30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce e bine să vindem străinilor satele româneşti

De ce e bine să vindem străinilor satele româneşti

Din părerea proastă pe care o avem despre noi înşine s-a născut vorba “Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită”. Când o spunem nici măcar nu ne dăm seama că ne includem şi pe noi în această lozincă. Pentru că una din bolile cronice de care suferim este aceea de a ne uita în ograda altuia.

În satul de unde vin din Transilvania, tradiţia este, sau mai degrabă a fost, aceea de a construi case pe orizontală, pe pământ, iar camerele sunt mari şi, mai ales, înalte.

Citeşte şi: Americanii de la National Geographic vrăjiţi de fânul românesc.

A fost de ajuns ca un singur vecin să strice acoperişul şi să ridice un etaj, pentru ca anul următor o stradă întreagă să fie cuprinsă de febra demolărilor şi reconstrucţiei. Am întrebat un prieten care, uitându-se în ograda de alături, a hotărât să îşi strice o mândreţe de casă veche de peste jumătate de secol ca să îi pună mansardă plus un balcon, de ce a făcut asta. Mi-a zis scurt: “Ce, eu sunt mai prejos decât vecinu’?” Apoi a vopsit-o într-un muştar care îţi întorcea stomacul pe dos, pentru a fi cu un pas mai înaintea consătenilor care rămăsese la tradiţionalul alb.

Asistăm la o contaminare la scară uriaşă – vorbim de sate, chiar regiuni întregi – cu virusul prostului gust şi al unei modernităţi prost înţelese. Case vechi, din lemn sau cărămidă, care au supravieţuit mai multor generaţii, sunt demolate, iar în locul lor apar nişte construcţii sinistre cu etaj, din bca, cu termopane, colorate în roz sau mov. Şuri minunate, făcute de meşteri a căror deprindere s-a pierdut, sunt culcate la pământ pentru că ţăranul a devenit prea sărac ca să mai deţină vaci şi oi, iar urmaşii lui prea mândri pentru a mai creşte animale. Până şi căpiţele de fân, despre care revista National Geographic a scris un reportaj întins pe mai multe pagini, sunt înlocuite cu baloţi traşi în plastic.

Asiatăm la un procesul de înlăturare a tot ceea ce înseamnă tradiţie şi ruralitate cu acordul tacit al autorităţile, care uită să aplice norme minimale de contrucţie: în micile comunităţi toţi sunt prieteni şi, apoi, care primar are curaj să impună legea în ograda unui consătean?

Singurii care se opun acestui proces sunt, paradoxal, străinii, care după ce şi-au călcat în picioare obiceiurile, tradiţiile, modul de a vieţui care le era propriu de secole, vin în România şi ne imploră să salvăm „această parte magică a lumii, ascunsă în estul Europei”. Cuvintele îi aparţin prinţului Charles.

Aceeaşi disperare am întâlnit-o la Charlie Ottley, realizatorul unui documentar de excepţie despre Transilvania, intitulat “Wild Carpathia”. În interviul pe care i l-am luat, mi-a declarat: “Aveţi aici tot ceea ce vă trebuie – locuri în natură de unde poţi vedea urşi şi lupi, case tradiţionale care pot oferi locuri de cazare, turism de aventură, călărie, turism istoric, vizite la vechile ruine dacice, ape termale, pescuit, mâncare proaspătătă şi sănătoasă produsă în gospodăriile oamenilor, vin. E datoria României, ca naţie, să înţeleagă ce diamant fără cusur are în mâinile sale înainte de a-l scoate la licitaţie ca pe un mizilic.”

Într-un alt interviu, un britanic la fel de fascinat de România, Nate Page, fondatorul unei asociaţii care i-a învăţat pe ţărani cum să îşi vândă produsele tradiţionale, mi-a spus: “Oamenii locului nu trebuie decât să prezinte darurile cu care natura a înzestrat aceste pământuri, iar turiştii le vor îndrăgi. Străinii nu vor televiziune, cablu, lucruri cumpărate de la supermarket, lux izbitor sau de prost gust”.

De partea cealaltă, a ţăranilor, există o lehamite legată de tot ceea ce a fost vechi, o ură faţă de un trecut apropiat care nu le-a adus decât necazuri: „în camera asta am crescut cinci copii, ne-a fost foarte greu. După ce terminăm casa nouă vreau să o sparg pe cea veche. Mie ruşine de oamenii din sat, care râd de mine că nu i-am dat foc până acum”, mi-a spus un moţ din Gârda de Sus. Asta deşi, “turiştii străini care au fost la mine mi-au zis să nu demolez casa”, după cum tot singur a recunoscut.

Tot străinii „păţiţi” cu modernitatatea ne avertizează că doar statul mai poate salva ceva: „Dacă sprijinul financiar din agricultură ar fi adaptat variaţiilor locale, dacă guvernul român ar fi mai atent la această uimitoare bogăţie a peisajului din Transilvania, atunci această lume ar putea fi salvată. Transilvania e încă în viaţă, doar are nevoie de susţinere. Dar acest lucru reprezintă una din marile întrebări pentru viitor: poate lumea modernă să susţină o frumuseţe pe care nu ea a creat-o?”, este întrebarea care încheie articolul publicat de „National Geographic”.

 Până la implicare unor autorităţi fără viziune, ne îndreptăm cu paşi repezi spre o lume depersonalizată, modernă, în care ne vom trezi singuri şi cuprinşi de nelinişte pentru că din ea am înlăturat cu barbarie şi sălbăticie urmele părinţilor noştri.

Cele mai citite

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...
Ultima oră
Pe aceeași temă