Ciudată ţară România asta, în care până şi tehnocraţii apolitici îşi fac campanie electorală, pe lângă grosul politicienilor, care nu fac oricum niciodată nimic altceva. Dar, spre deosebire de o ţară normală, spre exemplu Germania, unde tocmai s-au ţinut locale în care lumea a votat partidele pentru programe, bune sau rele, şi ne-am ales pentru prima dată la Berlin şi cu nişte populişti, deocamdată doar cu puţin peste 10 la sută, care sunt contra UE şi vor să ne interzică dubla cetăţenie, de ce se ţin alegeri în România nu e clar. Rezultatele sunt predeterminate, din motivele următoare:
Traseismul de şcoală veche
Principalele partide au schimbat de atâtea ori oamenii între ele încât la nivel local devine un mister cine e cine. PSD, care contează pe mai multe locuri, s-a umflat cu traseiştii de la PP-DD, PDL şi UNPR de dă pe-afară. ALDE iarăşi reciclează pe alde Vosganian şi PMP a mâncat UNPR cu oase cu tot. Au trecut 25 de ani şi văd deja o grămadă de progenituri de la primele generaţii de politicieni din 1990, sau ultimele de comunişti pe faţă de dinainte de 1990 pe listele de partid. Oameni care să fi fost constant la un singur partid sunt în minoritate. Ca atare, indiferent ce spune cineva că va face sau nu va face această masă informă nu prezintă nici o garanţie. Mi‑a fost semnalat un nou campion local al traseismului politic, unul Ionel Agrigoroaei, ales pe listele PP-DD în 2012, care ar fi schimbat deja cinci partide în acest mandat. Până la noi liste negre, e limpede că nu există suficientă dezaprobare locală pentru asemenea creaturi, sau nu ar îndrăzni să se mai pre-zinte. De la şefii de filiale care îi recrutează la activul de partid şi la presa locală, o enormă complicitate domneşte cu scopul de a oferi alegătorilor aceeaşi poşircă reîncălzită fără nici o formă sau culoare politică.
De veghe în lanul cu partide
Grupurile de interese cu pi-cioruşe prin diferite servicii secrete, care au plasat surprinzător de mulţi oameni în guvernul onestului prim-ministru Cioloş, ca gatekeepers (definiţia termenului, care există, se pare, şi în Ucraina, Rusia şi Repu-blica Moldova, sub numele de smotriaşki, este de veghetor asupra intereselor unui grup strategic, pus acolo ca să controleze pe ministru, când acesta se întâmplă să nu fi fost numit chiar de grupul respectiv, să nu încurce treburile cu adevărat serioase care merg pe acolo), se pregătesc să şi-i pună şi pe liste, că ar fi păcat după o guvernare tehnocrată bine intenţionată, dar foarte slabă, să scadă afa-cerile din cauza lăcomiei de partid. Ca să fiu şi mai clară, dl Truică era un gatekeeper, dacă îi citiţi dosarul, dar nu toţi sunt aşa celebri, tehnocraţii au fost şi ei încălecaţi cu consilieri, şefi de cabinet şi secretari de stat ale căror loialităţi nu erau de partea şefilor lor. Vezi dl Biriş, care, atunci când a plecat, a încercat să o tragă jos şi pe şefa lui, ministresa, că doar nu pentru ea lucrase şi nu avea de ce să-i fie loial. Sectoarele-cheie precum transporturi, energie sau construcţii, ce să mai spun de fondurile de tot felul, nu ajung aproape niciodată la neaveniţi, oricât încercăm noi să le scoatem de sub obroc, şi aşa se face că în august unicul proiect european contractat de Ministerul Fondurilor era către SRI, celebrul SIL, de 25 de mi-lioane, bani daţi pe urma altor bani din anii precedenţi ca să se poată stoca toată informaţia de fapt neautorizată pe megaservere ale unor companii obscure mari câştigătoare de fonduri publice şi, eventual, să o şi analizeze careva. Până nu a fost pus pe ţeavă proiectul ăsta nu s-a putut remania Guvernul. Proba finală o vor da alegerile, adică acei oameni în care partea antreprenorială a serviciilor a investit vor fi plasaţi pe liste, indiferent ce zice Cioloş, care deja a înghiţit de nu ştiu cum le mai poate duce, indiferent de ce va zice oricine. Ideal nu la un partid, că nu se ştie care iese, ci la 2-3 de ambele părţi, ca să fim siguri că avem totul. S-au făcut planuri chiar micul USR să fie capacitat cu băieţi din ăştia, din prima, că scorul de 30 la sută a speriat lumea şi e cazul să se intervină rapid, ce atâta spontaneitate. Şi tinerimea en-tuziastă, dar naivă prea peste poate, a făcut o regulă cum că la USR nu pot candida cei care au fost susţinuţi vreodată pentru o funcţie de vreun partid (deci Mircea Miclea, care a plecat prin demisie de onoare, sau Monica Macovei în 2007, ignorând ce a mai făcut de atunci, nu ar putea candida pentru USR), dar la asta nu s-au gândit, aşa că se califică în schimb oricine cu ochi albaştri care a fost pe afară fără să fie clar ce făcea acolo, a ocupat la rând 2-3 poziţii strategice în Guvernul Cioloş pe zone diferite de competenţă, dar fără a avea nici una şi acum calcă pe cuvântul premierului şi îşi caută energic loc pe vreo listă de partid. Ăsta e planul, şi ăsta e limanul, că deja au avortat ce mai era în rest, Noua Republică sau M10, şi au creat noi fantoşe, PUR şi Alianţa Noastră, deci viitorul USR a mai rămas de deturnat.
Programe inexistente şi candidaţi obscuri
Fără să mă deranjez, că venisem în Germania de o săptămână, eu am putut vota informat la Berlin, că ştiam de un car de ani cine candidează ca primar, tot aşa cum şi la alegerile generale de la anul ştiu care sunt premierii partidelor în competiţie, sau principalii miniştri.
Nu prea le aveam cu progra-mele, dar în prima zi când m-am dus la supermarketul de după colţ activul de partid m-a umplut cu toate programele posibile – că erau toţi în prag, minus populiştii –, unele capsate şi cu poze, şi toate cu bullet points, fără gargară.
Nu am însă nici o idee – deşi de cincisprezece ani conduc în România coaliţia informală pentru profesiona-lizarea partidelor politice, am ţinut la şcoli de vară, cursuri postuniversitare şi am scris programe de am ameţit – ce anume vor partidele româneşti. Liberalii m-au pierdut de tot cu ce au făcut în Parlament în ultimul an cu pro-iectele lor populiste de schimbat contracte retrospectiv sau filtrat produsele la supermarket; la PSD noroc cu dna Andrones-cu, cu programul ei de protejat impostura, că mai aud de ce le e lor drag în viaţă; ALDE – ultima oară când am auzit de ei boceau după locurile prin consiliile de administraţie pierdute, şi tot aşa. Dacă mâine fac un partid cu cine a fost la Raportul anual SAR la Delegaţia UE anul acesta, sau anul trecut, mai uşor ştie lumea ce idei avem decât dacă iau orice partid actual, care e inferior ca formulare de politici publice unei adunări din asta ad-hoc, ce să mai spun de un think-tank. Consiliul Investitorilor Străini ne-a făcut, ca ata-re, proiectul de viitor de ţară, şi nu are rost să îi demascăm că îşi urmăresc interesul, sigur că o fac, dar au măcar capacitatea să urmărească ceva. Proiectul preşedintelui nu a zburat nici o vară, şi mai puţin idioţeniile plasate de servicii cum că sprijinim toţi noua armată europeană, care va rezolva nu se ştie ce (în afară de a provoca o partidă de râs a lui Putin când vede de ce ne ţinem), partidele ştiu ele mai bine decât să îşi formuleze puncte de vedere în probleme din astea periculoase, cine ştie, poate nu e punctul de vedere autorizat. Ştiu ei băieţi din ăştia care au făcut şi master la SRI, doar-doar or intra şi ei în sfera de patronaj a cui trebuie, că nebun să fii să ai vreo părere proprie în politica românească, şi de-a dreptul tâmpit să ai vreun program.
Electoratul ştie şi el, dar nu face ce trebuie, adică să ceară mai energic oameni buni şi idei clare despre ce fac partidele, adică:
– Primele o sută de zile la guvernare, punct cu punct.
– Planul în linii mari al bugetului pe următorul an şi pe viitorii cinci ani, că ne mutăm în filosofia multianuală (sau măcar încercăm).
– Lista membrilor Cabinetului, cu poză, biografie şi ce îşi propun acum, nu după alegeri; cine nu are un Cabinet întreg, măcar ce are, de exemplu Verzii să ne spună pe cine ar pune ei ministrul Mediului şi director la Romsilva.
În loc de asta, apatie, resemnare, nu ne ducem la vot că nu avem de ce şi cu cine, şi o chestie nouă, democraţia delegativă, nu se poate, adică, să rămână tot Dacian şi să ne scape de partide şi alegeri? Dacă aţi ajuns până aici, v-aţi prins de ce nu se poate, dar pentru orice eventualitate vă mai explic o dată: Dacian nu are nici o bază de putere şi de asta nu a avut şi nu are control decât parţial pe guvernul lui, un prim-ministru trebuie să fie şeful unui partid ca să aibă cu adevărat mandat şi să încerce să scape de controlorii ăştia pe care îi dai afară pe o uşă şi intră pe alta, deocamdată vezi cât poate Guvernul Cioloş în faptul că de la Otopeni coada de taxi a ajuns la Gara de Nord şi cine ştie unde mai ajunge… Dacian a oferit însă un model de comportament nou, şi asta e mare lucru, măcar să se măsoare ăştia cu el, dar nu mai căutaţi alte căi decât partidul şi programul, că încă nu s-au inventat, cereţi mai mult de la partide şi programe, că altfel degeaba se ţin alegeri.
Post Scriptum: SAR şi Fundaţia Friederich Ebert vor organiza dezbateri pe teme de educaţie, sănătate şi reforma serviciilor secrete, precum şi un tabel final comparativ cu oferta partidelor politice în aceste alegeri.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
