20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialDe ce fac salvamarii grevă

De ce fac salvamarii grevă

În anul 2006, salvamarii de pe litoral intrau pentru prima dată în grevă. O parte dintre ziarele locale constănţene spuneau atunci că aceasta este o premieră neagră a guvernării Tăriceanu. Anii au trecut, guvernul s-a schimbat, dar problemele au rămas aceleaşi. Ieri, George Lipoveanu, preşedintele Clubului nautic „Callatis” Mangalia, a anunţat că salvamarii nu şi-au primit de două luni banii şi că, în aceste condiţii, aceştia se pregătesc de grevă generală. De vină pentru această situaţie este guvernul, pentru că banii pentru plata salariilor vin de acolo, potrivit legii. Consiliul Judeţean Constanţa a adoptat, înainte de începerea sezonului estival, un proiect de hotărâre prin care cerea alocarea unui buget de circa 4,5 milioane lei, deci aproximativ un milion de euro, pentru plata salvamarilor, dar şi a asistenţei medicale pe plaje. De atunci, din luna mai, şi până acum acest proiect de hotărâre nu a fost adoptat, ceea ce înseamnă că, practic, salvamarii fac voluntariat, ei nefiind plătiţi de două luni. În aceste condiţii, pentru a forţa mâna guvernanţilor, salvamarii au anunţat că intră în grevă japoneză de mâine, iar dacă lucrurile nu se rezolvă sunt pregătiţi de grevă generală. Lucrurile însă nu par să se rezolve prea curând, pentru că pentru o eventuală alocare de fonduri este nevoie de o rectificare bugetară, şi aceasta nu va avea loc decât la sfârşitul lunii august, adică aproape de finele sezonului estival. Salvamarii sunt obişnuiţi cu astfel de forme de protest, pe care le aplică din 2006. În majoritatea cazurilor, banii au venit de-abia la sfârşitul sezonului. În 2010 şi 2011, aceştia şi-au primit salariile din fondul de rezervă al Guvernului. În ciuda faptului că muncesc fără bani, salavamarii din Mamaia sunt îmbrăcaţi în costume retro, după modelul celor purtate de primarul Constanţei în videoclipul de promovare a staţiunii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă