit poll de la el- nu e un om de știință.
Dar, sub guvernul Năstase, Dâncu a fost un ministru mai degrabă bun- mai tinerii mei colegi care au vrut să sară pe el zilele astea nu știu asta, și îmi fac datoria să le-o spun. Dâncu e un politician care înțelege nevoia de meritocrație și e cel mai democrat dintre pesediști, și asemenea reformă nu se poate face decît dacă toate forțele principale sunt de acord. Miza e mare – miliardul de euro din programul operațional pentru administrație. În primăvară un secretar de stat în guvernul Ponta, presat de Comisia Europeană să facă reformele pe care le tot cer eu a fost atât de prost încât a spus că pronunțarea acestui nume (al meu) poate provoca un incident diplomatic.
Vă dați seama câtă minte de securiști, ei credeau că relațiile dintre Comisie și noi sunt diplomatice, suntem în state diferite. Și se pregăteau să arunce pe apa sâmbetei miliardul pe euro, care e suficient pentru o reformă administrativă serioasă, dacă este regândit în acest sens și nu pus integral pe consum, cum era plănuit de Ponta și ai lui, pe linia minimei rezistențe. Deci cu ochii pe ei, vedeți aici.
Al doilea lucru esențial pe care îl poate face guvernul Cioloș privește modernizarea organizării noastre financiare, demult amânată, bugetul multianual de o mie de ori promis și un proces de planificare și dezvoltare în sfârșit modern, care să reducă arbitrariul cheltuielilor cu dezvoltarea și să facă previzibil un plan de infrastructură pe termen lung. Din nou, însă, asta necesită cooperare între partea tehnocratică din guvern și dl Dâncu. Înseamnă asta că dl. Dragnea, alt mare câștigător al anului 2015, trebuie să fie și el de acord? Și e asta realist? Aș înclina să spun că nu e cu neputință. Revoluția managementului nostru financiar nu necesită legi noi, doar voință administrativă și capacitate, deci poate fi împinsă de guvern. Nu e mai bine să știi sigur că faci autostrada Sibiu-Pitești în următorii trei ani și termini Transilvania peste patru-cinci ani, decât să pretinzi că le faci pe toate odată și să nu faci de fapt nimic, să dărâmi iarna ce ai construit vara?
Guvernul Cioloș nu va face nici reformele constituționale și electorale pe care le vrea lumea însă, și aici aud deja dezamăgiri. Două precizări. Unu, nu e nevoie de reforme constituționale pentru progresul României, singurele vreodată dovedite de economiști că aduc folos nu erau oricum ce ne pregăteam să facem (nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar 300 de parlamentari sau o singură cameră sunt propuneri simbolice, impactul asupra dezvoltării e zero). Doi, dacă lumea chiar vrea să nu se realeagă primarii scăpați pe moment de DNA cu un număr insignifiant de voturi sau să nu păstreze cartelul de partide actual atunci trebuie să își prezinte cazul la Președinte și la Parlament, unde nu au fost auziți suficient, că ăștia nu te aud decât în numere mari.
Nici partidele, nici Klaus Iohannis nu au vrut și nu vor aceste reforme, deci ele nu fac parte din mandatul lui Dacian Cioloș. Evident, Cioloș și-ar fi putut risca mandatul printr-o ordonanță de urgență, că- să fie clar pentru toți cei care pricep mai greu sau dezinformatorii profesioniști- problema modificării legislației cu un an înainte de alegeri se pune doar atunci când e vorba de modificări care ar retrânge drepturile cuiva sau ar face inegală competiția electorală, nu invers, dacă vrei să corectezi probleme de reprezentativitate, cum vrem noi cu cele două tururi de scrutin, poți să o faci și cu o săptămână înainte de alegeri. Dacian Cioloș nu a considerat că renunțarea la acest punct de program, deși era pe lista numărul 1 a străzii, e suficientă pentru a-și depune mandatul, iar strada trebuie să iasă iarăși în stradă dacă vrea să obțină orice revedicare electorală.
Și cu asta închei. În regulă, poate Dacian are dreptate, nu e un preț prea mare ăsta cu reforma electorală ca să poți face lucrurile de mai sus, pe care partidele nici nu voiau, nici nu știau cum să le facă. Dar care e acel preț prea mare? Care e limita pe care o pune premierul Cioloș tuturor celor care s-au băgat peste el fără jenă în astea zece zile și se vor mai băga și pe viitor, că ne așteaptă redevențele, și alte lucruri unde sunt mari interese? Unde e ”până aici” al lui Dacian Cioloș, dacă e undeva, așa cum pentru Mircea Miclea a fost bugetul la educație sau pentru Peter Eckstein Kovacs a fost sprijinul dat de Băsescu lui Gold Corporation? Că e fals că noi nu avem exemple de demnitate și intransigență în viața noastră publiă. Și de asta, cel mai important lucru pentru securizarea premierului Cioloș este ca acesta să aibă în permanent în buzunar o ofertă de slujbă în altă parte, complet autonomă, dincolo de circuitul de influență românesc.
Dacă o avea, nu-l mai făceau prim ministru, că ei nu pot lucra cu oameni autonomi. Dar dacă nu capătă una, dacă nu are în orice moment unde se duce și poate amenința că pleacă- așa merge piața în Occident, și merge bine, dacă vrem să avansăm noi aducem oferte care arată că ne vor și alții- atunci tare mă tem că acest foarte onorabil prim ministru și guvernul său vor fi fierți la foc mic în bunele lor intenții și trimiși acasă după ce-și vor fi făcut treaba pentru care i-au pus unii acolo- să tragă de timp nu până se trece la o epocă nouă, ci se reface cea veche și mult zdruncinată.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
