Zilele trecute, societatea românească a ratat încă o dată o dezbatere serioasă referitoare la relația bisericii cu statul român. Deși subiectul fierbe, de câțiva ani, mai ales pe platformele social media, compuse preponderent din tineri din mediul urban, tema este îngropată de către decidenții politici, imediat ce apar primele reacții mai inflamate în spațiul public.
Nimeni nu are curaj să pună pe agenda publică problema spinoasă a finanțării Catedralei Neamului de către statul român.
O reacție mai abruptă a Guvernului, care anunță sistarea conductei de bani către Biserică, generează, invariabil, o contrareacție agresivă a Patriarhului Daniel, care vine cu o solicitare imposibilă – restituirea avererilor mânăstirești de acum 150 de ani – moment în care filmul se taie, întrerupându-se, astfel, orice fel de dialog între cele două autorități.
Din lașitate, ambii actori se pun de acord în menținerea statu- quo-ului, iar tăcerea instituțională se așterne peste temă. Nu este prima dată când asistăm la astfel de rateuri comunicaționale pe subiectul BOR.
În cei opt ani de zile de la întronizare, Patriarhul Daniel a evitat orice fel de dezbatere publică pe teme care stârnesc interes în societate, refuzând, din principiu, interviuri în mass-media sau dialoguri cu personalități. Singurul canal de comunicare ales de către Patriarhie, pentru a-și transmite mesajele, este celebrul comunicat de presă, după cum arătam, anul trecut, și aici.
O evitare a discutării controverselor nu duce la o rezolvare a lor sau la o calmare a spiritelor, ci dimpotrivă, va acumula, ca într-o oală sub presiune, mai multe umori și energii negative în jurul temelor legate de Biserică.
În spatele temei despre finanțarea construirii Catedralei din bani publici, se ascund, de fapt, multe pasiuni, care definesc cele două tabere mai vizibile în spațiul public: cea a conservatorilor, care, structural, pledează pentru o schimbare moderată în interiorul BOR și care își doresc ca biserica să rămână un actor viu în viața publică și cea a seculariștilor progresiști, care pledează pentru valori umaniste, promovarea științei și pentru laicitatea statului.
Din cauza lipsei de deschidere spre dialog, cele două curente s-au ostilizat atât de mult, încât asistăm la promovarea, în spațiul public, a tot felul de marote reducționiste, care sfidează logica și simțul realității.
Spitale contra catedrale, se subînțelege din alăturarea celor două entități, puse în mod fals, în raport de opoziție, de parcă ar exista români care s-ar opune modernizării spitalelor și ar trebui să facă o alegere între cele două.
Emoția influențează rațiunea într-o măsură mai mare decât cea în care rațiunea influențează emoția. În cazul de față, antipatia față de un actor ne face să acționăm sub impuls și să tragem concluzii pripite. Eticheta, stigma, circulă mai rapid decât o demonstrație analitică.
Suntem mai urmorali decât ne place să credem, iar ofițerii raționali, precum Mr. Spock din Star Trek, se află numai în filmele SF.
Nu cifrele bugetare ne împing spre a avea poziții ostile față de BOR, ci antipatia față de mesajele pe care le transmite instituția de-a lungul timpului, așa cum nu sentimentul evlavios determină BOR să construiască acea catedrală, aleasă nepotrivit lângă o măgăoaie comunistă, ci obsesiile megalomanice ale conducerii BOR.
Într-o astfel de atmosferă antagonistă, creată de ani de zile, în societate, o dezbatere organizată de către mesagerul schimbării, premierul Cioloș, Patriarhul Daniel și alți actori relevanți, ar fi fost mai mult decât binevenită.
Prin dialog și găsirea unei căi de mijloc, pentru a detensiona conflicte ideologice, societatea românească și-ar dovedi maturitatea și o înțelegere mai profundă a părților care o compun. Nu este cazul. Aceeași formă de autism instituțional blochează punțile de dialog între cele două curente.
Din păcate, la noi, sunt preferate miturile, legendele. Mitul că ÎPS Daniel are o influență așa mare asupra clasei politice, încât face și desface guverne, mitul că biserica are puterea să schimbe, în rural, în mod definitiv, scorul unor alegeri electorale, mitul că BOR este atrasă de putere ca musca de un bec și că a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri din stat. Mituri care au priză, de fapt, numai în interiorul instituțiilor închise, ermetice. De aici și până a compara BOR cu un serviciu secret nu e decât un mic pas. În fond, nu aceleași lucruri se spun și despre SRI?
