11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDe ce este Cazinoul Constanţa încă o ruină

De ce este Cazinoul Constanţa încă o ruină

Imobilul a ajuns o ruină, după ce responsabilitatea reabilitării a fost pasată, ani de zile, de la ministere din Bucureşti la primărie. În al 12-lea ceas, autorităţile locale spun că va fi reparat cu fonduri europene. Termenul estimat pentru începerea lucrărilor: primăvara anului 2014.

Mulţi au promis că vor reabilita Cazinoul din Constanţa, clădirea-simbol a oraşului, dar nimeni nu a reuşit până acum. Au existat voci care au spus şi că structura de rezistenţă ar putea fi compromisă de atâtea ierni care au trecut peste clădirea părăsită, dar arhitecţii care o cunosc dau asigurări că nu este aşa. „Structura este foarte solidă. În 1987 s-a făcut un proiect de consolidare. Stâlpii din cărămidă au fost înlocuiţi cu stâlpi din beton. Nu are nici o problemă din punct de vedere al structurii“, spune arhitectul Radu Cornescu. În opinia sa, finisajele sunt problema, podelele, instalaţiile, dar acestea trebuie oricum refăcute. Viceprimarul Decebal Făgădău confirmă faptul că imobilul este sigur din punct de vedere al structurii şi că s-au luat deja măsuri pentru pregătirea pentru iarnă. Lucrările de reabilitare ar putea începe şi anul acesta, cu fonduri europene.

„70% din proiect este gata. Pe 15 octombrie va fi împachetat şi depus la Brăila (n.r. – sediul agenţiei regionale de dezvoltare). Etapa de evaluare sper să nu dureze mai mult de un an şi jumătate. La sfârşitul anului am putea semna contractul de finanţare. Dacă luăm în ­calcul şi contestaţiile, în primăvară ar trebui să fie totul în regulă“, spune viceprimarul. Atunci ar putea începe efectiv reabilitarea Cazinoului.

O ruină de ani de zile

În 2007, Primăria Constanţa a încheiat un contract cu firma Queen Investments SRL, pentru concesionarea Cazinoului pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire, iar municipalitatea Constanţa urma să primească anual 140.000 de euro. Mai mult, firma respectivă anunţase că va investi aproximativ 15 milioane de euro în reabilitarea şi modernizarea Cazinoului, iar după încheierea acestor lucrări clădirea ar fi avut la parter o zonă de bar, sală de festivităţi, o terasă şi două restaurante, iar la etaj ar fi fost amenajate o zonă de cabaret şi sală de jocuri. Firma Queen Investments SRL nu şi-a putut duce planul la bun sfârşit, iar în şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal din luna mai 2011 s-a votat încetarea respectivului contract de concesiune. Primarul Radu Mazăre spunea atunci că doreşte să vândă Cazinoul întrucât municipalitatea nu are bani pentru reabilitarea acestuia.

La jumătatea lunii august 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a transmis o scrisoare reprezentanţilor Primăriei prin care anunţa că ministerul se va implica financiar în realizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Cazinoului Constanţa, dar clădirea trebuie să rămână în proprietatea Consiliului Local. Elena Udrea declara că lucrările vor fi făcute fie cu fonduri din bugetul MDTR, fie cu fonduri europene pe care Primăria Constanţa le are la dispoziţie. Pe 5 octombrie 2011, chiar în faţa Cazinoului au fost semnate documentele de predare-primire a clădirii din administrarea Primăriei Constanţa în cea a MDRT, prin Compania Naţională de Investiţii.

Directorul CNI, Ana Maria Topoliceanu, spunea că este posibil ca lucrările de reabilitare să se încheie în doi ani, iar în 2013 Cazinoul să fie predat într-o stare foarte bună autorităţilor locale. Guvernul a aprobat în şedinţa din 4 ianuarie 2012 indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului Constanţa. Valoarea totală a investiţiei era de 39.229.000 lei, inclusiv TVA.

Pentru anul 2012 fusese alocată suma de 10 milioane de lei, din care reprezentanţii MDRT au anunţat că au redus 3 milioane de lei. În septembrie 2012, Radu Mazăre anunţa că monumentul urmează să revină la municipalitate, în condiţiile în care trecuse mai bine de un an de când fusese preluat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi nu începuseră lucrările.

Inaugurat în 1911

Demersurile pentru construirea cazinoului au început în anul 1903, iar cel însărcinat cu proiectarea a fost Daniel Renard, un arhitect român de origine elveţiană, care decide ca această clădire să fie realizată în stilul Art Nouveau. Lucrările sunt finalizate în 1910, când are loc inaugurarea oficială, iar în 1911 Primăria va autoriza organizarea jocurilor de noroc, iar cazinoul va fi frecventat timp de mai mulţi ani de pasionaţii jocurilor de noroc, atât din ţară, cât şi din străinătate.

În timpul celui de-al doilea război mondial, cazinoul, transformat în spital, a fost afectat de bombardamente. După instaurarea regimului comunist, cazinoul nu a mai fost folosit pentru jocurile de noroc, care erau interzise, ci a fost transformat în restaurant. Timp de câteva decenii, el a fost unul dintre localurile de lux de pe litoral, frecventat de mai marii vremii, dar şi de turiştii străini. La mijlocul anilor ’80, cazinoul a fost închis pentru o perioadă pentru a fi supus unor lucrări de restaurare, acestea fiind ultimele operaţiuni de acest gen realizate până în prezent.

După revoluţia din 1989, cazinoul a continuat să funcţioneze ca restaurant, aici fiind organizate nunţi, botezuri, banchete şcolare, dar era folosit şi pentru organizarea de diverse evenimente culturale.

Cazinoul Constanţa a trecut în administrarea Primăriei Constanţa în anul 2000, după un proces care durase câţiva ani, el aparţinând până atunci societăţii Litoral SA. După trecerea clădirii la municipalitate, cazinoul a găzduit o perioadă şedinţele Consiliului Local, după care a fost concesionat.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă