27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialDe ce nu îl susţine Băsescu pe Blaga

De ce nu îl susţine Băsescu pe Blaga

„Luaţi-i pe primii cinci semnatari ai moţiunii mele şi pe primii cinci de la ei (ai moţiunii Boc – n.n.) şi haideţi să ieşim în parc, să vedem pe cine înjură lumea, pe noi sau pe ei.” Prin această declaraţie, Vasile Blaga a demolat, involuntar, tot eşafodajul de speculaţii construit cu grijă în ultima vreme, prin care s-a acreditat ideea că el ar fi devenit noul favorit al preşedintelui Traian Băsescu la şefia PDL. De ce neagă atât de vehement o astfel de afirmaţie, aparent insignifiantă, zvonul că preşedintele şi-ar fi retras sprijinul pentru Emil Boc şi l-ar susţine pe adversarul său? Din două motive, unul tactic, celălalt strategic.

Primul: susţinătorii principali ai lui Emil Boc, cei pe care, în viziunea lui Blaga, „lumea” îi înjură mai abitir decât pe ai săi (Berceanu şi Videanu, printre alţii), sunt în acelaşi timp şi oamenii fideli preşedintelui, cei pe care se bazează pentru a-şi transmite mesajele şi a-şi impune voinţa în partid. Orice schimbare de atitudine a preşedintelui ar fi urmată fără ezitare de o repoziţionare a liderilor PDL care îl consideră şeful suprem în partid.

Vasile Blaga ştie prea bine acest lucru – dacă preşedintele i-ar promite sprijinul, l-ar primi implicit şi pe cel al susţinătorilor săi. Iar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat sau ar urma să se întâmple, atunci la ce bun să-i ataci? De ce să-i antagonizezi pe cei ce deja au trecut în tabăra ta (chiar dacă nu o declară încă făţiş) sau să pui în pericol sprijinul lor viitor? În ambele variante, ar însemna să anulezi valoarea sprijinului pe care ţi-l vor acorda şi chiar să-l transformi într-un dezavantaj. Susţinerea prezentă sau viitoare a unora pe care „lumea” îi huiduieşte mai degrabă şubrezeşte o candidatură decât o întăreşte.

Acest calcul elementar de alianţe nu avea cum să-i scape unui politician versat. Blaga l-a ignorat doar pentru că alianţele în discuţie nu există. Nici preşedintele şi nici oamenii săi nu îl susţin şi nici nu o vor face. Iar motivul cel mai puternic este că el nu candidează doar împotriva lui Emil Boc, ci şi a preşedintelui. Când vorbeşte de „înjurăturile lumii”, Vasile Blaga aduce implicit un omagiu campaniilor de defăimare duse de televiziunile de ştiri împotriva unor colegi de partid. „Lumea” îi urăşte pe unii mai mult şi pe alţii mai puţin nu doar din cauza greşelilor evidente pe care le-au comis, a corupţiei, dar şi din cauza a ceea ce aud repetat, cu obstinaţie, la televizor.

Şi de ce unii PDL-işti sunt abonaţi la înjurături seară de seară, iar alţii nu? De ce nu se numără şi Blaga printre cei demonizaţi de Realitatea şi Antena 3? Pentru că ar fi deasupra oricăror acuzaţii de corupţie? Pentru că a reformat Ministerul de Interne? Nu cumva pentru că în ultimii şapte ani criteriul principal pentru ca un lider PDL să fie spurcat în direct nu a fost neapărat culoarea portocalie, ci cât de apropiat sau nu era de Traian Băsescu, omul cu care mogulii nu au putut negocia niciodată? Nu cumva Blaga a fost cruţat tocmai pentru că a fost întotdeauna dispus la negocieri?

Nu mai este de mult un secret că mogulii şi adversarii politici l-au privit întotdeauna ca pe singurul om care îi poate ţine piept preşedintelui şi care, în plus, este deschis la compromisuri. Noutatea este că, invocând indirect efectele linşajului mediatic la care au fost supuşi unii dintre colegii săi, Vasile Blaga validează pentru prima dată public demersurile adversarilor preşedintelui şi le confirmă justeţea.

Răbufnirea lui Blaga nu creditează doar atacurile televiziunilor de ştiri împotriva preşedintelui şi oamenilor săi, ci şi resentimentele multor români faţă de măsurile de austeritate luate de guvernul din care şi el a făcut parte. Şi în această privinţă Blaga este consecvent în poziţia sa, diametral opusă faţă de cea a premierului şi a preşedintelui. Chiar dacă public secretarul general al PDL susţine că măsurile de reducere a cheltuielilor statului au fost necesare şi îl laudă pe Emil Boc pentru curajul de a le fi implementat, în discuţiile interne el a pledat constant pentru temporizare şi aplicări graduale, avertizând asupra costurilor politice. Şi nu au fost doar vorbe. Sub mandatul său, Ministerul Administraţiei şi Internelor a reuşit să evite o restructurare majoră, atât în ceea ce priveşte numărul, cât mai ales calitatea angajaţilor.

Impactul măsurilor dure de reformă, al guvernării, în general, asupra popularităţii PDL a reprezentat ideea principală în jurul căreia Blaga a coagulat toate nemulţumirile din partid. Primul semnal public a fost lansat cu vehemenţă în februarie, când a avertizat Executivul că „trebuie să se ţină de cuvânt şi să termine cu măsurile dure (…), că altfel se rupe aţa”. Doar că în acel moment nu mai era doar o critică a măsurilor de austeritate, cât mai ales un gest de frondă faţă de premierul Boc şi de faptul că acesta ducea la îndeplinire o linie executivă agreată nu cu el, sau cu „greii” partidului, ci la Cotroceni.

Atunci a intrat, de fapt, Blaga în opoziţie. Şi nu doar faţă de Emil Boc, ci şi faţă de Traian Băsescu. Replica imediată şi furioasă a preşedintelui, care i-a transmis să-şi amâne „foamea de putere”, a rămas fără urmări. Vasile Blaga nu pare dispus să renunţe la cursa pentru şefia PDL şi nici să îşi negocieze vreo funcţie viitoare în aranjamente de culise. Ce îl mână în luptă? Mai multe lucruri: presiunea colegilor din garda veche a partidului şi a liderilor locali, speriaţi în egală măsură de perspectiva pierderii puterii şi de dispariţia imunităţii în faţa justiţiei; orgoliul unui om care a acceptat prea mult poziţia de secund şi căruia din ce în ce mai mulţi îi spun că în primul rând datorită lui partidul a ajuns acolo unde este azi şi că în el le e nădejdea; nevoia de a-şi demonstra sieşi că poate câştiga o bătălie pentru el, nu doar pentru alţii.

Pe 14 mai, Vasile Blaga nu va încearca doar să-l detroneze pe Emil Boc, ci şi să reaşeze relaţia cu Traian Băsescu pe poziţii de egalitate, aşa cum crede că i se cuvine. S-a întâmplat ceva în ultimele săptămâni care să îl fi convins pe preşedinte să cedeze pretenţiilor de putere ale lui Blaga şi să-i ofere susţinerea sa? Ce argumente putea să-i aducă secretarul general al PDL pentru a-l face să renunţe la Emil Boc, care i-a fost loial până la obedienţă, şi să accepte un parteneriat la paritate cu un politician care s-a opus şi se va opune din răsputeri tuturor ideilor sale de reformare a PDL-ului şi a statului? Nu s-a schimbat nimic, iar Vasile Blaga nu are ce să-i dea în plus faţă de ce are deja.

Traian Băsescu este cunoscut pentru încăpăţânarea cu care îşI urmăreşte obiectivele şi nu va renunţa la ele, indiferent cât de multă susţinere în partid ar avea Vasile Blaga, un om căruia îi recunoaşte meritele imense în adjudecarea ultimelor victorii electorale, dar căruia îi cunoaşte prea bine şi limitele. Dacă în ultima vreme a preferat să se abţină de la a-l mai susţine public pe Emil Boc, a făcut-o probabil din dorinţa de a nu compromite potenţialul de relansare a partidului pe care încă îl are Convenţia Naţională. O implicare directă şi excesivă ar da senzaţia că jocurile sunt deja făcute şi, implicit, ar anula ideea de înnoire pe care alegerile de luna viitoare ar trebui să o transmită.

Confruntarea dintre Vasile Blaga şi Traian Băsescu nu va fi niciodată una pe viaţă şi pe moarte. Au trecut prin prea multe împreună, ştiu prea multe unul despre celălalt ca să-şi permită să folosească toate armele de care dispun. Întrebarea este însă alta. Ce se va întâmpla după alegerile interne, când învinsul se va retrage în bârlog pentru a-şi linge rănile, supărat pe ingratitudinea colegilor de partid care nu au apreciat cum se cuvine tot ce a făcut pentru ei? Va putea PDL să se redreseze doar cu un singur motor?

Dan Cristian Turturica
Dan Cristian Turturicahttp://dan-cristian-turturica
Jurnalistul Dan Cristian Turturică conduce, de aproape opt ani, redacţia cotidianului “România liberă”. Înainte de a se alătura celui mai longeviv ziar din România, a condus redacţia săptămânalului “Prezent” şi a fost redactor-şef al cotidanului “Evenimentul Zilei” (2000-2004). În perioada 1995-1997 a fost corespondent special al cotidianului “Ziua” în SUA, timp în care urmat cursurile Universităţii din California, obţinând diploma de Master în Comunicarea de Masă. Experienţa de 20 de ani în presa scrisă (a debutat în 1990 la săptămânalul “Expres”) este completată de cea din audiovizual: a fost unul dintre producătorii şi prezentatorul emisiunii “Reporter Incognito”, difuzată între 2002 şi 2004 de postul “Prima TV”, şi a moderat talk-show-urile “Prim Plan” (TVR) şi “Arena Media” (Realitatea TV).
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă