Victor Ponta face realmente senzaţie în politica românească de azi. Înainte de a explicita acest enunţ, vreau să mărturisesc că mi-a fost greu până acum să văd în liderul PSD altceva decât o figură ştearsă şi rătăcită, în ciuda tinereţii şi a funcţiilor pe care le-a avut în partid şi în stat. Dar, pe lângă setul de contraservicii pe care le face de regulă ideii de opoziţie, liderul PSD produce senzaţie, deconspirând indirect detalii din profilul său de politician.
Cazul penal al preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, îi dă lui Victor Ponta ocazia să pună pe masă reţeta propriului succes. Nu cred că o face intenţionat, după cum nu cred că îşi dă seama de ceea ce face. Apoi, acelaşi Victor Ponta mai deconspiră existenţa unui mandat nescris pe care, ca preşedinte de partid şi om politic, a decis să-l ducă până la capăt: consolidarea corupţiei, nu eradicarea ei, destructurarea statului de drept şi a principiului separării puterilor în stat. Mai direct spus, Ponta a intrat în cursă cu mentorul său, Adrian Năstase, şi, dacă va reuşi ceea ce-şi propune, se va situa cu mult deasupra iubitului său conducător.
Pentru că este o ocazie cum rareori se ivesc, să profităm şi să citim pe rând – şi printre rânduri – mesajele pe care Victor Ponta le transmite zilele acestea societăţii româneşti:
1. Stop arestării opozanţilor politici, solicită liderul PSD. Cererea sa ar fi fost validă dacă ar fi rezonat în epoca României dejiste sau a celei ceauşiste, într-un Chile de sub cârmaciul Pinochet, într-o Coree de Nord actuală, într-o Tunisie sau Egipt aflate în plină transformare. Din acest punct de vedere, Victor Ponta şi-a pierdut de tot busola. Dacă România de acum îi pare geamănă cu epocile mai sus menţionate, ar fi cazul să răspundă el însuşi pentru dezastru. PSD a guvernat România între 1990-1996, 2000-2004 şi 2008-2009, adică aproape 12 din ultimii 20 de ani.
2. Ameninţarea la adresa judecătoarei care l-a arestat pe baronul de Argeş şi avertismentele lansate, ca la biliard, spre corpul magistraţilor care nu-şi bat joc de banii statului şi fac ceea ce au în¬văţat la şcoală, iar nu prin cârciumile bătute de alde Voicu şi reţeaua sa.
Ca lider politic şi închipuit social-democrat modern, Victor Ponta nu mai poate pretinde din acest moment altă etichetă decât aceea de iresponsabil. Ar trebui lipită acum de numele său şi niciodată dată jos. Nu ştiu exact ce lecturi de specialitate are liderul PSD la bază. Dar aici atacă un principiu suprem într-un stat civilizat: principiul separării puterilor în stat, cel care face funcţionale instituţiile dintr-o democraţie, care consolidează respectarea libertăţilor individuale şi de expresie în statul de drept şi care frânează abuzurile puterii faţă de opoziţie. Or, Victor Ponta conduce în politică aşa cum o face ca pilot de raliu: iese în decor la prima curbă în sfârşit serioasă.
3. Forţa exemplului personal. Tânărul preşedinte al PSD recurge la un discurs care pla¬giază structura Bibliei: vorbeşte în pilde. Notele de subsol din declaraţiile lui Victor Ponta trimit la modelul de magistrat pe care şi-l doreşte mai răspândit ca niciodată – modelul său. Demn de laudă şi de toate onorurile, simbolice şi pecuniare, fie acel procuror care nu atinge interesele mari, care nu ciupeşte reverul politicienilor şi oamenilor de afaceri cu greutate, care se gudură în loc să se încrunte, care anunţă din timp căderea scamei pe costumul şefului!
Dacă eşti altfel, meriţi din plin să fii vânat! Dar, dacă eşti „cum trebuie”, ca procuror, tânăr şi cu ambiţii, ai şanse reale să ajungi şeful Corpului de Control al prim-ministrului, dar la fel de multe ocazii să nu găseşti corupţi fix în timpul unuia dintre cele mai corupte regimuri pe care le-a avut România, acea perioadă în care Mugur Ciuvică era arestat pe stradă pentru că incomoda Epoca de Aur a lui Adrian Năstase.
Acum putem reveni la titlu şi să ne lămurim de ce nu s-a dus şi Victor Ponta la SPA-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, aşa cum a făcut-o Mircea Geoană. Ei bine, pentru că pur şi simplu nu avea nevoie. Spre deosebire de predecesorul său, Ponta ştie încă de mic ce vrea mogulul şi ce vrea şeful, iar din acest punct de vedere Victor i-a luat-o cu ani buni înainte lui Mircea.
Pe vremuri, a fost şi el la SPA, dar nu la Vîntu, ci la Adrian Năstase.
