Pacienţii se plâng de tarife, doctorii – de preţurile mari pentru dotarea cabinetelor.
Constănţenii ajung acum mai rar la dentist decât înainte de criza economică. Mulţi apelează la stomatolog mai ales în situaţii de urgenţe. În plină criză, „Stau de peste un an de zile cu lucrarea neterminată. Nu am banii necesari. Mă costă 1.400 de lei”, ne-a spus o constănţeancă. „Costurile nu sunt mari, sunt sub cele europene, dar puterea de cumpărare a scăzut”, spune prof. univ. dr Corneliu Amariei, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Ovidius”.
Cei care termină facultatea spun că începutul carierei este mai greoi şi asta din cauza costurilor foarte mari pe care le implică deschiderea unui cabinet medical. Dr Adrian Alexandru Chiţoi este unul dintre tinerii medici dentişti din Constanţa. El spune că a început să profeseze din anul II de facultate, la început la stagiile de practică pe pacienţi, apoi în propriul cabinet, pe care şi l-a deschis la câteva luni de la absolvire. Deşi investiţia într-un cabinet dentar poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, dr Chiţoi nu se vede făcând altceva şi speră ca-n câţiva ani să amortizeze investiţia făcută. Medicul a declarat că într-un cabinet dentar este nevoie de foarte multă aparatură şi desigur, toate costă.
Spre exemplu, o lampă de albire costă în jur de 1.200 de euro, o lampă foto – 500 de euro, un sistem de obturare radiculară- 1.500 de euro, o cameră intraorală – 600 de euro, un autoclav pentru sterilizare – 4.000 de euro. Cel mai mult costă unitul dentar (aparat format dintr-un motor electric de şlefuit, la care se adaugă o serie de anexe), al cărui preţ porneşte de la 4.000 de euro şi poate ajunge la câteva zeci de mii de euro. „În concluzie, fără 20.000 de euro ca investiţie iniţială pentru aparatură, instrumentar, materiale şi amenajarea cabinetului, nu cred că putem vorbi de medicină dentară modernă”, a precizat dr Chiţoi. În ceea ce priveşte profitul, acesta se situează de cele mai multe ori sub 50%, dacă este vorba despre o lucrare protetică, asta după ce se scad materialele folosite. „În final, ajungi undeva la 25% profit, iar după ce mai scazi impozitele şi taxele, facturi, cotizaţii lunare, rămâi cu 10% profit”, a completat el.
Practica este esenţială
Decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Ovidius”, prof.univ.dr. Corneliu Amariei, spune că cei mai mulţi dintre tineri fac eforturi să-şi deschidă relativ repede de la absolvire cabinetul personal. „Din punct de vedere al managementului nu ar fi un lucru bun. Recomand absolventului să lucreze la alte cabinete, ca angajat. Avantajul ar fi că acesta învaţă, înţelege nu numai problemele terapeutice, înţelege şi problemele manageriale”, explică profesorul. În Constanţa, peste 80% din cei care termină Medicina Dentară îşi deschid propria afacere în domeniul în care au studiat.