13.2 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSpecialDe ce nu mai e posibilă o revoluţie în România

De ce nu mai e posibilă o revoluţie în România

Aud prietenii spunându-mi că încă mai e posibilă o schimbare fundamentală în ţara asta, că „uite, am fost în ianuarie în stradă şi i-am dat jos pe Boc şi guvernul lui“. Alţii, pe care presa nedrept îi etichetează drept căpşunari – băieţii plecaţi la studii au abdicat de mult de la ideea de a se mai întoarce –, îmi spun că, atunci când trec graniţa şi văd lipsa de autostrăzi, umilinţele la care sunt supuşi când trebuie să obţină un act, sărăcia de prin satele de baştină, le vine să dea foc la tot. Pentru că asta e, în opinia lor, soluţia. Singura soluţie.

Societatea civilă, dar şi unii politicieni au susţinut într-un fel ideea radicală de mai sus atunci când au afirmat că actuala clasă politică trebuie schimbată din temelii. Este o pornire bună, dar, în practică, o utopie. Fenomenul care împiedică o asemenea schimbare, ce ar avea impactul unei revoluţii similare cu cea din 1989, se numeşte traseism.

Politicienii se mişcă atât de repede dintr-un partid în altul, schimbarea culorii politice este într-atât de încetăţenită încât linia care desparte un partid de altul a devenit, pentru cetăţean, foarte subţire, aproape invizibilă. Nu mai ai timp să îţi focalizezi nemulţumirea sau indignarea asupra unui deputat dintr-o anumită circumscripţie pentru că a doua zi îl şi vezi plecând din partidul care a pierdut puterea înspre cel care a câştigat-o.

Spre exemplu, în legislatura 2008-2012, la capitolul plecări din partid, pe primul loc s-a situat PSD (32), urmat de PDL (28), PNL (21), UNPR (5), PC (2). La înregimentări, fruntaş a fost UNPR (35), urmat de PDL (18), PNL (11), PSD (8), PC (5). Unu din cinci parlamentari a schimbat partidul politic.

Asta după ce, în 2008, „Coaliţia pentru un Parlament curat“ a stabilit că aproape 100 de candidaţi de la PSD şi aproape 50 de la PDL nu întruneau criteriile de integritate morală, unul dintre cele mai importante fiind lipsa traseismului politic.

În această configuraţie a scenei politice, nu e de mirare că noi, alegătorii, nu mai ştim pe cine să înjurăm, împotriva cui să mai ieşim în stradă pentru a protesta, cui să-i cerem să plece. Sunt toţi o apă şi-un pământ – va zice, resemnat, ţăranul.

Planul prin care am fost aduşi la neputinţa de a mai riposta eficient împotriva clasei politice a fost diabolic de simplu. Se numeşte disiparea sau fragmentarea puterii. Politicienii schimbă partidele ca pe şosete nu doar pentru că sunt oportunişti, ci pentru că s-au transformat într-o nomenclatură mai puternică, dar şi mult mai difuză decât cea de dinainte de Revoluţie.

Puterea avea în trecut un sens, iar lumea îşi putea canaliza nemulţumirea sau chiar ura asupra unor personaje ori centre de putere concrete şi ferme ideologic, indiferent că a fost vorba de Carol al II-lea, mareşalul Antonescu, liberalii sau ţărăniştii interbelici, ori legionarii, apoi comuniştii lui Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Nicolae Ceauşescu. Erau acolo, puteai pune mâna pe ei şi urla pentru fiecare în parte: „este“.

Astăzi oamenii nu mai aud un discurs clar şi coerent, ci un pluralism al discursurilor, toate validate la televizor şi în Parlament, dar în egală măsură nesemnificative, din moment ce acum vorbeşti în numele unui partid, iar mâine în numele altuia. Starea de confuzie a alegătorilor este alimentată puternic de aleşii locali, care migrează imediat şi în masă spre partidul ce vine la guvernare.

Acea nemulţumire populară care ar putea duce la proteste eficiente nu îşi mai găseşte o ţintă palpabilă şi asta e dezarmant. Puterea şi poporul nu se mai află faţă în faţă, într-un raport corect de forţe, ci sunt despărţite de o perdea densă de fum. Astăzi asistăm la procesiunea neutrului şi a indiferenţei. Societatea apare ca vlăguită de voinţă şi ambiţie.

Revoluţia a fost posibilă în 1989 pentru că glasul lui Ceauşescu se auzea distinct şi clar şi toţi îl uram deopotrivă. Revoluţia nu mai e posibilă azi, deoarece se aud infinite voci din tot spectrul politic şi le urâm pe toate deopotrivă.

Cele mai citite

Val de pensionări în rândul magistraților. Iohannis a semnat decretul

Continuă valul de pensionări în rândul magistraților. Judecători și procurori și-au dat demisiile, iar șeful statului a semnat decretele. Vedem astfel o serie de demisii...

Premierul Ciolacu vede tot coaliția PSD-PNL la guvernare și în 2025

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni seară că prin formarea coaliţiei PSD-PNL s-a asigurat stabilitate politică şi că, în acest moment, nu vede altă...

“Super Tuesday” în campania electorală din SUA. Cetățeni din 16 state își vor alege candidatul

Ziua de marți, 5 martie 2024, este supranumită în SUA "Super Tuesday", întrucât în peste o treime din teritoriul Statelor Unite se vor alege...
Ultima oră
Pe aceeași temă